Directorul general de la Arctic a vizitat pentru prima data Romania acum 4 ani, imediat dupa ce grupul Arcelik cumparase compania romaneasca de electrocasnice. Romania este una dintre multele tari care, pentru o perioada, au insemnat "acasa". Dar Ugur Kayali se simte deja confortabil aici.
"Stiam Romania de la sfarsitul anilor '60 - inceputul anilor '70. Tatal meu a fost arbitru de baschet si venea deseori in Romania. Primul strain pe care l-am cunoscut a fost un roman. Era tot arbitru si de cate ori venea in Istanbul (pentru campionatele balcanice) aducea incaltari sport chinezesti. In Turcia nu se gaseau, iar eu il asteptam cu nerabdare", isi aduce aminte managerul de la Arctic. Pe unul dintre rafturile bibliotecii din biroul sau se afla un calusar in miniatura, o jucarie din artizanatele romanesti. "Calusarul dateaza de prin 1935. Este un suvenir care a apartinut odata tatalui meu."
"Am 45 de ani, sunt casatorit si am doua pisici: pe una am numit-o Bandit, iar pe cealalta Boncugu ("ochi albastri" - amuletele turcesti)", isi incepe CV-ul managerul care s-a nascut in Istanbul.
A studiat intr-o scoala franceza din orasul natal, apoi a devenit inginer mecanic, absolvind Universitatea de Inginerie Tehnica din capitala Turciei si obtinand un masterat in Administrarea Afacerilor. A lucrat pentru companii care apartineau unor multinationale de rangul KOC Holding, in multe tari din Africa Centrala, Orientul Mijlociu si Africa de Nord. In 1998 a inceput sa lucreze in Grupul Arcelik ca director general pentru Tunusdan - Tunisia. In 2000 a ajuns in functia de country manager pentru Germania, la Beko Deutschland. De anul trecut a devenit general manager al firmei romanesti de electrocasnice.
Cand a ajuns aici, cunostea Romania si datorita unor nume sonore din lumea sportului, asa cum este Hagi. "De fapt eu sunt un fan al Fenerbahce si nu eram fericit ca Hagi avea un asa mare succes., cu toate ca sunt convins de calitatile sale de jucator". Si despre Mircea Lucescu crede ca este unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut Turcia. "Mi-ar fi placut ca Lucescu sa antreneze echipa mea favorita", sustine Kayali.
Directorul de la Arctic este obisnuit deja cu functiile de conducere pentru ca a fost de patru ori general manager. Iar cu cei din subordinea sa incearca sa se comporte asa cum se asteapta si el sa fie tratat. "Tin foarte mult la respect si la transparenta. Oricine merita minimul respect de a fi ascultat".
O zi obisnuita din viata lui Kayali este foarte strans legata de activitatile de la serviciu. "Dimineata cred ca ma trezesc de-abia sub dus - pentru ca nu imi aduc niciodata aminte cand parcurg distanta aceea de 10 metri", povesteste amuzat directorul". Petrece doua zile pe saptamana in Gaesti, unde este fabrica, iar restul zilelor - in Bucuresti.
"Pe la 7.30 sunt la fabrica. Fac un tur al fabricii de vreo ora pe care l-as putea numi chiar sportul meu de zi cu zi", povesteste acesta.
Urmeaza sedintele periodice, videoconferintele cu Turcia sau cu cei de la sediul din Bucuresti. "De fapt eu imi petrec aproape tot timpul cu altii", marturiseste Kayali. "Cred ca sunt norocos pentru ca echipa este cea mai importanta. Avem o echipa puternica si nu pot spune ca fac ceva de unul singur".
Dupa cei 5 ani petrecuti in Germania, Ugur Kayali se declara surprins pozitiv de mentalitatea tinerilor "care vor sa invete, sa se dezvolte in asa fel incat sa isi faca treaba mult mai bine". "Spre exemplu, in industria germana sunt sute de ani de vechime. La Arctic suntem fericiti ca exista 35 de ani de traditie industriala. Dar cea mai mare provocare de cand am venit in Romania este sa fiu cel mai in varsta din echipa. Eu trebuie sa ma mentin in forma, sa tin pasul cu ceilalti".
Se caracterizeaza ca fiind o persoana flexibila, mai ales cand vine vorba de programul de la birou. Desi este constient ca si dupa ce paraseste biroul mai are inca multe de facut, este adeptul programului adaptat la ritmul de lucru al fiecaruia. "Oamenii pot sa vina pe la 8-9 si sa plece atunci cand isi termina lucrul. In Germania exista conceptul de home-office. Imi place sa stau in preajma colegilor la birou, dar daca cineva poate sa isi faca treaba in stilul sau, chiar si de acasa, nu am nicio problema", sustine Ugur Kayali.
