Travel

Test Auto ZF: VW Sharan - Un "van" de cursă lungă. Vezi aici cum am testat pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti cel mai încăpător Volkswagen - GALERIE FOTO

19 aug 2011 3264 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

Volkswagen Sharan a fost lansat pe piaţa europeană în 1995 şi a fost unul dintre cele mai longevive automobile de la acea vreme. Dacă atunci a fost proiectat pe aceeaşi platformă cu Ford Galaxy, acum Sharan preia o platformă "in house", de la Passat.

Am testat noul VW Sharan pe cea mai nouă porţiune de autostradă din România - A3 Bucureşti Ploieşti, pe tronsonul dinspre Ploieşti, unde săptămâna trecută s-au asfaltat primii 10 km dintr-un total de 62 km. Astfel, monovolumul a fost testat atât pe asfaltul viitoarei autostrăzi, cât şi pe drumul de pietriş şi macadam care ducea la porţiunea asfaltată. Cu toate că Sharan este un automobil destinat aproape exclusiv asfaltului, datorită gărzii la sol mai generoase monovolumul nu a avut probleme nici la rularea pe un drum în construcţie şi nici atunci când s-a pus problema traversării podului peste DN1 de la Bărcăneşti.

Şi pe piaţa locală, în ultimii ani, segmentul monovolumelor a înregistrat o creştere a cotei de piaţă şi a vânzărilor, urmând trendul european. Spre exemplu, la nivelul primelor şase luni, cererea pentru automobilele de familie a urcat cu peste 30% faţă de perioada similară a anului trecut, la aproape 900 de maşini.

Noul Sharan este în primul rând definit de confort - de la scaunele ergonomice până la suspensia care reuşeşte să amortizeze cu brio aproape toate denivelările şi transmisia DSG cu şase trepte care schimbă treptele aproape imperceptibil. Cutia maşnii e cuplată la un motor diesel 2,0 TDI de 140 CP şi 320 Nm care a oferit un consum mediu de aproximativ 7 litri/100 km, urcând la cel mult 8,5 litri/100 km în traficul din Capitală. Noul model a fost proiectat special pentru a fi cât mai polivalent. Cu toate că dimensiunile nu-l recomandă pentru traficul urban, "van-ul" nu a avut probleme nici atunci când a stat "bară la bară" în trafic şi nici când a trebuit să găsească un loc de parcare.

Sharan este acum şi mai lung cu 22 cm faţă de generaţia anterioară, ajungând la 4,85 metri lungime. O creştere a înregistrat şi ampatamentul, care datorită celor opt centimetri în plus a ajuns la 2,92 m, în timp ce lăţimea a crescut cu 11 cm. Tocmai datorită acestor dimensiuni modelul testat dispune atât de senzori de parcare faţă/spate, cât şi de o cameră video pentru marşarier, aşadar chiar şi un începător poate parca maşina fără probleme. Cu toate că o cameră video pentru mersul înapoi poate fi considerată un moft, aceasta poate fi extrem de utilă atunci când în spate se află un obstacol îngust precum un stâlp, ce poate trece nedetectat de senzori, sau iarbă înaltă care poate să păcălească senzorii.

La interior primul lucru care se observă este spaţiul. Spre exemplu, în versiunea cu cinci locuri portbagajul măsoară nu mai puţin de 711 litri, iar atunci când sunt rabatate şi scaunele de pe rândul doi, volumul ajunge la aproape 2.300 de litri.

Ceea ce impresionează la acest capitol este uşurinţa cu care se pot rabata sau instala/ridica scaunele de pe rândul trei. Toate operaţiunile se fac fără efort şi cu o singură mână. Mai mult, accesul pe rândul trei se face uşor, ca într-un coupe, iar pasagerii de pe acest rând au spaţiu mai mult decât suficient, chiar şi la drumuri lungi. Un avantaj îl reprezintă şi faptul că portbagajul măsoară 300 de litri în modul cu toate scaunele pe poziţie, volum acceptabil pentru o vacanţă scurtă la munte sau la mare.

Preţul de pornire al unui Sharan pleacă de la aproape 27.000 de euro cu TVA inclus, în timp ce modelul testat cu motor diesel de 140 CP, transmisie DSG şi echiparea de top Highline costă 34.110 euro. Această versiune poate fi echipată şi cu sistem de tracţiune integrală 4Motion, care adaugă aproximativ 2.000 de euro la preţul final.

Caracteristici tehnice