Designerul Dan Coma colecţionează de câţiva ani buni păpuşi de porţelan. S-a îndrăgostit iniţial de expresia lor, iar apoi a aflat că în spatele ochilor albaştri se află armate de artizani. Ochii de sticlă (de obicei albaştri pentru că sunt mai expresivi), vestimentaţia care ilustra moda vremii până în cel mai mic detaliu (de la pantofi până la jupe, nasturi şi mănuşi din secolul 19) sunt toate produsul a zeci de ore de muncă depuse într-o meserie care azi nu mai există.
Astfel casa sa a devenit încet un adevărat muzeu al păpuşilor care stau cuminţi, în cărucioare sau dau din mâini punând în funcţiune mecanisme complicate realizate pe vremea când nici măcar nu exista electricitate.
Unele dintre ele au peste 100 de ani vechime şi sunt rare, nu se mai găsesc decât puţine în lume, iar acestea ajung să coste la licitaţii zeci de mii de euro. Valoarea lor e dată în principal de cei care le-au făcut. Cei mai importanţi artizani erau în urmă cu peste un secol Jumeau, în Franţa, o semnătură deosebit de importantă pentru colecţionari, şi manufactura germană a lui Armand Marseille.
Apoi, ele sunt cu atât mai valoroase cu cât au trecut testul timpului, al războaielor, cutremurelor şi cel mai periculos, al jocurilor de copii.
Dan Coma spune că va lăsa păpuşile ca moştenire familiei sau le va dona unor muzee de profil. Până una-alta cine îi face o vizită poate să petreacă ore bune studiind croiala hainelor sofisticate şi trăsăturile fine ale operelor de porţelan.
O astfel de păpuşă era însă pe vremea comunismului un vis din altă viaţă. Înainte de '89 copii se jucau cu păpuşile coşar, cu camioane, avioane şi alte creaţii Made in Romania pe care cei nostalgici le mai pot găsi astăzi la expoziţii, pe site-ul muzeuljucariilor.ro sau acasă la Cristi Dumitru, inginer, producător de mobilă şi unul dintre cei mai pasionaţi colecţionari de jucării din Bucureşti.
Colecţia sa cuprinde în mare parte jucării de pe vremea comunismului, dar şi câteva piese vechi de 100 de ani, adunate de prin ţările în care a umblat, cu mecanisme complicate cărora nu le-a dat de cap nici acum.
Prin cele peste 10.000 de jucării adunate se găsesc de la ascuţitori în formă de animale la urşi din paie, răţuşte de baie, până la machete de maşini şi globuri pământeşti de pe vremea când împărţirea teritorială a pământului era cu totul alta. Iar printre piesele de care e cel mai mândru se află un joc strategic de apărare antiaeriană.
Jocul denumit Adler a fost inventat de un ofiţer din aviaţia germană cu scopul de a dezvolta cunoştinţele despre executarea şi apărarea unui atac aerian.
"Jocul acesta n-are pretenţia de a fi mai mult decât un joc. Dar sensul său mai adânc este ideea mereu trează a apărării patriei", scrie pe cartea de instrucţiuni îngălbenită de vreme.
Jucăriile sale s-au plimbat la tot soiul de expoziţii prin ţară, iar Dumitru plănuieşte să deschidă un muzeu dedicat numai lor, aşa cum există în multe oraşe din afară.
Costin Popescu, fondator CAP Advertising, are la rândul său o pasiune pentru jucării, mai exact pentru câini de lemn pe care-I adună din toată lumea. A început în urmă cu zece ani şi are până acum 38 de căţei, fiecare cu propria poveste detaliată pe site-ul cainidelemn.ro.
"La un moment dat mi-am dorit foarte mult să -mi completez colecţia cu un câine din Copenhaga, am dat multe ture prin magazine şi pe la un târg până l-am gasit pe Gustav, pe taraba plină de nimicuri a unui chinez bătrân. Cea mai scumpă piesă din colecţie este Loial care provine dintr-un mic magazin de antichităţi din Kyoto, a costat în jur de 150 de euro şi este sculptat impecabil din lemn de cireş japonez", spune publicitarul.
Pe lângă patrupezi, Costin Popescu mai colecţionează şi ambalaje vechi (cutii de tablă, sticlă sau carton), plăci publicitare, litere de tot felul ("mă interesează ceea ce spune cuvântul, materialul din care sunt construite literele, tipul literei, potenţialul «decorativ», detaliileî), dar şi mobilier, jocuri şi jucării vechi (soldaţi şi animale din plumb, maşini de tablă şi altele).
"Aş spune că le strâng pentru a le salva. Oamenii le aruncă la gunoi sau le vând din diverse motive, uneori din lipsă de educaţie şi din lipsă de respect pentru trecut şi pentru felul în care se făceau lucrurile. De exemplu un coleg
de-al meu a găsit recent la colţul străzii, părăsit, un cal balansoar foarte frumos", spune Popescu.
