Gastronomie

Spa - Test drive

10 iun 2009 55 afişări
Din aceeaşi categorie
In ultimii ani majoritatea centrelor de infrumusetare par ca au gasit aceleasi trei litere magice pentru promovare - SPA. Multe au facut abstractie ca „salus per aquam" inseamna mai mult decat o camera cu un pat de masaj si cateva impachetari cu parafango. Exista si exceptii, pe piata lansandu-se cateva spa-uri, unele urbane, altele aflate in statiuni, care respecta in mare conceptul.
Avalansa spa care pare ca s-a pornit anul acesta a inspirat ceea ce am numit un „spa test drive". Am ales Cocor Spa din Neptun si The Spa din Sibiu, care s-au inaugurat oficial in luna mai si sunt cele mai mari de pe piata. Cocor Spa, din cadrul hotelului Cocor din Neptun, se afla intr-o cladire de trei etaje, nou construita, o combinatie de sticla, metal si lemn in stil modern.
De altfel, intreg hotelul a trecut printr-un proces de renovare, fiind transformat dintr-un hotel de doua stele (fostul Galati), intr-unul de patru stele. Dimensiunea camerelor a ramas insa neschimbata, iar designul interior nu este neaparat unitar.
Insa spa-ul, care este legat de hotel printr-un culoar, merita toti cei 250 de kilometri de drum de la Bucuresti.
Arhitectii au imprimat un aspect natural, fluid, care calmeaza, din loc in loc fiind asezate fotolii stil balinez unde poti savura un ceai inainte sau dupa tratament.
La Cocor Spa am experimentat cum e sa treci de la un nivel ridicat de stres la relaxare in numai o ora. Dupa aproape trei ore de condus in graba (trebuia sa ajung la conferinta de deschidere prezidata de ministrul turismului) am aflat ca am la dispozitie numai jumatate de ora pana la programarea la spa. Noroc ca ritualul a fost simplu - am luat halatul alb de baie din camera de hotel, am citit pe fuga ghidul bunelor maniere la spa (unde am constatat fericita ca, spre deosebire de Austria, costumul de baie este obligatoriu in spatiile publice ale spa-ului). Astfel echipata am mers pe culoarul de legatura catre zona de receptie a spa-ului, unde formalitatile au durat foarte putin, si de acolo am fost ghidata catre cabinetul dedicat tratamentului. Era primul contact cu spa-ul si am constatat fericita ca este si mare (3.000 m.p) si foarte relaxant (pe culoare nu prea vezi picior de om datorita sistemului de programari, nu miroase puternic a betisoare parfumate, iar omniprezenta muzica de relaxare nu se aude).
Pentru ca am ales un peeling cu miere am fost condusa la etajul doi, pe un culoar cu mai multe cabinete, fiecare dedicat unei anumite terapii. De aici m-a preluat terapeutul, care mi-a explicat despre efectele relaxante, de remodelare si calmare ale combinatiei de miere si sare din Marea Moarta.
Peelingul inseamna de fapt 40 de minute de relaxare.
Terapeutul iti aplica amestecul pe tot corpul, printr-un masaj usor si apoi te impacheteaza intr-o folie de plastic. Totul se face pe un pat pe apa, iar la final, printr-o simpla apasare de buton, ajungi sa plutesti, inconjurat de luminile colorate de pe marginea patului, care isi schimba intensitatea. Dupa 40 de minute corpul este relaxat si foarte dulce, dar din fericire in fiecare camera se afla un dus.
Relaxarea poate fi continuata la ultimul etaj, unde se afla piscina interioara cu vedere la mare, jacuzzi-ul sau in salonul „Oasis" pentru ceai unde te simti atat de bine incat ajungi sa te intrebi daca terapiile pot alunga chiar si stresul unei recesiuni...
La Sibiu, cand am ajuns in parcarea hotelului, tocmai se inlocuia firma „Palace Resort" cu „Hilton Sibiu" (si nu era o scena aranjata, hotelul tocmai a intrat in lantul international cu acest nume). Noul Hilton (5 stele) nu e impresionant in exterior (doar ca e stralucitor de alb, si asta dinainte de sugestia antiincalzirea lui Obama), dar interiorul si Dumbrava, padurea din vecinatate, compenseaza din plin.
Pentru The Spa (manageriat de Eden Spa) trebuie sa cobori la subsol, cu un lift (cam capricios).
Partea buna e ca vii dintr-un fel de curte interioara (asa-numitul atrium) si poti sosi direct imbracat in halat de baie, daca stai in hotel - ceea ce se si intampla des, din cate am vazut prin lifturile transparente.
In spa se intra doar cu cartela si esti imediat primit de cei de la receptie. In timp ce te gandesti ce sa alegi din „meniul" de terapii de aici, ochii iti fug pe tavanul pictat cu un desen al zodiilor. Spatiul (destul de mare, 2000 mp) e impartit intre zona de liniste, zonele de tratament si jacuzzi si piscina. M-am asezat in zona de socializare cu un pahar de suc in fata si am completat o fisa cu vreo 15 intrebari legate de sanatate si stil de viata. Nivelul de stres l-am estimat la 7 - in definitiv totul e relativ. Si in timp ce meditam la stilul de viata, o domnisoara terapeut a venit sa ma conduca la cabina.
Muzica ambientala (mie una imi sugereaza un film cu suspans) te insoteste peste tot. Din fericire, domnisoara terapeut e prietenoasa, dar nu vorbeste prea mult - doar daca o intrebi si o rogi sa iti explice ceva. Cu toate acestea, nu am retinut multe din explicatii - sau poate relaxarea mi le-a sters din memorie. Stiu sigur ca la un moment dat a spus ceva despre un extract de ciuperca de cultura, ca raspuns la exclamatia mea „miroase a drojdie".
Eu alesesem un tratament facial Luminous C and Sea Treatment (pentru luminozitate si elasticitate), dar mi s-a recomandat altceva - un Pevonia Essential (curatare si hidratare - produsele folosite sunt Pevonia Botanica, o marca americana). Impresia finala e una placuta, doar masajul din final (cu ciupituri - altfel benefice, sunt sigura) m-a facut sa simt ca mi-a luat fata foc si sa-mi doresc o baie in apa rece.
A doua zi am facut si un tur al spa-ului si am descoperit ca piscina acoperita e spectaculoasa, cu margini care se revarsa si un bazin de un turcoaz relaxant, la fel si jacuzzi-ul in forma de stea. M-au tentat sala de meditatie, cu fotolii de gresie incalzita (numite fotolii termale), cada luminoasa cu apa care nu uda (Aquascape, unde se fac impachetari corporale) si dusurile emotionale (pentru ca suna frumos - de fapt, o alternare de jeturi de apa cu arome). Inca ceva: nu stiu daca temperatura ridicata e un standard, dar cert e ca e aceeasi peste tot si costumul de baie e astfel tinuta ideala.