Soare. Vânt. Plaje sălbatice, nesfârşite. Oceanul cel mai albastru, rocile nepământene, incandescente, hipnotice. Un inegalabil sentiment de libertate. O revelaţie categorică şi iremediabilă a lucrurilor esenţiale. Portugalia devine repede o istorie personală.
Nu va fi un concediu, va fi o vacanţă. Nu va fi all inclusive cu trei mese, pat şi plajă cu sezlong, ci va include tot ce nici măcar nu îţi dădeai seama că îţi lipseşte.Ê Nu va fi doar o călătorie într-un loc frumos, ci un voiaj uluitor de firesc înspre tine însuţi. Şi nu va fi descifrabil pentru amatorii de cinci stele la resort, pentru că aici oceanul, soarele, stâncile şi vântul au darul să te dezbrace complet de clişee şi să îţi descopere libertatea lucrurilor simple. Viaţa are o textură aparte aici, necomplicată, uşor aspră, aerată, solară. Înveţi aproape instantaneu să asmilezi natura, să trăieşti în ritmul, culorile şi muzica ei.
De ce să mergi în Portugalia? Pentru a trăi frumos. Pentru a ieşi dintre construcţiile abracadabrante, calculate şi complexe ale vieţii de zi cu zi la birou şi pentru a-ţi reaminti cum e să zâmbeşti când priveşti în jur, cum e să fie toată lumea - şi plaja - a ta, cum e să nu coste mai nimic dorada, fără rezervare, cu "view" de la fiecare masă în loc de tablouri. Pentru un mix incredibil de rural cu urban, istorie şi natură, sărăcie şi cultură, joacă şi fado. Pentru că nu mai cântă nimeni ca aici tristeţea, şi totuşi am descoperit foarte la îndemână fericirea. Cum să mergi în Portugalia? Cu avionul şi apoi neaparat închiriază o maşină. Nu veni pentru mai puţin de zece zile, vei fi tentat - pe bună dreptate, de altfel - să rămâi în Lisabona şi în staţiunile celebre din apropiere (Estoril, Cascais).
Lisabona îţi va rămâne oricum în suflet, însă Portugalia se cunoaşte cu adevărat în ritmul ei, străbătându-i sătucele cu case albe, vorbind cu oamenii locului, mergând la piaţă sau cumpărând fructe din livezile ţăranilor, străbătând pădurile şi descoperind plajele de dincolo de dunele de nisip. Autostrăzile sunt excepţionale, şoselele naţionale la fel, dar cea mai bună alegere este drumul prin localităţile de coastă, de la care te poţi abate oricând 1-2 km şi ajungi în centrul unui sat frumos, lângă bisericuţă, la plaja locală sau la o mică tavernă cu miros de bacalhau assado. Cazarea, de orice tip ar fi ea, are două calităţi garantate: curăţenie şi servicii bune. Amândouă datorită oamenilor minunaţi, simpli şi curaţi de acolo. De aceea, cel mai frumos este să stai într-o casă tradiţională - se găsesc de închiriat case, ferme sau apartamente în ferme tradiţionale, înconjurate de flori şi verdeaţă sau aproape de coastă, cu drum la plajă. Pentru cei care preferă să stea la hotel şi sunt obisnuiţi cu categoria high/lux, cel mai bine este să aleagă o pousada. Pousadas reprezintă un lanţ de hoteluri de lux aflate în clădiri istorice sau tradiţionale şi cu poziţii privilegiate ce a fost înfiinţat şi gestionat de statul portughez până în 2003, în prezent fiind concesionate de un important grup al industriei hoteliere iberice. Cât despre mâncare, dacă îţi place peştele poţi mânca oriunde; şi cele mai mici taverne cu doar trei mese în stradă gătesc bacalhau şi sopa de peixe pur şi simplu delicios. Se spune că portughezii au 365 de feluri de a găti codul (bacalhau): câte unul pentru fiecare zi a anului, dar mai au şi alte nenumărate feluri de peşte, fructe de mare proaspete, multe legume şi gustoase feluri cu carne. Deserturile sunt şi ele încântătoare - deşi portughezii nu mănâncă foarte multe prăjituri - cele mai dese fiind cremele de ouă şi orez cu lapte. De băut, e simplu: vin de Douro. Sau bere.
