Arts & Design

S-au cunoscut în perioada studenţiei şi au devenit antreprenori cu o investiţie de 10.000 de euro: Care este povestea ZO Kraft din Iaşi, atelier de design şi producţie de mobilier?

27 iul 2021 225 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

ZO Kraft este un atelier de design şi producţie din Iaşi în spatele căruia se află un arhitect şi un artist vizual. Numele proiectului creativ este de fapt o alăturare de două cuvinte (zô) din greaca veche, care înseamnă trăiesc, şi Kraft, din germană, care înseamnă forţă. ZO Kraft devine astfel un brand cu un ADN special, respectul pentru forţa naturală a materialelor îmbinându-se cu atenţia pentru detaliile care contează. Iar obiectele rezultate uimesc printr-o sinceritate aparte şi prin juxtapuneri logice, de forme şi esenţe.

„Atelierul ZO Kraft a debutat în mod oficial în septembrie 2019 la Iaşi“, spun Andrei Pripasu, arhitectul, şi Ionuţ Toma, artistul vizual, cei doi parteneri ai proiectului. Atelierul a fost recent prezent la Romanian Creative Week, eveniment dedicat industriilor creative, primul de o asemenea amploare organizat în 2021 la Iaşi. Piesele ZO Kraft au intrat în selecţia pentru expoziţia Horror Vacui, un pavilion dedicat esteticii contemporane, meşteşugului şi tradiţiei.

ZO Kraft a pornit la drum cu o investiţie iniţială de 10.000 de euro, bani ce au mers către utilaje şi unelte, iar apoi profitul din fiecare piesă vândută s-a întors în atelier.

„Pentru noi era important să ne adaptăm modul de lucru şi să testăm direcţia în care putem evolua. A durat mult timp să ne găsim un nume şi să ne facem un logo. După aceea am avansat repede cu dotările minimale şi primele comenzi au venit.“

Cei doi parteneri s-au cunoscut în Iaşi, colaborând în perioada studenţiei şi imediat după absolvire la diverse mici proiecte şi workshopuri.

„Aveam gusturi şi interese similare şi eram curioşi de ce se întâmplă în domeniul celuilalt.“

Ulterior, Andrei Pripasu a lucrat într-un atelier de design şi producţie de mobilier în Bucureşti, Atelier Vast, iar Ionuţ Toma a avut o activitate independentă ca artist vizual şi ca profesor de arte vizuale.

„Împreună am hotărât să creăm o firmă în ideea că ne vom putea asigura un venit decent făcând ceea ce ne pasionează.“

Pentru moment, atelierul ZO Kraft este format doar din cei doi fondatori, astfel că relaţia cu fiecare client este foarte personală.

„Ne place că munca noastră este fizică şi ancorată în concret. De multe ori, proiectul îşi definitivează forma în timp ce îl facem. Lucrăm cu lemn, metal, ceramică, folosind o combinaţie de tehnici de lucru moderne şi tradiţionale. Tindem către forme geometrice simple şi juxtapunerea logică a materialelor diferite.“

Lemnul folosit este de cele mai multe ori din esenţe locale, stejar, frasin, tei, paltin, cireş sau ulm. Andrei sudează cadre metalice, iar Ionuţ are experienţă şi în lucrul cu ceramică.

„Încercăm să păstrăm un stil care ne caracterizează, cu linii simple, sinceritate, atenţie la detalii şi proporţii. Folosim finisaje mate şi căutăm să păstrăm culoarea naturală a lemnului, fără pigmenţi.“ Obiectele pe care le fac cei doi au o prestanţă discretă, lipsită de pretenţiozitate şi complexitate inutilă, deşi anumite detalii sunt foarte atent gândite.

Dezbrăcarea de inutil, cel puţin în cazul obiectelor care ne populează interioarele, a fost unul dintre cele mai importante câştiguri ale perioadei de pandemie şi de izolare cu care criza sanitară a venit.

Acest lucru a fost vizibil la nivelul mai multor ateliere de producţie locale, care au văzut o cerere în creştere pentru obiecte bine făcute, durabile, în care atenţia la detalii şi calitatea materialelor sunt mai presus de elementele de înfrumuseţare temporară.

Mai mult, la nivelul materialelor se remarcă cererea crescută pentru brut, pentru finisaje domoale, piesele rezultate fiind astfel o expresie a personalităţii materialului în sine.

Dacă la obiectele de mobilier este clară revenirea spre naturaleţe, perioada de izolare a venit cu un plus de creativitate şi culoare în zona de accesorii. Tapetul în culori vibrante a revenit, fiind văzut ca un bilet de evadare, iar obiectele decorative spectaculoase au fost invitate să rupă monotonia caselor. Totodată, timpul petrecut la interior s-a văzut în alegerea atentă a obiectelor de o importanţă secundară, astfel că piese banale, cum sunt întrerupătoarele, la rândul lor au trecut printr-un upgrade. Mai departe, designul sustenabil a devenit una dintre cele mai pronunţate tendinţe ale anului trecut şi ale acestuia, multe achiziţii fiind făcute în funcţie de provenienţa materialelor.

Inclusiv electrocasnicele au intrat pe această cale a lucrului gândit departe de normele standardizării. Un exemplu este cel al coreenilor de la Samsung care au accelerat dezvoltarea liniei de produse electrocasnice customizabile BESPOKE, vedeta gamei fiind frigiderul.

Astfel, într-un singur an, casa a devenit cea mai puternică extensie a personalităţii noastre, grija în alegerea obiectelor care ne trec pragul fiind mai mare ca niciodată, la toate nivelurile.

La ZO Kraft, majoritatea pieselor se fac alături de client, tocmai pentru a lua pulsul acestor transformări, dar cei doi parteneri plănuiesc şi lansarea unei serii de obiecte mici, fidele ca estetică ADN-ului atelierului.

„Cele mai multe dintre obiecte sunt realizate la solicitarea clienţilor, cel mai adesea pe plan local. Transportul pieselor de mobilier mari în ţară este problematic, dar plănuim să ne promovăm cu unele obiecte de dimensiuni mici şi medii pe care să le avem în stoc.“

Anul trecut, de exemplu, una dintre cele mai solicitate piese de mobilier a fost chiar biroul, munca de acasă determinându-i pe mulţi să aloce bugete suplimentare pentru obiecte trecute cu vederea în mod normal.

Pentru anul acesta, planurile lui Andrei Pripasu şi ale lui Ionuţ Toma vizează o dublare a cifrei de afaceri, lucru care depinde totuşi de bunul mers al lucrurilor în general.

„Avem mai multe idei de proiecte ce nu au putut fi puse în practică până acum, dată fiind perioada pandemică plină de restricţii. Atunci când am creat ZO Kraft ne-am gândit să avem o componentă de ateliere şi evenimente publice. Ne-ar face plăcere să fim parte dintr-o reţea de oameni şi organizaţii cu care să colaborăm periodic“, conchid cei doi antreprenori.