Travel

Malaysia truly Asia: Dintre toate ţările mari din Asia de Sud-Est, Malaysia este cel mai puţin cunoscută, dincolo de oraşul său capitală. Ce nu trebuie să ratezi în această ţară aflată la confluenţa mai multor lumi? GALERIE FOTO

20 mar 2024 197 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Aflată la confluenţa mai multor lumi, Malaysia este o ţară-puzzle, care reuşeşte să aducă laolaltă influenţe chinezeşti, indiene şi malay şi să le combine perfect, rezultatul fiind un melanj neaşteptat de complex de arome, culori, religii, peisaje şi etnii.

Dintre toate ţările mari din Asia de Sud-Est, Malaysia este, cred eu, cel mai puţin cunoscută, dincolo de oraşul său capitală. De altfel, mai toată lumea asociază întregul stat strict cu Kuala Lumpur, care deşi este un oraş superb, viu şi eclectic, nu oferă o ima-gine suficient de complexă pentru ce poate oferi Malaysia. Are munţi semeţi, jungle dense, infinite plantaţii de ceai şi plaje idilice. Are temple hinduse şi budiste, dar are şi moschei. Are oameni muncitori, timizi, dar totuşi zâmbitori. Are o faună bogată, uneori prea curioasă şi îndrăzneaţă, iar asta chiar în mijlocul oraşului. Are sate tradiţionale, blocate parcă în timp, şi oraşe moderne, transformate în adevărate muzee de artă modernă în aer liber. Şi, nu în ultimul rând, are o mâncare delicioasă, care nu face decât să încununeze o călătorie memorabilă.

Şi atunci, de ce nu este Malaysia - dincolo de Kuala Lumpur, cu ale ei turnuri Petronas - pe lista de călătorii a tuturor, aşa cum sunt alte ţări din aceeaşi atât de populară regiune a Asiei de Sud-Est?

Pentru că oamenii nu ştiu că Malaysia e cu adevărat Asia, aşa cum spune chiar sloganul acestei ţări – „Malaysia truly Asia“. Şi dacă e să fiu sinceră, nici eu nu am ştiut prea multe până să încep să planific această călătorie.

Înainte de toate, trebuie să spun că, în realitate, Malaysia este de fapt o ţară formată din două „ţări“, din două „lumi“ separate geografic de Marea Chinei de Sud. Este vorba de zona peninsulară şi de Borneo. De această dată, în Borneo - a treia cea mai întinsă insulă a lumii, împărţită de trei state, Malaysia, Indonezia şi Brunei -  nu am ajuns, însă se află sus pe lista călătoriilor viitoare.

Zona peninsulară este suficient de întinsă, de diversă şi de interesantă cât să ne fi deschis ochii şi apetitul pentru ce înseamnă însă acest stat, care a adunat câte ceva din ce are toată Asia mai bun. Este suficient de modern şi dezvoltat cât să te simţi pe alocuri în Singapore, dar şi suficient de rural şi de zen cât să amintească de Laos, una dintre cele mai sărace ţări din Asia, dar totodată locul unde eu îmi găsesc echilibrul interior.

La fel ca mai pentru toată lumea, şi pentru noi, poarta de intrare în Malaysia a fost oraşul-capitală Kuala Lumpur, pe care l-am găsit deja extrem de modern şi totuşi în perpetuă dezvoltare. Un soi de Singapore, dar mai puţin artificial, cu suflet şi amprentă umană încă vizibile.

Cu autostrăzi suspendate şi cu trafic nebun, cu zgârie-nori cât vezi cu ochii, cu agitaţie şi mişcare perpetuă, Kuala Lumpur pare că nu doarme niciodată. Ba chiar pieţele de noapte sunt într-un freamăt continuu, iar aici, dacă nu ai agorafobie, te poţi pierde şi te poţi lăsa învăluit de fel şi fel de arome, care mai de care mai îmbietoare.

