Simone de Beauvoir a scris „There is something in the New York air that makes sleep useless“. Frank Sinatra i-a dedicat oraşului care nu doarme niciodată un cântec. Alţi artişti au ales să îl picteze sau să îl imortalizeze în fotografii. Nicio formă de artă nu poate însă să surprindă energia din New York pe care o simţi imediat ce ai ieşit din aeroport şi ai călcat pe pământul american.
Un prieten mi-a spus că atunci când ajungi la New York simţi ori că îţi dă energie, ori că te lasă sleit de puteri. Cert este că oraşul îşi face simţită vibraţia, negativă sau pozitivă. Am ajuns la New York la apusul soarelui. Nu dormisem de aproape 24 de ore, însă tind să îi dau dreptate lui Simone de Beauvoir. Când ajungi la New York nu ai nevoie de somn, energia oraşului îţi ţine loc de pat, casă şi masă. Nu degeaba a fost supranumit „centrul Universului“, „Marele Măr (Big Apple)“, „oraşul care nu doarme niciodată“, „capitala lumii“, „Gotham“ sau „Metropolis“.
De îndată ce taxi-ul ne-a lăsat pe 1335 Avenue of the Americans am ştiut că nu o să reuşesc să dorm până ce nu o să simt pulsul oraşului. Aveam de ales între Central Park, Empire State Building şi The Grand Central Terminal. Primul era la nici cinci minute de hotel, însă deja se înserase. Al doilea am considerat că merită o seară întreagă, mai ales că revăzusem de curând „An affair to remember“, filmul nominalizat la patru premii Oscar în care Cary Grant, Nickie după numele său din film, se îndrăgosteşte de Deborah Kerr (Terry) şi îi propune să se revadă abia după şase luni, sus, pe Empire State Building. Aşa că am luat-o spre The Grand Central Terminal, în jos pe 6th avenue sau Avenue of the Americas, am ocolit Times Square, am tăiat una dintre cele mai cunoscute artere ale modei şi am ajuns. Văzută din afară, gara te impresionează din punct de vedere arhitectural, iar odată ce eşti înăuntru te simţi proiectat parcă într-unul dintre numeroasele filme hollywoodiene care încep sau se termină cu o imagine filmată aici. La urma urmei, este cea mai mare gară din lume după numărul de peroane (44, cu 67 de şine). Tot acolo îţi dai seama că nu eşi singurul care s-a uitat la prea multe filme americane. Nu de alta, dar este a şasea cea mai vizitată atracţie turistică a lumii înainte de marele bazar din Istanbul şi chiar de Tour Eiffel din Paris. Pe prima poziţie în top este Time Square.
În „inima“ New Yorkului am ajuns în aceeaşi seară, după ce am poposit la unul dintre „Diner-ele“ tipic americane pentru burgeri, cartofi prăjiţi şi brownies. Nici măcar în inima Americii nu m-am lăsat ispitită de burgeri (care pot să arate la fel de bine ca în reclame), însă am cedat tentaţiei unei brownie şi a unor chocolate chip pancakes (clătite cu fulgi de ciocolată).
Când am ajuns în Times Square nu pot să spun decât că m-am simţit tare copleşită. Şi tare mică. Zecile de panouri iluminate non-stop dau viaţă acestei pieţe şi ziua şi noaptea.
De altfel, indiferent la ce oră am trecut prin Times Square - fie că era în primele momente ale dimineţii sau aproape de miezul nopţii - zona este întotdeauna plină de oameni care fie admiră peisajul şi respiră aerul de New York, fie fac shopping la magazinul M&M, un magazin de dulciuri şi accesori amplasat pe cinci etaje, fie participă la spectacolele organizate ad-hoc pe stradă.
Acestea din urmă nu au însă nimic de-a face cu cele de pe Broadway, artera unde zeci de teatre îşi aşteaptă cuminţi clienţii. Totuşi, şi spectacolul de dans din Times Square a reuşit să strângă câteva zeci, chiar mai bine de o sută de oameni. Iar dansatorii au strâns şi ei câteva zeci, chiar peste o sută de dolari.
