Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Rompetrol Rafinare a finalizat revizia generală a rafinăriei Petromidia începută în martie

Bursă. Rompetrol Rafinare a finalizat revizia generală...

Autor: Tibi Oprea

13.05.2024, 13:59 150

Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalaţiilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanţă, recertificare şi modernizare a unităţilor. Instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp.

Astfel, compania a terminat cu succes o nouă revizie generală a celei mai mari rafinării din România, în programul agreat şi transmis tuturor acţionarilor, la începutul lucrărilor pornite în data de 8 martie.

„Revizia generală din acest an a avut un grad de complexitate foarte ridicat, cu mai multe programe de modernizare, menite să ne sprijine obiectivele operaţionale şi pe cele de siguranţă. Au fost mobilizate cele mai relevante companii din industrie care activează în regiune şi, prin eforturile colegilor noştri din Rompetrol Rafinare şi Rominserv, repornim în condiţii optime unul dintre principalii piloni ai stabilităţii energetice din România”, a declarat Florian Daniel Pop, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

Lucrările au fost coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol), care s-a asigurat că toate proiectele, indiferent de dimensiune şi importanţă operaţională, au fost executate de subcontractori, conform cerinţelor beneficiarului reviziei – Rompetrol Rafinare.

„Specialiştii Rominserv au fost pe teren zi de zi, timp de aproape două luni şi au supervizat fiecare acţiune întreprinsă de companiile subcontractate. În spate este o muncă laborioasă care a început la finalul reviziei din 2022. O revizie generală presupune eforturi şi investiţii majore, pe care noi trebuie le coordonăm în graficul impus de contextul de piaţă, care are nevoie de o rafinărie funcţională la capacitate ridicată”, a completat Daniel Brînzoi, Director General al Rominserv.

Proiectele de dezvoltare implementate în cadrul reviziei au necesitat o investiţie de circa 85 de milioane de dolari. Printre cele mai notabile sunt cele care au vizat înlocuirea reactoarelor din instalaţia de Hidrofinare Motorină, modernizarea şi schimbarea unor componente şi subansamble din Fabrica de Hidrogen, respectiv instalaţia de Cocsare Întârziată. La acestea se adaugă şi finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a instalaţiei de Hidrocracare Blândă (MHC).

Lucrările au fost executate cu sprijinul a peste 30 de companii subcontractate din România şi din alte ţări europene, cu expertiză vastă în proiecte de asemenea anvergură. Pe tot parcursul reviziei, reprezentanţii acestor companii au avut întâlniri operaţionale şi de protecţia muncii cu specialiştii din Rompetrol Rafinare şi Rominserv, în acord cu politicile de siguranţă şi securitate ale Grupului KMG International.

Revizia generală a rafinăriei Petromidia reprezintă o măsură obligatorie şi necesară implementată de Rompetrol Rafinare, cu o ciclicitate de 4 ani, menită să asigure un grad ridicat de siguranţă, atât instalaţiilor tehnologice, cât şi angajaţilor de pe platformă.

Realizarea reviziei generale din Petromidia a fost finalizată cu succes, în ciuda contextului fiscal neprielnic, în care Rompetrol Rafinare, dar şi alte entităţi ale Grupului KMG International, sunt vizate de suprataxări care scad competitivitatea de business a companiilor.

Cu toate acestea, Rompetrol Rafinare crede în crearea unui cadru favorabil pentru viitoare investiţii în capacităţile de producţie, în cazul în care o potenţială dezvoltare a activelor operaţionale se va dovedi viabilă.

Pe tot parcursul reviziei, din stocuri proprii şi cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International (Rompetrol), compania a asigurat necesarul de carburanţi de pe piaţa internă şi a onorat livrările de produse petroliere, conform contractelor comerciale aflate în vigoare.

În 2024, Rompetrol Rafinare vizează procesarea a circa 5 milioane de tone de materii prime, din care să obţină randamente ridicate şi volume mari de produse albe – 2,19 milioane de tone de motorine, respectiv 1,34 milioane de tone de benzine.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Rompetrol Rafinare are 2 mld. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 48,1% de KMG International şi în proporţie de 44,7% de statul român, prin Ministerul Energiei. Acţiunile RRC se tranzacţionează în scădere cu 10,1% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 629.000 de lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels