Moratti, Inter Milano: Ne apucăm cât mai repede de parcul eolian din România

Autor: Roxana Petrescu 02.06.2011

Massimo Moratti, preşedintele clubului de fotbal Internazionale Milano, a declarat joi la Bucureşti că intenţionează să construiască un parc eolian în România cu o capacitate de 90-100MW, însă proiectul este abia în primele faze de avizare. Declaraţia omului de afaceri vine la o zi după ce Mediafax a publicat o informaţie similară citând surse din piaţă.

"Abia facem primii paşi dar suntem dedicaţi să facem parcul", a spus Moratti. El a precizat că parcul ar putea fiextins la o cpacitate de peste 100 de MW pe parcurs.

Investiţia pentru un parc eolian este de circa 1,5-1,8 milioane de euro pentru producerea unui MW, astfel că investiţia omului de afaceri italian s-ar putea ridica la peste 150 de milioane de euro.


"Nu pot să spun când vom începe lucrările pentru că acum suntem în faza de avizare, însă sper să fie cât mai curând", a precizat Moratti.

El a subliniat că există şi lte domenii de interes pentru compania petrolieră "Saras", pe care o conduce, dar nu a precizat concret liniile de dezvoltare.