Ceasuri & Bijuterii

Ceasuri de luat în vacanţă. Ce au lansat în 2011 Breitling, Baume et Mercier şi Oris - GALERIE FOTO

28 mai 2011 1363 afişări de Negoita Anca Maria
Din aceeaşi categorie

Alese cu atenţie, ceasurile sport se pot "asorta" atât la un city-break cât şi la o şedinţă cu consiliul de administraţie al companiei.

Mai mult, pot fi luate în bagaj şi într-o vacanţă prelungită cu iahtul pe Coasta de Azur, în Caraibe la scubadiving sau în Scoţia, la golf.

Pentru fanii aviaţiei, Breitling a lansat la sfârşitul lui aprilie Navitimer Super Constellation într-o ediţie limitată de 1.049 de piese, ca tribut pentru avionul Lockheed L-1049. Ceasul are pe cadran inscripţia "Breitling Super Constellation" şi litera "B" în aur în forma logo-ului anilor "50. Pe spatele carcasei sunt gravate specificaţiile tehnice ale avionului "Super Connie" precum şi silueta avionului care apare şi pe medalion. Ceasul este echipat cu calibrul 23, certificat COSC, cu o frecvenţă de 28.000 de vibraţii pe oră. Carcasa este din oţel cu bezel rotativ şi are diametrul de 42 mm. Dacă doriţi să vă răsfăţaţi şi în vacanţă, puteţi opta pentru o brăţara din piele de crocodil.

În cazul în care visaţi la o vacanţă relaxată, pe plajă, în Hamptons, Baume et Mercier este brandul de ceasuri pe care să-l aveţi la mână anul acesta. Cu un design sport-şic, cu accente retro şi tonuri calde, noile modele din colecţiile Capeland şi Linea au fost reinterpretate. Fiecare ceas este gravat cu litera grecească Phi, simbolul echilibrului. Inspiraţia din spatele acestei reinventări contemporane este o piesă istorică - un cronograf din 1948, un model care aminteşte de vechile ceasuri de buzunar. Noul Capeland are cadranul în două tonuri, un mod subtil de a aminti de estetica anilor "50, un tahimetru şi un telemetru, este rezistent la apă până la 50 de metri adâncime şi are o rezervă de mers de 48 de ore.

Oris a venit la Bucureşti cu ceasuri din toate colecţiile tematice, de la cultură şi scufundări la aviaţie şi sporturi cu motor, toate ideale pentru pasionaţii de aventură în vacanţă. Ediţia din colecţia Diver, noua serie Carlos Coste Limited Edition Cenote (2.000 de piese), are counter-ul minutelor vizibil în întuneric, un triunghi în poziţia minutului 2 care indică recordul de 2.30 de minute pentru o scufundare dinamică pe care Carlos Coste l-a înregistrat, un al doilea triunghi la minutul 7 care arată recordul de 7.30 minute al scafandrului pentru ţinerea respiraţiei într-o scufundare statică şi inelul superior din ceramică rezistentă la zgâriere. Din aceeaşi linie, Oris Divers Mid-Size este un model fashion-sport. Colecţia cuprinde 5 modele, fiecare cu un design feminin special, cu bezel din ceramică sau oţel şi cadrane simple sau încrustate cu diamante albe sau negre. Ceasul are protecţie la remontoar fixată cu şuruburi, are rotorul roşu (semnătura brandului) şi rezistenţă la apă de până la 30 de bari (aproximativ 300 de metri adâncime).