Arts & Design

Scenografii florale sau care este povestea Nocturn Flowers, primul atelier floral experimental din România: Încercăm să nu ne agăţăm de reguli

18 sep 2023 156 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

 

Nocturn Flowers este un atelier floral experimental care de la bun început atrage atenţia prin antiteza pe care o propune chiar din numele său. Noaptea nu este un teritoriu fertil dezvoltării plantelor, dar întunericul, în sine, este decisiv pentru orice proces de creaţie, visul fiind indisolubil legat de absenţa luminii. Florile nu mai sunt doar flori în această nouă scenografie, nu mai sunt doar pentru alţii, ci alături de vaze sau de accesorii devin, în mod aproape ritualic, altare de frumuseţe chiar în spaţiul intimităţii noastre.

Nocturn Flowers este de fapt extensia unui proiect fotografic realizat de Andreea Badea în anul 2021. Acesta a reprezentat o serie de fotografii care imortalizau momentul dintre zi şi noapte, având ca subiect principal floarea sub orice formă. Modul acesta de a vedea florile, dincolo de vazele lor sau de buchetele care se aduc la diferite ocazii, a ajuns în atenţia unui public internaţional anul acesta graţie unei campanii a casei Prada, unde diferiţi ambasadori ai brandului intră în conversaţie cu florile. Este o raportare cu totul diferită la naturaleţe, pentru că îi imprimă acesteia puteri nebănuite. Floarea nu mai este doar estetic plăcută, ci este un mediu de exprimare şi expresivitate. Este un partener.

Revenind la Nocturn Flowers, experimentul floral al celor doi fondatori, Andreea Badea şi Adrian Petcu, a fost complet atipic, dar invitaţia lor a prins rădăcini, atrăgând atenţia exact prin unicitatea abordării.

„După o perioadă scurtă de experienţă în domeniu, am decis împreună cu Adrian să deschidem un atelier floral experimental, care cercetează termenul de floare, având abordări unice, spontane şi contemporane. În 2022, în luna iunie, am lansat Nocturn. A fost un an cu un parcurs organic, ce a demonstrat că interesul pentru designul floral experimental există şi că trebuie explorat. Pentru noi, Nocturn este o extensie firească a principiilor noastre“, spune Andreea Badea. Absolventă de Foto-Video la Universitatea de Arte din Bucureşti, în anul 2019, Andreea a cercetat în proiectul de licenţă „2019. Consuming Space“ termenul de ritual în spaţiul privat, mai exact felul în care ne ataşăm de obiecte şi cum adesea realizăm altare ale frumuseţii.

„Cred că aici am înţeles pentru prima dată termenul de floare şi importanţa buchetelor în interiorul casei şi nu numai“, spune ea. În ceea ce-l priveşte pe Adrian Petcu, el şi-a încheiat studiile la Facultatea de Marketing din cadrul Universităţii din Bucureşti. Însă, încă din liceu a dezvoltat o pasiune pentru modă, având, în discordanţă cu profilul studiat în timpul facultăţii, joburi de designer vestimentar şi fashion stylist.

„Ne-a atras acest domeniu pentru că oferă libertate, creativitate, bucură atât artistul, cât şi publicul şi formează relaţii. Termenul de florist are o greutate şi o responsabilitate, faptul că niciunul dintre noi nu cunoaşte regulile acestei meserii ne-a făcut şi mai curioşi, experimentând cu tot ce ne înconjoară.“

La momentul în care cei doi au lansat Nocturn Flowers, conceptul acesta nu exista pe piaţa locală. „Nocturn este despre estetic sub orice formă.“ Aranjamentele şi buchetele trebuie să trăiască alături de noi, în casele noastre, să ne bucurăm de fiecare compoziţie şi să construim o poveste în jurul lor. „Încercăm să nu ne agăţăm de reguli şi totodată de stereotipurile cu privire la ritualurile de dăruire din domeniul floral. Credem că ignorarea acestora creşte semnificativ aria şi potenţialul unui design diferit. Integrarea obiectelor, utilizarea florilor descompuse, vopsirea florilor/plantelor sunt diverse metode pe care le folosim pentru a realiza scenografii diferite.“ Fiecare buchet devine o poveste în sine pentru că este inspirat dintr-una, emană atmosfera unei fotografii pentru că de acolo a pornit, are un caracter sculptural pentru că imită efemer siluetele unei statui. Florile intră în dialog cu spaţiul înconjurător şi cu identitatea destinatarului. Contactul nu mai este impersonal, de ocazie, este o necesitate.

„Numele este în antiteză cu nevoile creşterii şi dezvoltării plantelor, în acest caz este vorba despre timp şi influenţa pe care o are întunericul în procesul de creaţie, este despre meditaţie, despre vis şi sentimente.“

Cei doi spun că nu lucrează cu un anumit tip de floare, utilizând atât flori clasice, formale, cum ar fi trandafirii sau lalele, cât şi flori tropicale, flori de câmp şi verdeaţă.

„În aranjamentele noastre introducem atât elemente naturale, cât şi obiecte şi accesorii. Atunci când avem stocuri mai mari şi rămânem cu flori, le uscăm şi le folosim sub această formă, încercăm să găsim alternative şi să fim cât mai sustenabili. Printre elementele distinctive pe care le adăugăm aranjamentelor noastre, am putea enumera: lanţuri metalice, sârme, plante sezoniere perene pe care le găsim întâmplător, muşchi.“

Inspiraţia vine de peste tot, de la artă la peisaje, la spaţii, la oameni, la o listă în continuă creştere. „Adesea suntem obişnuiţi să lucrăm după un moodboard însă, povestea este cea mai importantă, conceptul şi procesul din care rezultă compoziţia finală. De multe ori lumina este un factor important, alteori este vorba despre vaza sau vasul folosit. În felul acesta ajungem la ideea de atmosferă, fie ea formală sau informală. Ne place să credem că buchetele noastre sunt utopice, bizare, te fac curios şi vrei să le explorezi.“ Scenografiile imaginate de fondatorii Nocturn Flowers au stârnit la rândul lor pasiuni printre exploratorii vizuali, astfel că atelierul a reuşit să lege multe parteneriate cu care se mândreşte.

„În primul rând, o colaborare înseamnă încredere, lucru care ajută foarte mult în procesul de dezvoltare. Apreciem fiecare mesaj şi conversaţie pe care o purtăm cu partenerii şi clienţii noştri. Prima noastră colaborare a fost alături de MoonĂChapel, apoi au urmat Madison Perfumery, Avocadoo şi The Edit. Alături de Avocadoo şi The Edit am susţinut primele noastre workshopuri unde ne-am bucurat să vedem interesul oamenilor referitor la crearea aranjamentelor“, mai spun Andreea Badea şi Adrian Petcu. Odată plantată sămânţa, Nocturn Flowers va urma, cât se poate de organic, acelaşi parcurs, acela de a face din flori medii de explorare şi de visare, lucru care presupune mai departe o abordare colaborativă din punct de vedere estetic.

„De la bun început am stabilit că Nocturn nu trebuie să rămână doar o florărie, ne dorim să unim cât mai multe domenii creative şi să susţinem cât mai mulţi artişti. Subiectul pe care îl explorăm - respectiv florile şi plantele - are nevoie să fie înconjurat de artă, să inspire. Cu răbdare sperăm să ne dezvoltăm mult mai mult şi să oferim experienţe şi mai puternice.“