Ceasuri & Bijuterii

Esenţa ceasului sport

11 oct 2016 1272 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Colecţia Aquaracer, creată de TAG Heuer în 2003, a primit anul acesta un nou membru, una dintre cele mai iconice “familii” din orologerie fiind completată prin modelul Aquaracer 300M Ceramic.

Carcasa rezistentă la apă a fost creată de Edouard Heuer în 1892, el fiind cel care a obţinut primul patent pentru această invenţie. Între timp, Aquaracer a continuat să se dezvolte, devenind instrumentul perfect pentru condiţiile extreme în general, nu doar pentru scufundări. Modelul lansat anul acesta, Aquaracer 300M Ceramic, vine cu un cadran la generos, de 43 de milimetri faţă de varianta anterioară care măsura 41 de milimetri. Bezelul din ceramică a fost la rândul său restilizat şi gravat cu numerale din argint.  

La finalul lunii trecute, Aquaracer 300 M Ceramic a fost prezentat şi publicului din România. La eveniment, un party disruptiv care a ilustrat fidel sloganul TAG Heuer, Don’t Crack Under Pressure (Nu ceda sub presiune – n.red.), a fost prezent şi Corey Ruhnke, area sales manager TAG Heuer Elveţia & Europa de Est. Noile modele TAG Heuer Aquaracer sunt disponibile şi pot fi probate în magazinele Galt orologerie elveţiană din Bucureşti, dar şi în magazinele partenerilor autorizaţi din Cluj, Constanţa, Timşoara şi Iaşi.

Aspectul sportiv al ceasurilor TAG Heuer, dar şi pariurile îndrăzneţe făcute de brandul elveţian, care de exemplu la finalul anului trecut a decis să lanseze un smart watch chiar pe terenul rivalilor de la Apple, a atras în jurul mărcii o serie de ambasadori precum Cara Delevingne, Cristiano Ronaldo, David Guetta sau Martin Garrix.