La Jalan Alor Night Market poţi petrece ore în şir, alături de alţi turişti, dar şi de familii întregi de localnici, doar încercând fel şi fel de preparate, de la simple frigărui de pui la fructe de mare al căror nume nici nu îl cunoşti. Asta dacă nu cumva te-ai săturat deja tot gustând din oferta vânzătorilor ambulanţi de la fiecare colţ de stradă. Dar asta nu e ceva specific doar Capitalei, ci întregii ţări.

Ce este însă cu adevărat specific pentru Kuala Lumpur este numărul impresionant de zgârie- nori, din rândul cărora se ridică semeţe cele două turnuri Petronas, cândva (până în 2004) cele mai înalte clădiri din lume. Le poţi vedea aproape de peste tot din oraş, răsar parcă la fiecare colţ de stradă.

Între toate aceste imobile semeţe însă, mai există în continuare şi un „colţ“ din Kuala Lumpur cea tradiţională, unde clădirile nu se iau la întrecere unele cu altele în ceea ce le priveşte înălţimea, ci mai degrabă moştenirea culturală. Nu sunt multe obiective turistice de „neratat“, dar templul Thean Hou, piaţa independenţei Merdeka Square, piaţa centrală şi cartierul Chinatown merită toate o vizită. La fel şi parcurile şi grădina botanică din oraş. Asta înainte de a lua un taxi către Batu Caves, un complex de temple hinduse, dintre care unele construite într-o serie de peşteri aflate la înălţime, pe care le poţi accesa urcând câteva sute de trepte pictate în toate culorile curcubeului. Este o destinaţie extrem de populară în rândul hinduşilor, aşa că numărul lor poate rivaliza cu cel al turiştilor veniţi din toate colţurile lumii şi cu cel al maimuţelor care locuiesc aici. Şi totuşi, cei mai numeroşi la Batu Caves sunt porumbeii, mii şi mii de păsări aşezându-se zilnic în faţa complexului în aşteptarea hranei cea de toate zilele.

Şi, pentru cineva ca mine, care are fobie de zburătoare, ce face situaţia să fie cu atât mai dificilă e că dacă de hoardele de oameni poţi scăpa venind la prima oră, de porumbei nu. Sunt primii acolo.

Deşi nu ei au fost cauza pentru care am plecat din Kuala Lumpur, nu pot să spun că nu mă bucur că am evitat încă o întâlnire de grad zero. Iar în zona Cameron Highlands, zona plantaţiilor de ceai, nu-mi amintesc să fi văzut vreunul. Nu ai multe lucruri de făcut aici, altceva decât să te plimbi pe dealurile îmbrăcate într-un verde viu, un verde specific plantei de ceai. Cât vezi cu ochii, ai doar asta.

Britanicii au descoperit potenţialul acestei zone cu climă blândă, cu căldură mai puţin sufocantă decât în restul ţării - asta pentru că altitudinea variază între 800 şi circa 1.600 de metri -, aşa că au transformat-o în ceea ce este astăzi. Dar influenţa lor nu se simte doar în asta, ci şi la nivel de arhitectură, cele mai frumoase vile şi hoteluri fiind de fapt imobile istorice, ce te transpun pentru o scurtă vreme în Anglia rurală. Şi, pentru o călătorie completă, meniul este şi el unul de inspiraţie britanică, cu scones şi sendvişuri şi ceai la orice oră din zi.

Iar apropo de gastronomie, una dintre cele mai complete şi complexe oferte culinare am găsit-o în Georgetown, un oraş la mal de mare care pare mai degrabă un muzeu în aer liber.

În toată ţăra am văzut zeci, poate chiar sute de picturi murale. Şi am tot căutat noi şi noi opere de artă stradală, pentru că ele au redesenat Malaysia de azi. Nicăieri nu am găsit mai multe şi mai reuşite decât în Georgetown, unde poţi urma un traseu dedicat lor. Pe lângă aceste murale, există alte câteva zeci de sculpturi din sârmă, realizate în stilul benzilor desenate şi care spun o poveste diferită.

