Drumul dintre aeroportul Malpensa din Milano şi SanSiro, stadionul gazdă al celor mai mari echipe din oraş - AC Milan şi Inter Milano - poate fi parcurs în circa 40-45 de minute. În zi de meci însă, timpul se dublează, coloanele de maşini întinzându-se pe câţiva kilometri, semn că nici italienii nu au găsit cea mai bună soluţie pentru infrastructura din jurul stadionului.
Deşi meciul contra echipei Bari a fost programat pentru ora 12.30, atipică pentru un meci de fotbal, afară plouă cu stropi mici şi iuţi, iar Milan vine după o eliminare dureroasă din Champions League, miile de maşini sunt dublate de tot atâţia suporteri care merg pe jos către stadion, o treime dintre aceştia fiind femei şi copii.
Carabinieri răzleţi, cu uniforme albastre şi caschete albe încearcă să dirijeze maşinile spre parcările spaţioase, gata să primească sute de autocare şi mii de maşini cu suporteri îmbrăcaţi în roşu şi negru, culorile echipei AC Milan, "cea mai titrată din lume", după cum o promovează oficialii clubului patronat de Silvio Berlusconi, premierul italian care a preluat frâiele clubului în urmă cu 25 de ani.
Intrarea în stadion se face printr-un sistem de uşi rotative asemănător celui de la stadionul Ghencea din Capitală. Ulterior, pentru accesul în zona invitaţiilor din partea sponsorilor echipei, stewarzii prind brăţări portocalii la mână pentru a putea reintra în zona de bufet, unde sunt servite cafele, răcoritoare şi chiar şi un pahar de vin înainte de meci şi la pauza dintre reprize.
Primul contact cu tribunele de pe SanSiro este impresionant, mai ales pentru cineva obişnuit doar cu stadioanele de pe la noi. Tribunele sunt de trei ori mai înalte decât pe Ghencea sau la Timişoara, colorate cu scaune albastre, verzi, portocalii şi roşii, care aveau să se acopere în proporţie de peste 70% până la începerea meciului, 50.000 de suporteri asistând la meci. De la staţia de amplificare se aud cei de la Guns'n Roses cu piesa Sweet child of Mine şi în ciuda faptului că afară continuă să plouă, datorită acoperişului de deasupra tribunelor doar fotbaliştii ieşiţi la încălzire sunt uzi.
Peluza din dreapta tribunei oficiale (Curva Sud), este ocupată de galeria lui AC Milan, care, la fel ca suporterii români dar şi din altă parte, nu uită că are ceva de împpărţit cu rivalii de la Inter.
În stânga, mai mult de jumătate dintre spectatori sunt copii, probabil grupele de juniori ale clubului, iar într-un colţ din cel mai înalt sector al peluzei sunt îngrădiţi câteva sute de suporteri ai lui Bari, care şi-au însoţit echipa la Milano (aproape 900 de kilometri) deşi aceasta se află pe ultimul loc în campionat, cu şanse minime de a evita retrogradarea, şi joacă împotriva echipei de pe primul loc.
Pe stadion, optimismul este la el acasă. Suporterii lui Milan se aşteaptă ca echipa lor să înscrie de cel puţin trei ori pentru a face uitat meciul de la Londra, unde Milan a remizat cu Tottenham, părăsind Champions League.
Crainicul stadionului anunţă în fluierătuile stadionului echipa lui Bari, în care românul Paul Codrea este titular, jucând mijlocaş la închidere.
Apoi, citeşte doar prenumele jucătorilor lui Milan, iar întregul stadion contribuie la spectacol strigând în cor numele jucătorilor, cu accent pe vedeta Ibrahimovic şi pe copilul rebel al fotbalului italian - Cassano - rezervă în acest meci.
22 de bărbaţi îmbrăcaţi în echipamentele celor două echipe intră pe teren, dar în loc să joace fotbal încep să danseze, să interpreteze diverse scenete şi să se joace, spre uimirea şi amuzamentul spectatorilor. Surpriza avea cu atât mai mult să destindă atmosfera, în aşteptarea unui spectacol cu goluri, cum te-ai fi putut aştepta ţinând cont de valoarea şi preţurile plătite pe atacanţii de la Milan - Ibrahimovic, Pato şi Robinho.
Meciul începe însă încâlcit. Milan atacă mai mult, dar fără a-şi crea ocazii mari de gol. Robinho pierde mingi aiurea, Ibrahimovic la fel, Pato e şters, iar de la mijloc lipsesc un Seedorf sau un Pirlo care să fie mai inspiraţi în construirea fazei ofensive, misiune pe care nu o pot îndeplini mijlocaşii Van Bommel şi Gattusso, trimişi de antrenorul Massimiliano Allegri pe teren.
În aceste condiţii, copiii care şi-au însoţit părinţii la stadion încep să se plictisească, iar unii chiar reuşesc să adoarmă, mai ales după liniştea care s-a aşternut când cei de la Bari au deschis scorul, ca urmare a unei lovituri libere la care apărarea condusă de Nesta nu a avut răspuns.
În liniştea lăsată pe stadion, trei spectatori din spatele nostru, de 40-50 de ani, purtând însemne alb-roşii, culorile lui Bari, au o explozie de bucurie necenzurată în momentul golului, deşi erau înconjuraţi de mii de fani ai lui Milan. Aceştia se uitau însă la ei mai degrabă amuzaţi decât furioşi, astfel că unul dintre ei a început să şi desfăşoare un steag pe două beţe, pe care îl flutura către grosul galeriei lui Bari din înaltul tribunei, strigând puternic "Bari siamo noi!"
Mai era un sfert de oră până la pauza dintre reprize, iar jocul Milanului continua să fie unul chinuit. Nimic nu era însă jucat.
La pauză, suporterii Milan-ului stau cu ochii pe Cassano, jucătorul de pe banca de rezerve de la care au cele mai mari aşteptări în ceea ce priveşte faza ofensivă.
Milan începe repriza secundă mai hotărât, înscrie de două ori, dar golurile sunt anulate pe motiv de ofsaid, respectiv henţ la preluarea lui Ibrahimovic. Suedezul n-a avut determinarea altor colegi de-ai săi, precum Gattuso, decât când l-a lovit pe unul dintre fundaşii lui Bari (pe care îl lovise şi Chivu în urmă cu câteva săptămâni, motiv pentru care a fost suspendat patru etape), fiind eliminat de către arbitru.
Cu Seedorf şi Cassano în teren, intraţi pe final de meci, Milan a jucat mai bine deşi avea un om mai puţin şi a reuşit să egaleze prin Cassano, jucător crescut la Bari, când mai erau circa zece minute din joc.
Suporterii s-au mulţumit într-un final cu un punct, care a păstrat Milan-ul la o distanţă de cinci puncte de Internazionale. Ieşirea de pe stadion se face foarte rapid, datorită numeroaselor porţi largi de sub tribune.
După ieşirea din parcare, rişti însă să rămâi blocat o oră pe străduţele înguste de lângă stadion. Pe drum începi să faci bilanţul şi îţi dai seama că zgârcenia fotbalului poate fi uneori compensată de spectacolul pe care marile echipe îl pot crea pe stadioane.
