Petrom dă dividende de 1,75 mld. lei (400 mil. euro), cât toată piaţa bursieră la un loc. Randamentul este de 8%. Ce face cu restul de 500 mil. euro?

Autor: Cristian Hostiuc 23.03.2012

Petrom, cea mai mare companie românească, controlată de grupul austriac OMV, propune acordarea unui dividend brut pe acţiune de 0,031 lei, ceea ce înseamnă la preţul actual de pe bursă al acţiunilor un randament de 8%.

Petrom a raportat anul trecut cel mai mare profit înregistrat vreodată de o companie în România, de 3,76 miliarde lei (887 milioane de euro).

Petrom va distribui dividende 1,75 miliarde lei, valoare brută, din care OMV va lua 51%, statul român, prin ministerul Economiei 205, Fondul Proprietatea 20% iar ceilalţi acţionari 8,24%.

Petrom nu a menţionat ce va face cu cele 2 miliarde de lei rămase nedestribuite acţionarilor din profitul pe anul trecut.

Petrom, campionul profitabilităţii: marjele de profit sunt duble faţă de cele ale ExxonMobil sau BP. Cum se explică?

Petrom se asigură că şi în 2012 profitul va creşte cu 70%: a scumpit azi motorina până la 6 lei. Creşterea în 2012 este de 4%

Mariana Gheorghe, Petrom: investiţiile străine din România s-au prăbuşit pentru că investitorii nu mai au poftă de risc

Propunerea de dividend a fost făcută vineri, după închiderea şedinţei bursiere, acesta fiind unul din cele mai aşteptate evenimente de pe piaţa de capital.

De la începutul anului, acţiunile Petrom au crescut cu aproape 30%, urmând trendul pieţei. Statul trebuie să ia o decizie, dacă mai vrea să vândă anul acesta 10% din acţiunile Petrom, tranzacţie care a eşuat în vara anului trecut.

Vineri, la închiderea bursei de la bucureşti, acţiunile Petrom au avut un preţ de 0,38 lei. La acest preţ, valoarea Petrom este de 21,5 miliarde lei (4,93 miliarde euro).

În ultimele două săptămâni, Petrom a făcut obiectul criticilor preşedintelui Traian Băsescu, care a considerat "imoral" profitul obţinut de companie în anul 2011, având în vedere criza. El a menţionat că OMV Petrom trebuie să se aştepte la creşterea redevenţelor, odată ce actualele cote expiră în 2014.

Băsescu: Am rupt orice legătură cu Petrom; politica sa e imorală - VIDEO