Arts & Design

Muzica de camera cu adrenalina

08 oct 2009 73 afişări
Din aceeaşi categorie

Va fi muzica clasica pentru tambal, acordeon si contrabas, vor fi proiectii, vor fi nocturne cu Chopin, Liszt si Schubert. De fapt, va fi multa muzica de camera, cu totul altfel decat v-ati putea imagina.

"Iesit din comun. Placere pura de a face muzica, departe de scenele renumite ale lumii si de miile de spectatori cu asteptarile lor insatiabile. Bucuria de a fi invadat de adrenalina, nu din cauza tracului produs de exigenta diabolica a perfectiunii secolului 21, ci pur si simplu datorita spontaneitatii de a canta impreuna intr-un spatiu intim, emotia permisiunii de a fi vulnerabil, imposibila intr-un alt cadru". Asa defineste muzica de camera Razvan Popovici, directorul artistic al Festivalului International de Muzica de Camera SoNoRo, anul acesta aflat la a patra editie.

Este o definitie neconventionala, asa cum este si Razvan Popovici si asa cum este si festivalul in sine. Abordarea sa, moderna si complet atipica pentru ceea ce majoritatea numesc "muzica de camera", nu face decat sa atraga, pe langa specialisti, si pe cei care abia acum isi descopera aceasta pasiune.

Anul acesta SoNoRo va incepe pe 1 noiembrie cu un concert de deschidere la Palatul Cotroceni: Serghei Rahmaninov - Trio "elegiaque" cu pian in sol minor, op.1 si Johannes Brahms - Cvartet cu pian nr.1 in re minor, op. 49. Festivalul va continua cu Souvenir de Florence pe 3 noiembrie la Sala de Marmura a Cercului Militar si Prayers and Dreams la Palatul Bragadiru. Prayers and Dreams de pe 4 noiembrie va cuprinde uvertura pe teme evreiesti in do minor, op. 34 (Serghei Prokofiev), Prayers and dreams of Isaac the blind (Osvaldo Golijov), precum si o serie de proiectii.

Un alt spectacol interesant promite sa fie Colours of Invention - Classic meets world music de pe 6 noiembrie care va avea loc la Palatul Bragadiru unde Giles Apap & The Colours of Invention vor prezenta bucati din Maurice Ravel, Manuel de Falla, Wolfgang Amadeus Mozart, Camille Saint-Saens si altii. Colours of Invention este un trio intr-o combinatie inedita pentru muzica clasica: acordeon, tambal si contrabas. Cu toate ca radacinile si nucleul muzical provin din repertoriul muzicii clasice, flexibilitatea contrabasului si caracterul "popular" al acordeonului si al tambalului permit incursiuni de la American Blue Grass la Old Time Music, de la Gypsy si Klezmer la "Jigs&Reels" ale "Fiddel"-ului irlandez si chiar la muzica traditionala indiana.

Pe 7 noiembrie, la Centrul Cultural Francez vor fi Nocturne - Chopin, Satie, Liszt, Schubert in interpretare de vioara, clarinet, viola si violoncel. Bursierii SoNoRo vor avea si ei ziua lor pe 8 noiembrie la Matinee - Muzica de camera à la carte.

Printre cei care vor putea fi urmariti la SoNoRo se numara pianista Diana Ketler care a studiat la Academia de Muzica din Riga, la Mozarteum din Salzburg si Royal Academy of Music din Londra, Mihaela Ursuleasa care concerteaza frecvent la pian alaturi de filarmonicile din Hamburg, Köln, Bamberg, Rotterdam, Dresda. Gilles Apap va fi si el prezent, cu capacitatea sa de a combina cele mai diverse stiluri muzicale, motiv pentru care Yehudi Menuhin l-a numit "violonistul exemplar al secolului 21". Tot la vioara vor performa si Corrine Chapelle, Daishin Kashimoto, Alina Pogostkina si Alexander Sitkovetsky. Razvan Popovici isi va uimi audienta la viola. In cadrul SoNoRo vor mai suna violoncele, un contrabas si un clarinet. VJ-ul spectacolelor va fi Andu Dumitrescu, membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, scenograf, designer si pictor.