Gastronomie

Coffee spot: La sfârşitul anului 2022, pe scena localurilor din Bucureşti îşi făcea intrarea o cafenea nouă, care, de fapt, este una veche. Unde se află Cafeneaua Veche 9 şi care e povestea ei?

20 feb 2023 271 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

La sfârşitul anului 2022, pe scena localurilor din Bucureşti îşi făcea intrarea o cafenea nouă, care, de fapt, este una veche. Cafeneaua Veche 9, aşa cum a ales s-o denumească proprietarul, este practic relansarea unei poveşti peste care se aşternuse praful, dar căreia Dan Dincă a ales să-i redea strălucirea. Care este povestea?

„Scriem chiar acum povestea cafenelei. Am avut oportunitatea de a găsi în vara lui 2021 acest spaţiu unde nu mai funcţiona nimic de cinci-şapte ani“, istoriseşte antreprenorul. Cum avea aproape un an de când ieşise din businessul cu vinuri - fermă viticolă şi cramă - şi căutând din primăvara acelui an un spaţiu în centrul vechi, şi-a zis că o nouă provocare nu i-ar strica. „Plus că era perioada pandemiei, care a avut totuşi şi unele părţi favorabile de care am profitat pentru amenajare, pentru condiţii bune la închiriere, restul restaurantelor fiind închise.“

Traseul a fost simplu, spune el. A descoperit locul, situat chiar lângă Piaţa Sfântul Anton, şi a mers direct la sediul firmei care are în proprietate imobilul, cu propunerea de a-l închiria.

„După ce l-am vizionat şi am putut să-mi fac un draft de proiect pentru ce aş putea realiza acolo, am discutat din nou cu reprezentanţii firmei care deţine spatiul şi am bătut palma. Am colaborat (pentru amenajare – n. red.) cu Selfdezign, prin arhitecta Irina Stoica.“

Clădirea este monument istoric, fiind, de altfel, prima cafenea atestată în Bucureşti la 1812. Spaţiul generos l-a inspirat pe antreprenor să se gândească să reunească în acelaşi loc atât cafeaua de specialitate, cât şi meniul unui restaurant. Fiica lui cea mare are cursuri de barista, aşa că de la ea a învăţat şi el să consume cafea de specialitate, acompaniată la Cafeneaua Veche 9 de vinul casei, ales chiar de Dan Dincă.

„Împreună cu fiica mea cea mică, doresc să oferim oaspeţilor un punct de entertainment şi chiar de cultură în crama cafenelei, având loc pentru astfel de evenimente - stand-up comedy, piese de teatru, seri de poezie, mici concerte de jazz sau alte evenimente artistice.“

Tocmai pentru că imobilul este unul cu valoare istorică, Dan Dincă nu a putut face recomparti­mentări, însă a lucrat, alături de firma de arhitectură, pe spaţiul existent, cu dorinţa de a ajunge la un rezultat modern, care să combine stilul unui restaurant à la carte cu cel al unei cafenele din zilele noastre. Banchetele au influenţe nord-americane, aluzie la cei trei ani pe care Dan Dincă i-a petrecut în Canada. Cuptorul cu lemne duce cu gândul la tradiţie, iar subsolul este gândit ca un spaţiu segmentat pentru Unconventional Theatre şi Business-Room. În final, locul a primit numele de Cafeneaua Veche 9, o combinaţie aşadar între numele original şi componenta nouă, care se adaugă istoriei.

Dan Dincă operează Cafeneaua Veche 9 printr-o firmă ale cărei baze au fost puse în primăvara anului 2021. Istoria lui în business şi antreprenoriat a început însă să se scrie în 1996, iar mare parte din anii ce au urmat au fost petrecuţi în viticultură şi fabricarea vinurilor. A căpătat astfel o experienţă bogată legată de tot ceea ce ţine de autorizări, fluxuri tehnologice, iar comercializarea producţiei proprii de vinuri atât în magazinele proprii, cât şi prin distribuţie directă l-a ajutat în relaţionarea cu clientul final.

„Şi acum am rămas activ pe partea de consultanţă pentru vinuri. Am mai fost implicat în domeniul HoReCa în anii 2000, dar am renunţat, pentru că nu aveam timpul necesar să mă ocup şi de afacerea cu vinuri şi de bistrou.“

În noul său proiect, Cafeneaua Veche 9, Dan Dincă a investit 300.000 de euro, bani folosiţi pentru renovare, utilare şi pentru activitatea localului în primele patru luni de funcţionare.

„Cafeneaua Veche 9 este un loc încărcat de istorie, uşor de accesat în centrul vechi, cu o cafea de specialitate, cu ambianţă şi servicii de calitate şi cu un meniu foarte variat – mâncare tradiţională, burgeri, pizza şi chiar preparate sofisticate, alături de vinuri bune şi variate.“

Prin cafeneaua lui, Dan Dincă spune că şi-a propus să creeze un nou pol cultural în centrul vechi, o zonă care a intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. Eveni­mentele care au în centrul lor teatrul, poezia, jazzul şi pe care antreprenorul plănuieşte să le organizeze constant ar putea readuce efervescenţa locului.

„Am observat că piaţa de cafenele s-a aglomerat în ultimii ani – evident, mai puţin în perioada pandemiei. Cu toate acestea, Cafeneaua Veche 9 nu este doar o cafenea, este un restaurant şi un loc în care te poţi simţi bine şi inclusiv participa la evenimente“, promite Dan Dincă.

Plus că este un local care a scris istorie. În perioada sa de glorie, Cafeneaua Veche, care a funcţionat în acest spaţiu, era locul de întâlnire al elitei de odinioară, găzduind personalităţi ca Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi chiar Regele Carol al II-lea, conform proprietarului actual.

Imaginează-ţi să stai „la aceeaşi masă“ sau să priveşti pe aceeaşi fereastră ca Mihai Eminescu, la acea vreme redactor-şef la publicaţia Timpul!


După Afaceri Premium a pornit la „vânătoare“ de cafea bună în locuri cool din Bucureşti şi îşi propune să spună lunar povestea cafenelelor care dau o nouă vibraţie oraşului, intrând în conversaţie cu oamenii din spatele conceptelor. Ideea ne-a venit după mai multe întâlniri cu astfel de antreprenori care ne-au vorbit despre cum au ales să transforme pofta de cafea în business. Şi toţi spun acelaşi lucru, că Bucureştiul se află în cea mai bună perioadă a sa din punctul de vedere al efervescenţei în domeniul cafelei de specialitate, concurând cot la cot şi chiar depăşind marile capitale europene la acest capitol.