Travel

Unul dintre locotenenţii miliardarului Donald Trump i-a învăţat pe hotelierii clujeni cum să-şi eficientizeze businessul

09 iun 2012 1081 afişări de Laurentiu Cotu
Din aceeaşi categorie
Unul dintre locotenenţii miliardarului Donald Trump i-a învăţat pe hotelierii clujeni cum să-şi eficentizeze businessul

Bernd Lembcke, vicepreşedinte executiv al Trump Organization, principala companie deţinută de miliardarul Donald Trump, a dezvăluit oamenilor de afaceri locali care deţin investiţii în hoteluri, câteva dintre aspectele care pot contribui la creşterea businessurilor proprii.

Bernd Lembcke, care are în administrare şi complexul de relaxare Mar-a-Lago, din staţiunea turistică Palm Beach, SUA, a participat ieri la un eveniment organizat de Asociaţia Hotelierilor Clujeni (AHC), unde a vorbit despre rentabilizarea afacerilor în domeniul hotelier.

Lembcke le-a prezentat hotelierilor clujeni câţiva dintre factorii care au contribuit semnificativ la creşterea veniturilor aduse de complexul Mar-a-Lago. Acesta a spus, de exemplu, că a angajat un florist în locul contractării serviciilor unei firme de specialitate, a schimbat operatorul de telefonie mobilă, organizează în fiecare zi de vineri si sâmbătă evenimente caritabile si chiar a redus frecvenţa de colectare a gunoiului, scăzând factura la salubrizare.

Astfel, Lembcke i-a atenţionat pe hotelierii clujeni să fie precauţi la cheltuieli care par "nesemnificative", în aparenţă. Mai mult, acesta a spus că amplasarea unui cort sau construirea unei săli de spectacole în incinta complexului din Palm Beach, au adus milioane de dolari şefului său, Donald Trump.

''Probabil că mulţi nici nu aţi făcut un calcul până acum să vedeţi câţi bani poate aduce un cort, care înseamnă ceva banal în mintea multora. Însă, pentru un cort nu plăteşti taxe, nu e nevoie de aer condiţionat decât la evenimente şi ai nevoie de doar o simplă podea de lemn. Cortul construit de noi în complexul Mar-a-Lago ne-a adus milioane de dolari pe an'', a spus Bernd Lembcke, la întâlnirea cu hotelierii clujeni. Ulterior, la complexul Mar-a-Lago a fost construită şi o sală de bal, unde se organizează în prezent evenimente private.
Vicepreşedintele Trump Organization le-a explicat hotelierilor clujeni cât de important este brandul pentru succesul unei afaceri. Donald Trump, spre exemplu, şi-a pus numele pe toate clădirile deţinute în lume.

"Probabil mulţi se gândesc că Donald Trump nici nu ştie ce afaceri mai are, la nivelul la care a ajuns acum, însă nu este aşa. Spre exemplu, săptămânal, discut cu el despre cum merge afacerea de la Mar-a-Lago. Donald este prezent tot timpul în afacere şi vrea să ştie mereu cine ce are de făcut şi care sunt rezultatele muncii. Nu pune multe întrebări, dar pune întrebări clare şi la subiect'', a mai spus Bernd Lembcke.

Referindu-se la cât de important este ca un proprietar de business să acorde atenţie afacerii lui, vicepreşedintele executiv al Trump Organization a precizat că Trump este atent la ce se întâmplă în afacerile lui şi ştie când şi cum trebuie să intervină. Bernd Lembcke lucrează pentru Donald Trump de 17 ani şi face parte din boardul Trump Organization, principala companie deţinută de miliardarul american.

Înainte de a lucra pentru Trump, Lembcke a lucrat pentru mari hoteluri din Germania, Scoţia şi Marea Britanie. Trump Organization este unul dintre cei mai mare jucători de pe piaţa operatorilor hotelieri. Miliardarul american Donald Trump a construit şi cel mai luxos cazinou-hotel din lume, Trump Taj Mahal.