Style

Românii au talent, Sezonul 2: Juriul a fost cucerit de numărul de dresaj al lui Bailey, un câine din rasa Beagle - VIDEO

31 mar 2012 1149 afişări de Diana MARCU
Din aceeaşi categorie
no title

La preselecţiile de la "Românii au talent", organizate la Cluj, s-a prezentat şi o tânără medic veterinar, însoţită de Bailey, un căţel din rasa Beagle, care a convins juraţii să-i acorde trei de DA. Tânăra a povestit că Bailey i-a fost donată în urmă cu trei ani şi că era o căţeluşă care rodea tot: de la canapea, la haine. În timp, între cele două s-a stabilit o relaţie de prietenie.

"La început era un căţel de companie, apoi a devenit un prieten, iar acum e aproape totul", a explicat tânăra relaţia dintre ea şi simpaticul Beagle.

Împreună au oferit un număr senzaţional de dresaj, care i-a încântat pe juraţi.

"Mi-a plăcut momentul tău. A fost fantastic, îl aşteptam", i-a spus concurentei Mihai Petre. El a vrut să dea noroc cu căţelul şi ajutat de stăpâna Beagle-ului a reuşit să primească o lăbuţă de la acesta.

"Ai putea să fii la fel de tandru şi cu oamenii, Mihai?" , l-a întrebat pe acesta Andi Moisescu, spre deliciul publicului. Cu trei de DA, căţeluşul care a mâncat crenvurşti, şi-a acoperit ochii ruşinat sau a mimat că a murit, merge în faza următoare a competiţiei.

Vezi imagini şi video cu numărul de dresaj oferit de Bailey pe gandul.info.

Citeşte şi: