Travel

Ce fac cehii de Anul Nou pentru prosperitate şi noroc? Povesteşte Martin Zmelik, şeful CEZ România

29 dec 2014 2157 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Poate că mulţi credeţi că dacă faci parte dintr-o regiune de ţări, unite prin câteva trăsături comune, tradiţiile din perioada sărbătorilor urmează acelaşi fir roşu, evident cu câteva abateri firave. Pregătiţi-vă să fiţi uimiţi pentru că în Cehia crapul este alimentul-vedetă la masa de Crăciun, un măr poate prezice viitorul, iar în prima zi a anului se consumă „iresponsabil“ supă de linte, talisman pentru prosperitate şi noroc. Cine ne-a spus toate acestea? Martin Zmelik, CEO al CEZ România, unul dintre cei mai puternici jucători din distribuţia de electricitate şi cel mai mare investitor în energia verde din România.

„În Republica Cehă, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători şi are ca nucleu ideea de familie. Poate de aceea este şi sărbătoarea mea preferată. Aş spune că tradiţiile cehe de Crăciun îşi găsesc rădăcinile în două zone diferite, pe de o parte în creştinism, iar pe de alta în perioada păgână. Copiii cehi cântă colinde şi îl aşteaptă pe micul Isus (Jezisek) cu cadouri sub brad în seara de Ajun, după ce au luat cina alături de familie şi au aprins luminile în brad. Toţi cei care au postit în Ajunul Crăciunului îl pot vedea pe Porcuşorul de Aur, semn că au fost cuminţi şi merită să fie răsplătiţi. O altă tradiţie specific cehă este tăierea mărului în ziua de Crăciun. Dacă atunci când îl tai reuşeşti să găseşti miezul intact, păstrezi seminţele pentru o sănătate de fier în anul care urmează“, spune Zmelik, care de anul acesta a preluat frâiele business-ului local al grupului ceh de utilităţi CEZ.

Dacă în România masa de Crăciun geme sub greutatea cârnaţilor şi a sarmalelor, a jumărilor crocante şi a tobei bine îndesate, în Cehia se spune o cu totul altă poveste, peştele fiind vedeta culinară.

„În ziua de Crăciun, meniul mesei tradiţionale are la bază crapul, carnea tradiţională de Crăciun în Cehia. Solzii crapului se pun sub farfurie, iar la final în buzunar ca să aducă noroc celui care îi poartă până la Crăciunul viitor. Supa de crap, urmată de crap la grătar cu salata de cartofi şi prăjiturile specifice reunesc familia în jurul mesei, iar atmosfera care se creează este una plină de căldură. Acesta este felul în care şi eu obişnuiesc să serbez Crăciunul şi în care îl voi serba şi anul acesta, chiar dacă, recunosc, am început să adaug la tradiţiile cehe şi câteva elemente din tradiţiile româneşti, cel mai vizibil în cadourile pe care le ofer: vinul românesc, palinca, unele cărţi cu şi despre România.“

De Anul Nou, cehii fac din nou tabară separată faţă de români, dovedind tradiţii culinare mai sănătoase. În Cehia, Crăciunul este vedeta incontestabilă a perioadei, nu Revelionul.

„Anul Nou în Republica Cehă nu este sărbătorit cu acelaşi fast cu care se sărbătoreşte Crăciunul şi nici nu e înconjurat de atâtea traditii ca în România. Una dintre puţinele tradiţii este aceea de a avea în meniul din prima zi a anului supa de linte pentru prosperitate şi noroc“, mai spune Martin Zmelik.

CEO-ul CEZ România spune că perioada dintre Crăciun şi Revelion este şi una dintre puţinele în care îşi poate vizita mai pe îndelete rudele si prietenii. De aceea petrece sărbătorile de iarnă în Republica Cehă şi dedică această perioadă unui tur prelungit de vizite.

„Cumva, din acest punct de vedere, Crăciunul ceh şi cel românesc sunt foarte asemănătoare, după părerea mea, pentru că au în centru aceeaşi atmosferă de familie, apropiere, emoţie şi speranţă.“

Din punct de vedere profesional, Zmelik spune că va călători mult în teritoriu şi pentru a-şi cunoaşte mai bine echipa pe care a început s-o coordoneze din vara acestui an. „Cumva, planurile personale seamănă foarte mult cu cele profesionale, pentru ca e vorba tot despre călătorii: vreau să cunosc Maramureş, Bucovina, Moldova, pe care nu am avut ocazia să le descopăr până acum. Sunt fascinat de poveştile pe care le-am citit şi auzit despre autenticitatea şi tradiţionalismul acestor regiuni şi vreau ca în 2015 să le adaug la România pe care deja am străbătut-o şi care m-a fermecat în aşa măsură încât o promovez tuturor celor pe care îi cunosc. Aş spune chiar că România este cea mai diversă şi autentică ţară din Europa."