Style

Lamborghini pentru fermieri: tractorul de 600 de cai, care costă 260.000 euro. VIDEO

11 mar 2012 6708 afişări de Gabriel Razi
Din aceeaşi categorie

Tractorul Challenger MT975B, unul dintre cele mai puternice tractoare agricole din lume construit de inginerii de la Caterpillar special pentru piaţa est-europeană şi cea nord-americană, cântăreşte 18 tone iar motorul "monstrului" dezvoltă aproape 600 de cai, putere similară cu a modelelor ce ies pe poarta fabricilor Ferrari sau Lamborghini. Deşi viteza maximă a tractorului este de 40 km/h, preţul său este similar cu cel al modelelor din cataloagele Ferrari: 263.000 euro.

"Monstrul" de 27 de tone nu a fost însă omologat pe pieţele vest europene pentru că este prea lat pentru multe dintre şosele din Occident, scrie publicaţia Farmers Weekly.

Challenger MT975B este propulsat de un motor de 18,1 litri - capacitate cilindrică de 4 ori mai mare decât cea a tractoarelor obişnuite. De altfel, toate piesele care formează acest "puzzle" sunt monstruoase: rezervorul se umple în 20 de minute cu 1500 de litri de combustibil, lungimea utilajului este de 7,5 metri, lăţimea de 5 metri iar înălţimea tractorului american este de 3,8 metri.