Harvard University, cel mai mare proprietar de păduri din România. Vedeţi aici cine sunt ceilalţi zece mari proprietari

27 apr 2011 Autor: Ioana David

Fondul de investiţii Phemus Corporation înregistrat la aceeaşi adresă cu Harvard Management Company, entitate a prestigioasei universităţi americane Harvard care administrează active de 27 mld. dolari, este acţionarul majoritar al celui mai mare proprietar de păduri din România, firma Scolopax SRL din Focşani.

Scolopax apare pe primul loc în topul celor mai mari proprietari de păduri din România la data de 1 aprilie 2010 în afara statului, potrivit datelor trimise de Ministerul Mediului la solicitarea Ziarului Financiar. Pădurile statului sunt administrate de Romsilva.

Sven Rutgersson, director executiv al Scolopax, a confirmat că în spatele Phemus Corporation se află un fond al Universităţii Harvard fără a preciza numele acestuia.

"Deţinem aproximativ 35.000 de hectare de păduri şi 2.000 de hectare de teren agricol", a mai spus Rutgersson. El a mai precizat că achiziţiile au început în anul 2005 şi ar putea continua "în funcţie de dezvoltarea României".

Preţul mediu al unui hectar de pădure este de 3.000 de euro, astfel că cele 35.000 ha deţinute ar putea fi evaluate la peste 100 mil. euro.

Informaţii despre interesul americanilor pentru achiziţia de păduri în România circulau în piaţă încă din 2009. În Top 10 se mai află mai multe comune şi primării, dar şi Regele Mihai I. Fondul forestier al României este de 6,5 milioane de hectare, din care proprietatea publică a statului este de 3,3 mil. hectare administrată de Romsilva. Romsilva mai administrează şi peste 1 mil. hectare proprietate privată.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.04.2011

 
Cuvinte cheie:
Harvard University
, fond de investziţii
, păduri
, Phemus Corporation
, Scolopax SRL
, Focşani
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 9 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (9):
ilie - 29 aprilie 2011, 15:42

costel - 28 aprilie 2011, 09:53
costele , incepi sa devii OM periculos , adica , sa GANDESTI ! CUZA SI KOGALNICEANU au facut cel mai mare sacrilegiu : " Ce a dat omul la DOMNUL acolo ramane ! " oamenii astia C SI K au luat de la DOMNUL si au dat la omu' ... A 7-a parte din terenul arabil RO a fost consfiscat de la BISERICILE INCHINATE Athos , Ierusalim , Alexandria et c.
?% a fost consfiscat DIN PATRIMONIUL bisericilor pamantene ... Nu discutam de zeciuiala catolica si patrimoniul bisericii care nu e al enoriasilor ci al VATICANULUI .

castro - 29 aprilie 2011, 10:11

Ha-ha! Doar pentru asta am fost "revolutionati" in '89!

george - 28 aprilie 2011, 17:37

Universitatea Harvard are intr-adevar prestigiul ei, dar fondul detinut de universitate si in a carei proprietate se afla padurile din Romania are un singur scop: maximizarea profitului. La fel ca mai toate fondurile de investitii pana la urma.

Sica - 28 aprilie 2011, 16:32

Peste 15% din terenul arabil al Romaniei este detinut de straini.

Nicolae - 28 aprilie 2011, 14:58

Eu m-as bucura sa intre toate padurile in posesia unor organizatii de genul asta. Astia macar stiu cum sa le exploateze in comparatie cu "nea caisa manelistu' " care vinde lemne la marginea drumului fara acte si eventual furate din padurea altuia.

biliargiul - 28 aprilie 2011, 13:28

Nu pot intra cu drujba de capul lor....Avem legi care trebuiesc respectate...Teoretic.

Io-rga - 28 aprilie 2011, 12:44

Intrebarea decenta este, cum au intrat ei in posesia unor terenuri imense, doar nu au mostenit prin romania. Probabil prin implicarea unor autoritati locale ticalosite, prin mituire. Acum usor se poate urmari cui i se datoreaza defrisarile si jaful lemnului din romania.

costel - 28 aprilie 2011, 09:53

eu cred ca BOR este cel mai mare proprietar.
Scrieti va rog cata padure au bisericile din Romania. \
Costel

alex - 28 aprilie 2011, 09:15

mda si peste cativa ani, vor zice... vreti padurile inapoi ? ia platiti voi cateva miliarde de dolari, ca daca nu intram cu drujba prin perel si ramaneti fara niciun copac in romania

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide