Comisia Europeană cere în mod oficial României să renunţe la preţurile reglementate la energie şi gaze

Autor: Roxana Petrescu 06.04.2011

Comisia Europeană a solicitat în mod oficial azi Italiei, Poloniei şi României să îşi alinieze la normele UE legislaţiile naţionale privind preţurile reglementate la energie pentru consumatorii finali. Legislaţia UE referitoare la piaţa internă a energiei prevede ca preţurile să fie stabilite în principal de cerere şi ofertă.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, preţurile reglementate ridică obstacole pentru companiile nou intrate în piaţă şi îi privează pe consumatori de dreptul lor de a alege cel mai bun serviciu din piaţă.

"Dacă statele membre nu respectă în termen de două luni obligaţiile care le revin conform legii. Comisia poate deferi cauzele Curţii de Justiţie", se mai precizează în comunicat.

Eşecul liberalizării în energie: niciun client nu şi-a schimbat furnizorul. Surpriza la gaze naturale: 100 de consumatori au renunţat la Distrigaz

În prezent, populaţia beneficiază de preţuri reglementate atât la gaze, cât şi la energie electrică, în timp ce pentru gaze preţurile reglementate sunt aplicabile tuturor categoriilor de consumatori.

Pornind de la datele de producţie furnizate de către Romgaz, calculele arată că dacă liberalizarea s-ar produce în sensul alinierii preţurilor din producţia internă până la nivelul importurilor din Rusia, ar rezulta încasări suplimentare de peste 700 de milioane de euro pentru companie.

În cazul Petrom, încasările suplimentare ar fi aproximativ la acelaşi nivel, ţinând cont de faptul că firma produce şi comercializează cantităţi similare de gaze cu cele ale Romgaz.