Istoria A&D Pharma, cel mai mare grup din industria locală de medicamente, de la prima întâlnire a acţionarilor la intrarea pe piaţa clinicilor

Autor: Ioana David 04.09.2011

Istoria A&D Pharma, un business de peste jumătate de miliard de euro anual, începe atunci când Ludovic Robert, cetăţean francez, i-a întâlnit pe libanezii Walid Abboud, Michel Eid şi Roger Akoury în timpul studiilor din Franţa, când au decis să investească în statele din fostul bloc comunist.

Cea mai mare firmă de medicamente, în pragul primului divorţ: unul dintre fondatori a ieşit din board-ul A&D Pharma

Iniţial Ludovic Robert a petrecut o perioadă la Hong Kong iar a venit în ţară, acolo unde Walid Abboud, lucra la Armătura Zalău în funcţia de consultant.

În 1994, cei patru, care aveau vârste sub 25 de ani, au început business-ul cu 20.000 de dolari.

"Am avut o mare şansă în faptul că am fost patru. Pentru fiecare decizie bună exista şi o decizie proastă, iar în acel moment unul dintre noi spunea să ne oprim. De fiecare dată când credeam că ştim ce facem ne dădeam de fapt seama că nu era aşa", spunea unul dintre fondatori în 2009.

De la ce idee au pornit ?

"Cineva a cerut produse Upsa (companie de medicamente - n.red)", spune unul dintre fondatori în interviul acordat ZF.

Treptat, compania de import şi distribuţie de medicamente, a reuşit să aibă exclusivitate pe OTC-urile (medicamente care se eliberează fără prescripţie) din portofoliul unor companii precum Roche (în acea perioadă, Roche avea divizie de OTC-uri), SmithKline Beecham (astazi GSK) sau Boots.

Primul sediu al A&D Pharma a fost la Cluj, care era în acelaşi timp şi casă şi birou pentru acţionari, iar dupa un an de naveta până la Bucureşti în care dormeau patru nopţi în tren au decis să se mute în Capitală.

Primul angajat a fost o farmacista din Baia Mare, iar primele maşini pe care le foloseau erau Daciile. Primul sediu din Bucureşti a fost pe Batiştei, la etajul patru într-un apartament cu trei camere, apoi pe Popa Marin. Astăzi, sediul companiei este în Mogoşoia într-o clădire special construită, acolo unde operează şi un depozit de mari dimensiuni.

În 1997, grupul deschidea prima farmacie Sensiblu, care astăzi are o reţea de peste 270 de unităţi.

Până în 2004 s-au implicat permanent în conducerea A&D Pharma pentru ca din 2006 să se retragă complet din business. În acel an A&D Pharma s-a listat pe Bursa din Londra. Anterior acestei mişcări, acţionarii au cedat un pachet de 7% din titluri echipei de management de la acea vreme.

Listarea a dus peste 120 mil. Euro în conturile celor patru odată cu vânzarea unui pachet de peste 30% din acţiuni, dar şi o vizibilitate mai mare companiei şi bătăi de cap pentru management care au avut de gestionat rigorile de raportare ale unei companii listate.

Trei dintre ei (fără Michel Eid) au revenit în business în 2008 în momentul în care firma lucra pe pierderi.

Ce urmează pentru A&D Pharma

Următorul pas important făcut de A&D Pharma a fost în 2010 prin intrarea pe piaţa clinicilor private, unul dintre cele mai dinamice domenii din economie, prin reţeaua Anima. Potrivit unor informaţii din luna mai, A&D Pharma a investit aproximativ 5 mil. euro în deschiderea a patru clinici şi a unui laborator în Bucureşti sub brandul Anima, în care lucrează 350 de persoane.

Clinicile Anima au înregistrat anul trecut, primul de funcţionare o cifră de afaceri de 1,7 mil. lei (0,4 mil. euro), în timp ce pierderile au fost de 4,1 mil. lei (1 mil. euro).

Anul acesta, A&D Pharma s-a delistat de pe Bursa din Londra, iar pachetul de circa 35% din acţiuni a fost răscumpărat pentru 44 mil. euro. Achiziţia a fost finanţată dintr-un credit contractat de grup şi anunţat la începutul acestui an, de 150 mil. euro de la un consorţiu condus de Erste, BCR şi UniCredit Ţiriac Bank.

După delistare, Robert Popescu, CEO-ul grupului, spunea că deciziile se iau mult mai simplu.

Distribuitorul de medicamente Mediplus şi reţeaua de farmacii Sensiblu, companii membre ale grupului A&D Pharma, au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 788 mil. euro, în creştere cu 20% faţă de 2009.

Nu sunt disponibile informaţii legate de cifra de afaceri consolidată a grupului A&D Pharma din 2010, însă Robert Popescu, CEO al grupului, spunea că dacă în 2009 începea cu 5 (514,3 mil. euro), în 2010 "6 sau 7 pare mai logic", fără a da alte detalii.