Aproximativ 50 de milioane de acţiuni Premier Energy (care va avea simbolul bursier PE) erau înregistrate în sistemul Bursei de Valori Bucureşti doar pe tranşa investitorilor de retail cu o zi înainte de închiderea ofertei de listare, arată datele agregate de Ziarul Financiar.
Investitorii de retail – care au alocate 20% din oferta de listare – au realizat aşadar subscrieri de 1,1 mld. lei luând în calcul preţul de 21,5 lei pe acţiune. Aceştia au avut un discount de subscriere de 5% aplicat la preţul final al ofertei – care va fi stabilit de companie împreună cu sindicatul de intermediere în baza feedbackului primit de la investitorii instituţionali.