Vladimir Putin: rezoluţia ONU privind Libia "aminteşte de apelurile la cruciade din Evul Mediu"

Autor: Alexandra Fusoi 21.03.2011

Premierul rus, Vladimir Putin, consideră că rezoluţia ONU privind Libia "reaminteşte de apelurile la cruciade din Evul Mediu", iar evenimentele aflate în desfăşurare în Libia demonstrează necesitatea consolidării capacităţii de apărare a Rusiei.

Aflat la o reuniune privind programele de armament, desfăşurată în Siberia, el a afirmat că "rezoluţia Consiliului de Securitate este deficitară, permite orice şi reaminteşte de apelurile la cruciade din Evul Mediu".

"De fapt, permite intervenţia militară într-un stat suveran", a spus Putin.

Consiliul de Securitate al ONU a votat, joi, o rezoluţie care permite recurgerea la forţă pentru protejarea civililor libieni ameninţaţi de represiunea sângeroasă declanşată de regimul de la Tripoli şi prevede instituirea unei zone de interdicţie aeriană. Rusia şi China s-au abţinut de la vot, fără a recurge însă la dreptul de veto pentru a bloca rezoluţia.

Putin a anunţat şi că Rusia îşi va dubla producţia de sisteme de rachete strategice începând din 2013. "Evenimentele actuale, în special cele din Libia, demonstrează încă o dată că avem motive să consolidăm capacităţile militare ale Rusiei", a spus el.

Premierul rus s-a declarat îngrijorat de "uşurinţa cu care sunt luate în prezent deciziile privind utilizarea forţei în afacerile internaţionale", apreciind că "aceasta devine o tendinţă puternică şi o constantă în (politica) Statelor Unite". Citiţi mai mult despre cum vede Putin incursiunea milutară din Libia pe www.gandul.info