Gastronomie

Un tur în jurul lumii

10 iun 2014 570 afişări de Ioana David
Din aceeaşi categorie

Încă de la înfiinţare, în urmă cu 86 de ani, restaurantul Diplomat a fost recunoscut drept locul în care se aduna protipendada Bucureştiului, renume pe care şi l-a păstrat şi astăzi.

Istoria restaurantului, unul dintre cele mai vechi din Capitală, este legată de cea a parcului Herăstrău, în apropierea căruia este situat, iar printre membrii fondatori se numărau cei mai bogaţi oameni ai acelor vremuri.

Pe atunci, în urma unei înţelegeri cu Primăria Bucureştiului, mai marii oraşului au primit aprobarea să-şi construiască „un pavilion pentru necesităţi sportive“, care acum este actualul club house şi restaurant. Au mai primit 15 hectare de teren pentru golf, polo pe iarbă, tenis, canotaj sau tir de porumbei, iar în schimb şi-au luat sarcina de a amenaja, din fonduri proprii, Parcul Naţional, cel care astăzi a devenit parcul Herăstrău.

Primul impas pentru clubul de sporturi elitiste a venit în timpul comuniştilor care au încerca să-l desfiinţeze, însă acesta a intrat sub „aripa“ Ministerului de Externe, fiind considerat un refugiu pentru diplomaţii străini.

În 1976 terenul de golf este însă desfiinţat, iar clubul ajunge să funcţioneze doar cu terenuri de tenis, piscina şi două restaurante. La câţiva ani după Revoluţie, începe reamenajarea Clubului Diplomaţilor, care are astăzi patru terenuri de tenis pe zgură, două piscine în aer liber, teren de golf, driving-range, teren de baschet, miniteren de fotbal şi restaurantul Diplomat.

La începutul acestui an, restaurantul a intrat într-o nouă etapă în momentul în care actualii proprietari au angajat firma de consultanţă Trend Hospitality condusă de Tinu Sebeşanu pentru a imprima o nouă direcţie unităţii ce risca să devină „desuetă“.

„Pentru ca un restaurant să-şi facă un nume trebuie să treacă proba clientului, dar şi proba timpului, să reziste cel puţin cinci ani“, spune Tinu Sebeşanu.

Treaba lui a fost să păstreze renumele, dar să-l facă atrăgător pentru clientul de azi, altfel spus să reamenajeze locul, să creeze un nou meniu şi să lucreze cu chef-ul pentru construirea echipei, dar şi cu sommelierul pentru a finaliza lista cu cele peste 1.500 de sticle de vin. Iar totul s-a făcut din mers, pentru că restaurantul nu a fost închis deloc în acest timp. Întreaga filosofie din spatele Diplomat a plecat de la ideea de „vechi şi nou“. Vechi ar fi locul unde este amplasat restaurantul, înconjurat de spaţiul verde (culoare folosită şi pentru modul de prezentare a meniului) şi ideea de seara de jazz (ca o trimitere la anii ’30), iar noi ar fi meniul şi designul, acesta din urmă fiind realizat de BL Associates, cei care au mai realizat şi Hard Rock Café, Exquisit Boutique sau Centro Bar & Lounge Băneasa.

Meniul este construit în jurul conceptului de „tur în jurul lumii“, ceea ce presupune că din fiecare bucătărie s-au selectat trei produse ce puteau fi uşor recunoscute de consumatori, care apoi au fost reinterpretate. Din bucătăria chinezească spre exemplu s-a pornit de la pacheţelele de primăvară, însă la Diplomat acestea sunt servite cu crispy chicken. Din bucătăria franţuzească s-a pornit de la foie gras, care în acest caz este servit cu piure cu trufe.

Tinu Sebeşanu explică faptul că până şi ciorba tradiţională a fost reinterpretată şi, deşi a fost denumită în meniu borş, aceasta este servită cu pipote în loc de carne de vită. Începând cu luna viitoare, restaurantul va începe să testeze importul direct al unor produse proaspete cum ar fi peştele sălbatic sau fructele de mare.

620 de sticle de vin sunt expuse în restaurant, însă în total, în stoc sunt 1.500 de branduri din întreaga lume. Somelierul Eduard Jakab a încercat să folosească acelaşi concept din gastronomie (de „călătorie în jurul lumii“) şi pentru licorile de la Diplomat. Vinuri din Franţa, Italia, Chile, Noua Zeelandă, America de Sud, dar şi din alte regiuni se regăsesc în meniu. Cel mai scump fel de la Diplomat este Wagyu Beef (240 lei), însă antreurile costă în jur de 35 de lei, felul principal este 65 de lei, iar desertul - 25 de lei.

Chef-ul de la Diplomat este Claudiu Prepeliţă, care a lucrat timp de 15 ani în afară, şi care în 1998 a deschis bucătăria noului hotel Ritz Carlton din Dubai. Aici el coordonează o echipă de 40 de oameni şi recunoaşte că cea mai mare provocare este să pregătească crispy crab cake, unde se folosesc patru tehnici diferite de preparare şi este nevoie de 45 minute - o oră pentru a fi gata.

„Chef-ul este chef, dar este nevoie de echipă“, spune Tinu Sebeşanu, care adaugă că cea mai importantă muncă a chef-ului este de fapt să-i coordoneze pe ceilalţi. Deşi bucătăria se construieşte în jurul unui om, este necesară o echipă în spate, iar în cazul restaurantului Diplomat, a fost nevoie de trei luni pentru consolidarea acesteia.

„În industria ospitalităţii fiecare trebuie să-şi creeze propria identitate. Vorbim de un domeniu foarte dinamic, unde restaurante se deschid şi se închid mereu. Abia acum se formează o generaţie în adevăratul sens al cuvântului“, a mai spus Sebeşanu.

Omul de afaceri dezvăluie că e pasionat de gastronomie şi în călătoriile pe care le face nu mănâncă de două ori la acelaşi restaurant. Cu mici excepţii. Printre acestea se află Zuma din Londra sau Le Bernardin din New York.

Cât despre serile petrecute la Diplomat, acestea ar fi ca mâncarea fără sare dacă n-ar avea fundal sonor. Aşa că la Diplomat, în fiecare vineri este seară de jazz, suţinută de secţia de profil de la Conservator.