Gigi Becali, onorat de raportul ambasadei SUA: "Sunt printre cei mai influenţi 5 oameni din România"

Autor: Mediafax 28.03.2011

Gigi Becali a declarat că este onorat de postura în care a fost pus de raportul Ambasadei SUA, pentru că nu îl prezintă ca fiind unul dintre oligarhi, ci printre cei mai influenţi români, precizând că a făcut bani pe "spinarea" lui, ceea ce înseamnă că este "super-geniu".

"Acolo nu se menţionează că eu sunt oligarh, ci că sunt printre cei mai influenţi cinci oameni din România. Eu nu am nicio treabă cu oligarhia. Eu nu am făcut bani din politică, ci am băgat zece milioane în PNG. Nu am de ce să fiu supărat pe raportul ambasadorului american, trebuie să fiu şi sunt onorat de această postură, de a fi printre cei mai influenţi români, pentru că toate le-am făcut pe spatele meu. Am făcut pe spinarea mea, pe munca mea, înseamnă că sunt super-geniu. Mă mândresc cu ce a apărut", a spus Becali.

Omul de afaceri a menţionat însă că, deşi este considerat un om influent în România, nu a avut niciun beneficiu din această postură. "Dar sunt aşa de influent că am avut numai probleme, cu maşina, cu premierea, care e considerată mită. N-am avut niciun beneficiu din asta", a mai spus el.

Gigi Becali a adăugat că se mândreşte că a reuşit să aducă bani în România din postura de finanţator al FC Steaua. "Am reuşit şi în Europa, devenind europarlamentar, dar nu toate lucrurile astea sunt importante, ci că am adus 30 de milioane de euro, bani europeni, în România, fără să îndepărtez niciun fel de proprietate românească, şi i-am băgat în circuitul românesc, cu Steaua. Asta fără să vând cherestea sau cine mai ştie ce, ci doar din imagine", a explicat el.Citiţi mai mult despre raportul WikiLeaks despre oligarhii români pe www.mediafax.ro