Vedeţi aici scrisoarea prin care Tim Cook îi anunţă pe angajaţi despre decesul lui Steve Jobs

Autor: Paul Comşa 06.10.2011

Directorul executiv al Apple, Tim Cook a trimis următorul mail către angajaţii Apple, scrie CNET.

"Echipă,

Am veşti foarte triste pe care vreau să le împărtăşesc cu voi. Astăzi, Steve a plecat dintre noi.

Apple a pierdut un geniu vizionar şi creativ, iar lumea a pierdut o fiinţă umană uimitoare. Toţi cei care am avut norocul să îl cunoaştem şi să lucrăm cu Steve am pierdut un prieten bun şi un mentor. Steve lasă în urmă o companie pe care doar el ar fi putut să o construiască şi spiritul său va fi întotdeauna legat de fondarea Apple.

Plănuim o comemorare a vieţii extraordinare a lui Steve la care pot participa angajaţii Apple. Dacă veţi dori să ne împărtăşiţi între timp gândurile, amintirile şi condoleanţele, puteţi trimite un email la rememberingsteve@apple.com.

Nu există cuvinte care să poată exprima mâhnirea pe care am simţit-o la moartea lui Steve sau recunoştinţa că am avut ocazia să lucrăm cu el. Îi vom onora amintirea prin a ne dedica şi a-i continua munca pe care a iubit-o atât de mult.

Tim"