O plajă numai pentru mine
Am făcut deseori asta. Am condus fără planificare, fără research, fără timing, pur şi simplu de-a lungul coastei. Am oprit la inspiraţie în satele de pescari care îmi ieşeau în cale, sau câteodată fanatic, vânând toate farurile şi promontoriile ameţitoare ca pe nişte collectibles. Am străbătut sute de kilometri de ţărm cu plaje uluitoare, de început de lume, complet pustii sau populate cu 3, 4 surferi, o barcă de pescari trasă la mal, câte un cort de plajă şi uneori câteva mese speciale de lemn folosite la uscarea peştelui în soare. Plaje numai pentru mine? Mai peste tot. În afară de marile staţiuni şi de zonele de aglomerări rezidenţiale, coasta Portugaliei este o uriaşă plajă autentică, necontaminată. E greu să te obişnuieşti cu senzaţia de rupere de lume pe care o ai când eşti doar tu într-un spaţiu imens de cer, nisip şi apă, unde lumina e vie şi culorile de o claritate perfectă. E greu apoi să îţi mai iasă din sânge.
Firescul lucrurilor uluitoare
Acum mai mulţi ani am văzut undeva o poză cu nişte stânci roşii, o mare ireal de albastră şi un nisip ca oglinda. M-a bântuit imaginea aia până am ajuns acolo. Era Praia da Rocha, iar locul bate cu mult poza, pentru simplul fapt că 360 de grade de senzaţional sunt mai bune decât un unghi fix. Ceea ce creează dependenţă în Portugalia e tocmai firescul cu care ţi se revelează lucruri uimitoare, felul în care ţi se taie respiraţia şi nenumăratele ori când te gândeşti "n-aş mai pleca de aici". Iată câteva din locurile în care eu revin de fiecare dată.
Mai întâi Peniche. Nu cred că apare ca "must see" în niciun itinerar turistic, nu este mainstream. Localitatea se află în capătul unei mici peninsule, are un fort frumos şi un port, dar mai ales are o linie de coastă superbă, ciudată, chiar infiorătoare când se apropie furtuna. Stâncile dinspre far au tăieturi adânci, în fâşii stranii, şi marea de dedesubt este neimblânzită, creând un peisaj ca de pe altă lume. Singurul semn al trecerii omului este o cruce simplă de piatră, sublim profilată în imensitatea oceanului, Cruz de los Remedios. În larg se zăreşte insula Berlenga.
Apoi Sagres. În colţul cel mai sud vestic, lângă Cabo Sao Vicente, se află Sagres, un sat de pescari tipic, neatins de dezvoltatori şi nici de sutele de autocare. Deşi Cabo Sao Vicente este celebru pentru cel mai frumos apus de soare, iar seara la ora apusului oamenii se adună aici ca la cinema să vadă cum Atlanticul înghite soarele şi rămâne apoi multă vreme arzând pe dinăuntru, în Sagres se cazează puţini turişti, astfel că cele mai bune locuri - capul Sagres cu fortul şi plajele dintre golfuri - rămân ştiute numai de "a happy few". Încearcă plaja Mareta, cu taverna ei cu vedere la cel mai frumos promontoriu Şi la final Sintra. Foarte aproape de Lisabona, Sintra (parcul naţional Sintra-Cascais) are factorul "uau". Castele de basm, păduri dese şi înmiresmate, munţi cu stânci încremenite în poziţii incredibile care aproape că se rostogolesc peste case şi copaci, Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei şi plaje sălbatice, unde pădurea ajunge până la nisip. De la Palacio Pena la Praia das Macas într-o singură zi, acesta e un bun exemplu de zi perfectă.