Spectacole la New York găseşti la tot pasul, fie ele de dans, de modă - în special pe Fifth Avenue - sau arhitecturale. Ca să te bucuri pe deplin de spectacolul arhitectural al New York-ului ai două opţiuni: să urci pe Empire State Building sau pe The Rockefeller Center de unde poţi vedea şi Empire.
Eu am ales să le văd pe amândouă, unul dis de dimineaţă şi unul seara, după căderea întunericului. Deşi New Yorkul m-a cucerit din primul moment, nu cred că ziua are aceeaşi putere de convingere ca noaptea.
Când am ajuns la intrarea în Empire State nu ştiam ce va urma, mai ales că zona de marmură şi lumina aurie de la intrare îţi dă iniţial impresia că ai intrat într-o bancă de top. Abia după ce liftul a început să urce şi urechile să mi se înfunde am realizat cu adevărat unde sunt. De îndată ce am ajuns sus, la etajul 102, am început să aud în stânga şi în dreapta „Wow“, „I haven’t seen anything like this“. Pe mine priveliştea m-a lăsat fără cuvinte şi m-a dus cu gândul la Crăciun.
Niciodată, nicăieri nu am mai văzut atâtea luminiţe şi aşa o atmosferă de sărbătoare. Dacă de atmosfera de sărbătoare poţi scăpa, de Empire State Building nu. Clădirea veghează asupra New Yorkul şi e vizibilă parcă din orice colţ al oraşului.
După ce am văzut partea agitată a New Yorkului am ales să-i văd şi cealaltă faţă: The High Line. Acest cuib al artiştilor nu şi-ar putea găsi locul în niciun alt oraş din lume. Creat
de-a lungul unei căi ferate abandonate, acest refugiu te desprinde de viaţa aglomerată a New Yorkul-ui şi-ţi oferă o altă perspectivă de sus asupra oraşulului care nu doarme niciodată.
Înălţată la câţiva metri deasupra soşelelor, această oază nu scapă nici ea de zumzetul taxiurilor, care face parte din soundtrack-ul New York-ului însă aici, între florile de câmp şi canapelele din lemn de pe care poţi admira tolănit Manhattanul, „muzica“ oraşului capătă cu totul alte valenţe. După ce ai coborât scările - High Line se întinde pe o distanţă de 1,6 kilometri - ajungi în cartierul galeriilor de artă, al buticurilor vintage ascunse de ochii necunoscătorilor şi al graffiti-urilor care decorează pereţii clădirilor cu scene iconice din istoria Americii.
De aici am avut de ales dacă să o pornesc spre Central Park, MET (Metropolitan Museum of Art), Guggenheim, spre Upper East şi Upper West Side sau spre agitatul sud, de unde „veghează“ cele mai importante bănci şi instituţii financiare ale lumii.
Am preferat să merg spre cartierele elitiste, acolo unde o proprietate costă cel puţin o sumă cu şase zerouri. „Pe Madison Avenue nu îţi permiţi nici să iei masa, dar să îţi iei o casă“, îmi spunea un localnic, designer vestimentar care s-a oprit „de bună voie şi nesilit de nimeni“ pe stradă pentru a mă ajuta cu câteva „ponturi“. Păream probabil (deşi nu eram) pierdută cu harta în mână.
Tot el mi-a spus că în Upper East Side, cel mai scump cartier al New Yorkului, lumea nu închiriază, ci doar cumpără, preţurile pentru un apartament variind între 7 şi 70 de milioane de dolari.
În Upper West Side (al doilea cel mai scump cartier new-yorkez, despărţit de primul prin Central Park) preţurile coboară până la „doar“ patru milioane de dolari. Străzile celor două cartiere pe care tocmai le vizitasem pentru a respira acelaşi aer cu „the top of the top“ nu epatează, sunt liniştite, populate de câţiva călători relaxaţi şi multe cafenele şi baruri.
Adevăratul New York nu înseamnă însă doar restaurante de lux, deşi fără ele New York-ul nu ar fi New York. O experienţă culinară în oraşul care nu doarme niciodată trebuie completată cu un covrig sau hot-dog vândut în plină stradă şi de un cupcake la Magnolia Bakery. Aşa cum Parisul are macaroons, New Yorkul are cupcakes. Lupta se dă şi pe plan secund între croissant şi hot dog. Ce este cert însă este că o muşcătură din marele măr este cea mai gustoasă.
