După Afaceri

Circa 100 de lucrări ale lui Constantin Brâncuşi au fost reunite într-o expoziţie care se deschide în acest weekend la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara. GALERIE FOTO

28 sep 2023 352 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Cea mai importantă expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi în ultima jumătate de secol îşi deschide porţile sâmbătă, 30 septembrie 2023, la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara.

Expoziţia, care poartă numele „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, este parte din programul cultural „Timişoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii şi este curatoriată de Doina Lemny, expertă internaţională în viaţa şi opera lui Brâncuşi.

În cadrul expoziţiei, sunt prezentate circa 100 de lucrări – sculpturi, fotografii, documente de arhivă, materiale filmate – menite să ofere o imagine de ansamblu asupra creaţiei şi a vieţii lui Constantin Brâncuşi.

„Expoziţia scoate în evidenţă anumite aspecte ce evocă legătura artistului cu ţara sa natală, cu arta şi literatura românească, lăsând publicului libertatea să descopere aceste relaţii subtile după propriile intuiţii şi simţăminte. De aici, necesitatea de a prezenta etape importante din creaţia sa, punând accentul pe prima perioadă, ce poartă însemnele formării sale în România, şi pe dialogul pe care l-a întreţinut în permanenţă cu compatrioţii său, prin participarea la diverse manifestări artistice”, spune Doina Lemny, curatoarea expoziţiei Brâncuşi de la Timişoara.

Sunt expuse lucrări de maturitate, în special de la muzeele internaţionale, lucrări emblematice sau mai puţin cunoscute, care ies pentru prima oară din faimoasele colecţii pentru a ajunge în România. În acest sens, expoziţia beneficiază de împrumuturi de la Centre Pompidou, din Paris, care deţine, prin Atelierul lui Brâncuşi, cea mai mare colecţie de Brâncuşi din lume. Au fost de asemenea aduse şi lucrări de la Tate Museum din Londra, care a trimis la Timişoara trei din cele patru opere pe care le deţine, de la Fundaţia Guggenheim din Veneţia, precum şi din alte colecţii particulare.

„Ultima expoziţie românească dedicată marelui sculptor a avut loc în urmă cu mai bine de 50 de ani, în 1970. Expoziţia de la Timişoara îşi va impresiona cu siguranţă publicul, fiind totodată şi o binemeritată revenire simbolică a lui Brâncuşi acasă. O expoziţie care explorează atât inspiraţia românească cu care sculptorul ajunge la Paris, cât şi metamorfoza prin care trece până la a deveni artistul universal pe care îl apreciază toată lumea”, spune Ovidiu Şandor, comisarul expoziţiei şi preşedintele Fundaţiei Art Encounters.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 28 ianuarie 2024 şi este însoţită de un catalog în limba română şi în limba engleză, cuprinzând 16 eseuri ale specialiştilor români, precum şi 190 de imagini reproduse ale sculpturilor, desenelor şi fotografiilor lui Constantin Brâncuşi, alături de imagini documentare, catalog publicat de Fundaţia Art Encounters.