Cele mai populare staţiuni de schi din Austria şi Franţa pregătesc mai nou, pe lângă kilometri întregi de pârtii perfecte şi après ski-uri cu dichis, delicii gastronomice pentru cele mai rafinate, dar şi extravagante gusturi.
Un colaj de două stele Michelin
În staţiunea franceză Courchevel 1850, una dintre cele mai căutate de bogaţii lumii, la baza pistei de schi Cospillot, stă prestigiosul hotel de cinci stele Le Strato, deţinut de familia Laurent Boix-Vives, fondatoarea companiei producătoare de echipament sportiv de iarnă Rossignol.
Acum numele este asociat nu doar cu schiul, ci şi cu experienţa culinară, restaurantul hotelului fiind cotat cu două stele Michelin (dintre cele zece deţinute în total de restaurantele din Courchevel).
Primul lucru pe care-l remarci când intri în Le Strato este mixul aparte de elemente de design- candelabre din sticlă de Murano, pardoseli din lemn de stejar, tablouri ca în muzeul Luvru şi tapet ce îl imită pe cel din sălile Palatului Versailles. Restaurantul este elegant, dar îşi păstrează în acelaşti timp un aer rustic , de munte.
Al doilea lucru de contemplat este lista de 500 de vinuri, toate franţuzeşti, în ton cu specificul locului. Printre acestea găseşti vinuri premiate din Bordeaux, Burgundy sau Côte de Rhône, selectate special pentru a îmbogăţi experienţa culinară. Meniul este şi el pe măsura aşteptărilor având în vedere că bucătarul-şef este chiar Jean-André Charial, proprietarul faimosului restaurant cu stele Michelin-L'Oustau de Baumaniere din Provence.
La începutul festinului, bucătarul a adus la masă "Sea Scallops" (scoici de mare), fine şi delicate, aşezate lângă o feliuţă de şuncă afumată şi o felie subţire de cartof prăjt, asurzitor de crocant. Imediat ce au fost aşezate farfuriile pe masă ospătarul a anunţat cu glas tare preparatul pe care îl aveam în faţă, pregătind parcă intrarea sa în graţiile noastre.
Masa a continuat cu foie gras, preparat "au naturel" - servit în stare naturală, alături de un amestec de jeleu de gutuie şi strugure, cu mirodenii dulci. Platourile de pe masă deveniseră parcă lucrări de artă de pe pereţii restaurantului,uşor dadaiste, colate din stropi de sos, floricele mov şi felii singuratice de smochină.
Şi de data asta ospătarul a oferit ceremonios explicaţiile şi s-a retras. Preparatele nu sunt doar pregătite cu multă meticulozitate, aranjate în farfurie ca pentru un spectacol, ci şi prezentate cu mare fast.
A urmat un preparat pe bază de porumbel din Nîmes (oraş francez), cu esenţă de lavandă şi alte ingrediente, însă pentru că ştiam că urmează şi castanele zaharisite şi desertul, am mâncat doar jumătate din ce aveam în farfurie. Şi bine am făcut pentru că pe masă au fost aduse deserturile- "the conquest of Mont Blanc" (din castane dulci) şi faimosul "Framboise et Menthe Poivree" (un fel de mousse pe bază de zmeură).
De toată această experienţă, în restaurantul de două stele, se ocupă de obicei în jur de 40 de persoane, după cum a spus chiar Alexis Brunet, reservation manager, la hotelul de cinci stele Le Strato din Courchevel. Preţul unui meniu de prânz variază aici între 110 euro şi 195 de euro, iar à la carte între 100 şi 250 de euro. Iar de meniuri se pot bucura atât clienţii hotelului, dar şi cei care vin special pentru a gusta din preparatele restaurantului.
Pentru cei ce doresc să rămână peste noapte în hotel, în perioada de vârf de sezon (15 decembrie-12 ianuarie) şi 10 februarie-16 martie, o cameră standard în celebrul hotel se închiriază cu 1.290 de euro pe noapte sau cu 890 de euro când nu e vârf de sezon.
"Posterior" de bou austriac, stropit cu schnaps de piersici
O cină în staţiunea Seefeld, din landul austriac Tirol, la restaurantul unui hotel de cinci stele poate fi o experienţă cel puţin intrigantă, având în vedere meniul plin de imaginaţie, cu preparate care traversează mai multe continente dar şi specialităţi tiroleze şi vinuri exclusiviste.
Restaurantul Ritter Oswald Stube, cotat cu două "coifuri" de faimosul ghid Gault Millau, este găzduit în hotelul Klosterbräu, una dintre cele mai vechi unităţi ospitaliere din staţiunea tiroleză. Amenajat pe locul unei foste mănăstiri, cu o cramă veche de peste 500 de ani, restaurantul păstrează parcă ceva din decenţa şi simplitatea călugărilor ce au locuit o dată aici. Arcadele pietruite amintesc de beciurile boiereşti din centrul istoric al Bucureştiului, însă covoarele roşii ţesute în stil vechi şi mesele din lemn masiv te trimit cu gândul la hanurile medievale saxone. Despre mâncare nu se poate spune din fericire că e la fel de austeră ca şi designul, şi nici despre primire. Dacă aştepţi suficient de mult poţi fi curtat de un zâmbet ştrengăresc de o chelneriţă îmbrăcată în costum tradiţional care se îngrijeşte de starea comenzii tale sau chiar de iluzionista restaurantului, o blondă înaltă şi costelivă, trasă printr-un corset negru care te priveşte misterios de sub un joben.
Meniul începe "fad", cu caviarul de Beluga, de 1.890 de euro suta de grame, dar există alternative mult mai interesante pentru aperitive. Una dintre ele este crème brulée au foie gras cu pere scăldate în sos de vanilie, un aperitiv păcătos de bun care te face să te întrebi dacă austriecii încep ca şi francezii cina cu desertul. Zahărul caramelizat de pe foie gras îţi inundă papilele în primele două secunde, dar se pierde rapid după ce ficatul intră în scenă, aproape pe nesimţite, graţios ca o balerină. Perele au probabil mai mult rol decorativ şi de aromă, fuziunea la nivelul gustului fiind o chestiune de liber arbitru.
Cina continuă cu o supă cremă de gulie cu spumă de homar, o combinaţie care dacă nu ar fi descurajată de aroma specifică homarului, ar putea fi cel mai fin lichid care v-a invadat vreodată stratul palatin.
Mergeţi mai departe pe un somon din Alpi cu salată, lămâie şi Pata Negra, un pas intermediar uşor, menit să nu ocupe prea mult loc înainte de felul principal. Lovitura de graţie vine însă de la posteriorul unui bou austriac, în sos brun cu trufe. Felul în care sunt preparate "fesele" îi dă cărnii o textură specifică mai degrabă peştelui, topindu-se în gură după primele secunde. Musai de urmărit fiecare îmbucătură cu o gură de Cabernet Sauvignon.
Dacă ajungeţi până aici, alegeţi pentru final o spumă de ciocolată vintage austriacă, însoţită de jeleu şi soufflé, ambele din fructul pasiunii. Nu exageraţi cu jeleul, acesta joacă doar un rol de copil rasfăţat care face scandal în mijlocul
unui dialog liniştit dintre ciocolată şi soufflé. Există şi opţiunea clasicelor macarons, dar de ce să strici seara cu dulciuri care poti fi cumpărate de la cofetăria din centru. Ca digestiv, nimic nu se compară cu un schnapps cu aromă de alune de pădure sau de piersică, dar există întotdeauna şi alternativa unui lichior nemţesc din plante.
