„Limba romana tinde sa devina un ceva desuet si, oricum, facultativ. Ca atare, oricine este in drept s-o mutileze dupa bunul plac. De altfel, de cand a patruns si la noi internetul, limba romana a fost iute «rasa in cap», precum detinutii de odinioara. I-au fost rase toate semnele diacritice.
Fenomenul e general? Nici vorba. Schimb des mesaje pe net cu prieteni din Franta si toate textele lor au accentele la locul lor", spune Lucian Vasilescu, editor la Ziarul de Duminica, suplimentul de cultura al Ziarului Financiar. „In ceea ce priveste Academia, imi amintesc cum, in 1989, toate busturile scriitorilor rusi din parcul Herastrau au fost rasturnate de pe socluri. Tot atunci, in comuna prahoveana Calinesti, taranii locului s-au revolutionat si ei si au tocat cu rangile un superb monument funerar lucrat in marmura alba (aflat in curtea unui fost conac al Cantacuzinilor) doar pentru vina ca era opera unui (mare) sculptor rus. Asa si cu povestea lui i din i si a din a", continua Vasilescu. Altfel, e bine. Greselile, din exceptii, tind sa devina norma, iar normele isi pierd orice noima. Omiterea lui „pe" la acuzativ (ziarul care l-a citit), folosirea abuziva a lui „ca si" (a procedat ca si expert), folosirea lui „decat" in propozitii afirmative (are decat o firma) sau a lui „doisprezece" chiar si atunci cand se face referire la feminin (doisprezece bancnote) sunt doar cateva exemple de greseli mult prea frecvente pentru binele limbii romane. Din pacate, nu doar cei cu o educatie precara mai pot fi acuzati de astfel de „lipsuri", ci mai nou, chiar si cei care au terminat studii superioare. Vorba lui Ogilvy: „Nu stiu regulile gramaticale... daca vrei sa-i faci pe oameni sa cumpere ceva trebuie sa folosesti limbajul lor".
Dar ce ne facem cu cei care nu au nicio scuza de genul acesta la indemana, cei care gresesc nu pentru ca vor „sa intre in rand cu lumea", ci, pur si simplu, pentru ca nu stiu regulile de gramatica - chiar daca au reusit sa termine o facultate? Ioana Vintila Radulescu, lingvist la Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan-Al. Rosetti", spune ca nu este intotdeauna doar vina lor, ci, mai degraba, a „inculturii, a scaderii nivelului scolii, a dispretului pentru exprimarea corecta, a accesului la mass-media al persoanelor cu o cultura precara, dar cu functii, ceea ce le face sa serveasca drept false modele".
„Felul in care cineva face greseli in timp ce vorbeste mi se pare mult mai expresiv decat greseala in sine", spune si Razvan Tupa, poet. Din punctul sau de vedere, greselile gramaticale sunt ca un program de stiri privat al vorbitorului.
„Cumva stim fiecare dintre noi ca nu vom astepta niciodata un „pe care" complet in anumite situatii. Te amuzi un pic atunci cand aceeasi formulare revine in cine stie ce imprejurare oficiala", completeaza Tupa. Si asta pentru ca adevaratul spectacol are loc abia atunci cand greselile mici si mari apar intr-un context cu pretentii. „Vestea «buna» este ca, daca reusim sa facem aceeasi greseala destul de des putem spera sa o gasim drept varianta corecta in DEX-ul de peste cinci ani. Si, oricand, poti sa incerci din nou pentru editia urmatoare", explica Tupa. Dar chiar si asa, „cu toate ca ne place sa convingem si sa vindem, inca ne mai bufneste rasul cand se trimite „mingia" de la un jucator la altul sau cand cunosti, in sfarsit, pe cineva «promt»".
Si totusi, pana la „planul cincinal", poate ca ar fi indicat sa spunem cat mai sus si cat mai tare ca „sa fii" are doi „i" pentru ca, la infinitiv, i se adauga terminatia de persoana a II-a, ca spunem „ei trebuie" si nu „ei trebuiesc" (chiar daca pare un dezacord) pentru ca verbul „a trebui" este impersonal si nu se acorda in numar cu aparentul subiect, scriem „nostri" si nu „nostrii" pentru ca pronumele si adjectivul posesiv nu primesc articol, nu scriem (nici macar daca ne grabim foarte tare) „a-ti mers" in loc de „ati mers" pentru ca „ati" este un singur cuvant si nu doua cuvinte care trebuie sudate.