Arta a schimbat la faţă acest oraş, care s-a scuturat de aerul prăfuit şi a ajuns pe radarele turiştilor de peste tot din lume. Iar la acest proces de transformare a pus umărul şi industria de ospitalitate, care a împânzit urbea cu localuri fel de fel. Orice ai poftă, aici găseşti, de la cocktailuri atent realizate, adevărate poţiuni, la cafea de specialitate şi băuturi pe bază de ceai. Şi de la hamburgeri şi alte preparate occidentale la mâncare autohtonă. Ai şi restaurante cu ştaif, dar şi street food sau ceea ce în limbaj popular se cheamă bodegi. Ai de toate pentru toţi.

Şi apropo de asta, Georgetown nu este doar despre artă stradală şi gastronomie, deşi recunosc că nu-mi pot imagina oraşul fără ele. Este şi despre temple istorice, despre case-monument (cea mai cunoscută este Cheong Fatt Tze Mansion), despre străzi încărcate de istorie şi cartiere întregi construite pe apă. Nu ai cum să te plictiseşti aici. Un aer similar şi un vibe la fel de artistic are şi Malacca, un oraş aflat la doar câteva ore cu autobuzul de Kuala Lumpur, unde poţi merge de-a lungul canalelor sau al străzilor din centrul istoric în căutarea celor mai fotogenice picturi murale. Şi sunt multe. Şi e greu de ales.

Deşi asemănător într-o anumită măsură, Georgetown are un farmec aparte. Are o energie a lui. Aş vrea să zic că e genul acela de energie pe care o are New Yorkul, dar nu e chiar aşa. Pentru că New Yorkul îl iubeşti sau îl urăşti, fără să o existe cale de mijloc. Pe când în cazul Georgetown, nu am auzit pe nimeni care să nu fi fost cucerit definitiv şi irevocabil. La fel de unanimă e şi părerea referitoare la Langkawi, una dintre multele insule ale Malaysiei, dar singura pe care noi am apucat să o vizităm. Toate marile lanţuri hoteliere ale lumii s-au întrecut în a deschide aici resorturi care mai de care mai luxoase. Dar farmecul acestei insule e fix dincolo de ele.

Noi am preferat să ne cazăm la Kunang Kunang Heritage Villas, un hotel alcătuit din 18 vile istorice recondiţionate, e vorba de imobile tradiţionale, vechi de câteva sute de ani, dar readuse astăzi la viaţă datorită unui amplu proces de restaurare. Şi dacă asta n-ar fi fost suficient să ne convingă să stăm aici, o piscină plutitoare în mijlocul unui lac îmbrăcat în nuferi roz a făcut diferenţa.

Dar, aşa cum spuneam şi anterior, farmecul insulei e dincolo de toate acestea. Langkawi, dacă ieşi din zona turistică, e în continuare rurală, e în continuare tradiţională. Pare că aici şi-au dat întâlnire două lumi, care împart aceeaşi bucată de pământ. Langkawi e o insulă a extremelor, cu munţi care se înalţă parcă din mare, cu câmpuri cultivate care fac loc discret pădurilor dese, cu plaje care se continuă cu salbe de palmieri.

Te poţi plimba pe plajele unde degetele ţi se afundă în nisipul fierbinte, poţi pleca pe mare să admiri apusul la bordul unui velier, poţi urca pe podul suspendat Langkawi Sky Bridge din creierii munţilor de unde vezi insula până hăt-departe sau ai oportunitatea să închiriezi un scuter şi să laşi vântul să ţi se joace-n plete, în timp ce tu descoperi ce are mai frumos de oferit acest petic de pământ.

Ce e cert e că nu ai timp să te plictiseşti. Nici în Langkawi în particular, nici în Malaysia în general.