Gadget

Liderii care au schimbat comportamentul consumatorilor

11 oct 2011 812 afişări
Din aceeaşi categorie
Liderii care au schimbat comportamentul consumatorilor

Foarte multi oameni dau vina pe strategiile conturate pe termen-scurt ca fiind vinovate pentru problemele economice actuale. Mare parte din culpa ar avea-o chiar presedintii executivi ai marilor companii, cei asa numiti CEO (chief executive officer). Dar cum se masoara performanta unui CEO si care sunt factorii care-i determina pe cei din boardul de conducere sa desemneze persoana potrivita in aceasta functie?

Potrivit Harvard Business Review, in prezent, directorii si managerii seniroi, dar si investitorii de companii vor sa stie cat de capabil este un CEO atunci cand vine vorba despre organizarea si managerierea unui business in plina dezvoltare si gandirea unor strategii pe termen lung.

Numeroase compensatii destinate executivilor sunt planuite pentru o perioada de trei ani de zile, insa adevaratul test la care un CEO este supus tine de modul in care compania evolueaza sub conducerea sa.

Potrivit datelor Harvard Business Review, presedintii executivi ai marilor companii de stat au fost investiti in aceste functii pentru perioade largi de timp. Clasamentul contine cateva mici surprize (nume nu atat de rasunatoare fac parte din primele pozitii).

1. Yun Jong-Yong

Companie: Samsung Electronics
Perioada in care a ocupat aceasta functie: 1996-2008
Localizare: Korea de Sud
Domeniu: Tehnologia informatiei
Promovare din interiorul organizatiei
Studii: Fara MBA (Master in Business Administration)
Indice de ajustare a tarii: 1,559%
Indice de ajustare a industriei: 1,458%
Capitalizare de piata: 127 miliarde de dolari

2. Alexey B. Miller

Companie: Gazprom
Perioada in care a ocupat aceasta functie: 2001- prezent
Localizare: Rusia
Domeniu: Energie
Promovare din interiorul organizatiei
Studii: Fara MBA
Indice de ajustare a tarii: 2,032%
Indice de ajustare a industriei: 2,427%
Capitalizare de piata: 101 miliarde de dolari

3. John T. Chambers

Companie: Cisco Systems
Perioada in care a ocupat aceasta functie: 1995 - prezent
Localizare: SUA
Domeniu: Tehnologia informatiei
Promovare din interiorul organizatiei
Studii: MBA
Indice de ajustare a tarii: 922%
Indice de ajustare a industriei: 1,054%
Capitalizare de piata: 152 miliarde de dolari

Citiţi mai mult despre liderii care au schimbat comportamentul lumii pe www.incont.ro