Locuieste singur in Bucuresti, asta pentru ca sotia sa este manager al unei banci din Turcia. Echilibrul dintre timpul alocat familiei si cel alocat carierei este, dupa parerea sa, o problema care a aparut in ultimii ani. "Cand am inceput sa lucrez, munceam pe santier cate 16 ore pe zi. Nu spuneam niciodata 'lucrez prea mult' sau 'nu am timp pentru viata mea sociala'".
Acum, daca ar fi sa dea sfaturi, ar formula totul intr-un slogan: "your most important client is your family" (cel mai important client al vostru trebuie sa fie familia). Dar cand vine vorba sa puna sfatul in aplicare, admite ca in cazul sau nu se poate vorbi despre echilibru.
Schimbarile de resedinta, de tara si de cultura l-au determinat sa isi impuna o regula. "Am invatat sa nu functionez in nicio paradigma. Fara idei fixe". Iar exemple are destule. "In Asia Centrala a fost bine, in Africa Nord la fel, dar in Germania era o alta lume. Acolo totul functioneaza dupa reguli clare, stricte, in asa fel incat toata lumea stie care este urmatorul pas, dar le lipseste ambitia", sustine managerul. "In Romania, in schimb, este mai putina disciplina tocmai pentru ca oamenii sunt ambitiosi".
Directorul de la Arctic este de parere ca romanii sunt mult mai luptatori decat germanii, de aceea este convins ca dupa aderare vom vedea din ce in ce mai des manageri romani in sediile centrale ale multinationalelor.
Referitor la Romania, recunoaste ca ii place parcul Herastrau. Dar mai ales sarmalele de la Dragodana, un mic restaurant care poarta numele localitatii de langa Gaesti. "Le fac special pentru mine fara carne de porc. Este un local modest, dar foarte placut".
Timpul sau liber se rezuma la weekenduri. Desi se foloseste si de aceste zile pentru a citi cateva rapoarte. "Cea mai mare placere este ca duminica, dupa un mic-dejun gustos sa nu fac nimic altceva decat sa le citesc in voie si sa ma relaxez. Desigur ca asta constituie o mica problema pentru unii dintre colegi, pentru ca vin luni la 8.30 cu tot felul de propuneri", admite amuzat managerul.
Dintre calatoriile sale, are amintiri placute despre Cuba de la sfarsitul anilor '90, cu oameni foarte modesti, dar foarte corecti si fericiti. Ii place orasul Saint Paul-de-Vence din sudul Frantei, unde i-ar placea sa lucreze.
A fost impresionat de Cascada Iguacu din Brazilia si isi doreste ca dupa pensionare sa se retraga in Africa, poate chiar in pe langa cascada Victoria.
Datorita formatiei sale francofone merge cu placere pe Coasta de Azur sau chiar in Marrakesh. "Dar cred ca cea mai buna viata am dus-o in Tunisia", marturiseste Kayali. "Aveam o casa deosebita la malul marii, imi placea mancarea de acolo. Mai ales pestele si harissa - un sos foarte picant de piper rosu".
Managerul expat este plecat din Turcia din anul 1998. Intrebat ce ii lipseste cel mai mult de acasa, raspunde simplu: "aproape nimic". "Oricum nu sunt genul de expat care de-abia asteapta orice ocazie sa se poata intoarce in tara natala. Chiar ma simt confortabil aici". Intrebat daca si-a facut prieteni in Romania, Ugur Kayali se foloseste de o sintagma pe care a invatat-o in Germania: "jain". Adica si da (ja) si nu (nein).
Managerul general al Arctic crede ca standardele noastre de viata s-au schimbat foarte mult in ultimii ani. "Acum suntem cu totii ocupati, cu totii obositi, cu totii singuri. Cred ca aceasta este definitia vietii sociale in secolul 21 in tarile Europei", este de parere directorul, desi marturiseste ca inca nu si-a dat seama cum stau lucrurile in Romania.
Cu toate ca este convins ca nu a obtinut balansul intre cariera si familie, aspectele profesionale rapindu-i din timpul acordat planului personal, Kayali se simte norocos sa fi lucrat intotdeauna pentru companii mari pe care le numeste "good big brothers". "Nu mi s-a impus niciodata ce si cum sa fac. Nu mi-a fost niciodata frica de seful meu", sustine managerul.
De altfel, Ugur Kayali este convins ca "fericirea nu este un rezultat, ci un mod de viata". De asta s-a convins in perioada in care lucra in Algeria in perioada in care acolo era razboi civil.
"Ma trezeam in fiecare zi multumind lui Dumnezeu ca sunt in viata. Atata timp cat nu sunt probleme de sanatate, nu este niciun motiv care sa ne impiedice sa fim fericiti", sustine Kayali.
