România nu face parte din „elita“ exportatorilor de produse alimentare din Uniunea Europeană, însă reuşeşte să menţină departe de prăpastie balanţa comercială din domeniul agroalimentar prin exporturile de cereale.

Anul 2024 a venit cu secetă, dar şi cu temperaturi record pe o perioadă mare de timp, astfel că încă o dată producţia românească de cereale, legume, cartofi, dar şi de furaje pentru animale stă la mila vremii, iar mulţi fermieri aşteaptă încă o dată despăgubiri de la stat. Asta în condiţiile în care infrastructura de irigaţii nu există în aproape 20 de judeţe din ţară, iar în multe zone în care aceasta funcţionează nu este suficientă pentru a acoperi toate fermele.

Industria alimentară românească face paşi timizi către noi orizonturi, iar dovadă stau câteva afaceri lo­cale care au creat holdinguri şi care vor să meargă mai departe către a cuceri noi pieţe. Iar cel mai bun exemplu din regi­une este Polonia, care astăzi are o industrie alimentară care generează afaceri de patru ori mai mare decât cea româ­neas­că cu un număr de două ori mai mare de angajaţi.

„România s-a schimbat în bine. De exemplu, am fost la SoroLume şi am rămas impresionat de bucătăria neoromâ­neas­că. Când am văzut bucătăria şi am văzut că totul se face la foc de lemne, chiar am zis «wow». E dificil să mă mai surprindă ceva, dar asta chiar m-a surprins. Am mân­cat gulaş, piftie, mâncare românească, şi am regăsit identitatea României, pentru că iden­titatea trebuie să fie în gastronomie, în preparatele pe care le găseşti în restau­rante“, spunea recent Juanlu Fernandez, proprietarul şi cheful restaurantului Lò Cocina y Alma cu o stea Mi­chelin din Jerez de la Frontera, unul dintre cele mai fru­moa­se oraşe din sudul Spaniei.

Industria alimentară, un sector în care lucrează peste 150.000 de oameni, se confruntă con­tinuu cu atragerea persona­lului, astfel că, deşi este un sector-cheie pentru economia locală, producătorii nu reuşesc să atragă forţă de muncă. În acest context, sectorul se zbate între salarii mici şi lipsa forţei de muncă.

România este unul dintre cei mai mari producători de cereale din Europa, lucru care şi susţine balanţa comercială în zona de agrobusiness, însă dincolo de acest capitol, România rămâne deficitară în multe sectoare ale industriei alimentare. Astfel, din cauza lipsei de investiţii mai ales în zona de procesare, de strategii atât la nivel de ferme, companii, cât şi la nivel guver­namental, rafturile magazinelor sunt pline de produse de import.

Mai puţin de 10% din fabricile de lactate distribuie produsele la nivel naţional, doar una din zece firme care procesează carne acoperă mai mult de jumătate din judeţele ţării, în timp ce la nivelul producţiei de conserve de legume şi fructe putem vorbi de o mână de producători care acoperă ţara - acesta este tabloul industriei alimentare româneşti, un sector unde domină firmele mici, care nu au putere să crească şi să aşeze produse pe mai multe rafturi.

Problema investiţiilor în agricultură, sector care ar trebui să asigure nevoia de materii prime şi hrană pentru întreaga populaţie, se pune inclusiv din perspectiva noii generaţii care se implică în acest domeniu, mai ales că tot mai mulţi fermieri vorbesc despre faptul că „nu mai vine nimeni din urmă“ pentru a continua afacerile şi pentru a aduce suflu nou în domeniu

INVESTALIM, schemă de ajutor de stat menită să susţină producţia locală de alimente în contextul în care importurile de astfel de produse alimentare cresc an de an, este văzut cu ochi buni de producători care îşi fac deja planuri cum să atragă fonduri europene pentru a-şi dezvolta capacităţile existente sau a-şi dezvolta noi capacităţi de producţie.

România are astăzi aproape 300 de puncte gastronomice locale, iar mai bine de 70 au apărut pe hartă în acest an, arată o analiză ZF pe baza datelor pu­blice de pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Piaţa alimentelor plant-based, preferate de vegetarieni, vegani, flexitarieni, dar consumate şi de restul populaţiei în perioadele de post, este una dintre cele mai efervescente categorii din industria alimen­tară, punând România pe harta celor mai mari creşteri în ultimii ani în această categorie.

Industria alimentară, un sector unde procesarea este formată din compa­nii pe umerii cărora stau livrarea de hrană către întrega populaţie, este şi unul dintre domeniile care pătimeşte cel mai mult de pe urma lipsei materiilor prime. Cu deficit de carne, lapte, legume şi fructe care stabileşte an de an un nou record, sectorul se mai confruntă şi cu o lipsă de alte materiale esenţiale pentru realizarea producţiei.

Tot mai multe companii au inclus „automatizarea“ şi „investiţiile în noi tehnologii de producţie“ în agenda anuală de investiţii, mai ales în contextul în care bătălia pentru forţa de muncă atinge an de an cote din ce în ce mai mari, deşi multe companii aleg să apeleze şi la angajaţi din afara ţării.