Borbely: Am alocat 1 mld. euro pentru energie verde, programul "Rabla" a luat tot

Autor: Gabriel Razi 29.03.2011

Ministru Mediului, Laszlo Borbely, a declarat marţi că autorităţile au alocat anul trecut 1 miliard de euro pentru investiţii în energia verde, însă o mare parte a acestor fonduri au fost absorbite de programul Rabla.

"Viitorul este al economiilor verzi (care se bazează pe surse de energie regenerabilă - n. red.). Am alocat 1 miliard de euro pentru investiţiile în energia verde, însă o mare parte s-au dus în programul Rabla. Va trebui să acordăm facilităţi pentru maşini hibrid sau electrice", a spus ministrul în cadrul forumului Green Energy organizat de publicaţia The Diplomat

În privinţa construcţiei unităţilor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, Borbely a precizat că autorităţile se vor concentra pe dezvoltarea sectorului de resurse naturale, în condiţiile în care peste 50 de ani se prognozează probleme pe acest segment.

"Proiectul unităţilor 3 şi 4 va fi analizat la nivel guvernamental. Sigur nu se va opri construcţia dar se va reanaliza la nivelul siguranţei. Guvernul trebuie să analizeze riscurile şi avantajele acestui proiect".