Intr-unul dintre cele mai scumpe baruri din Centrul Vechi toata berea se vinde in pahare de plastic. Dar sunt inauntru mai multe suporterite decat suporteri Iar femeile nu sparg de obicei pahare decand atunci cand sunt foarte furioase. Iar suporteritele lu Atletico nu par ca sunt. Ce ma uimeste e varsta, de la 20 pana la 70 de ani.
Televiziunile romanesti transmit "finala spaniola", iar cu totii spaniolii sunt bucurosi, se vad la tv, ei, culorile lor. Identitatea lor. Ei sunt ceva. De ce nu ar fi? In fond viata e o sarbatoare - sigur nu cum glumea Creanga, o zi de munca pe saptamana si aia praznic si nunta.
Dar e o sarbatoare pentru ca e atat de usor sa mori si atat de greu sa traiesti. Colega mea Roxana Petrescu a scris ieri unul dintre cele mai frumoase articole pe care le-am citit in ultima vreme. Tot despre reporterii spanioli era vorba. In fond eu as rezuma articolul ei asa: nu renunta. Viata e la fel de frumoasa ca footbalul. Am gresit, nu, viata e mai frumoasa.
