Business Internaţional

ONU avertizează: Schimbările climatice şi războaiele din Ucraina şi Gaza pun în pericol comerţul internaţional. Marile rute maritime strategice sunt „peturbate”

ONU avertizează: Schimbările climatice şi războaiele...

Autor: Mediafax

20.05.2024, 11:49 107

Schimbările climatice şi războaiele din Ucraina şi Gaza pun în pericol comerţul internaţional prin perturbarea transportului maritim, spune un oficial ONU.

„Pe de o parte, avem geopolitica şi, pe de altă parte, schimbările climatice, care afectează principalele rute maritime ale lumii", a declarat Rebeca Grynspan, secretar general al UNCTAD, agenţia ONU responsabilă cu comerţul şi dezvoltarea, conform AFP.

Aceste două conflicte provoacă „perturbări" pe Canalul Suez, în Marea Roşie şi în Marea Neagră, în timp ce încălzirea globală duce la reducerea traficului pe Canalul Panama, a precizat Rebeca Grynspan.

Aceste „perturbări (...) ne afectează pe toţi, ele generează blocaje foarte importante" şi au un „impact asupra inflaţiei internaţionale şi a preţurilor celor mai importante bunuri", a adăugat ea, subliniind că 80% din comerţul mondial se bazează pe transportul maritim.

Aproximativ 6% din comerţul maritim mondial trece prin Canalul Panama, iar joi autorităţile au crescut numărul de treceri zilnice ale navelor de la 27 la 31, o cifră mai mică decât înainte de seceta actuală din această ţară (39).

Spre deosebire de Canalul Suez, Canalul Panama nu foloseşte apă de mare, ci apă dulce provenită din precipitaţii pentru a funcţiona, ceea ce îl face mai vulnerabil la încălzirea globală, care ar putea duce la o reducere a precipitaţiilor.

Ca răspuns la această situaţie, Mexicul a inaugurat în decembrie o linie de cale ferată, menită să fie o alternativă la Canalul Panama. În februarie, Honduras a prezentat un proiect de construire a unei căi ferate pentru trenurile de marfă între oceanele Pacific şi Atlantic. Dar Tegucigalpa nu dispune de fonduri.

Jan Hoffmann, şeful departamentului de comerţ şi logistică din cadrul UNCTAD, a subliniat totuşi că transportul maritim este mai ieftin decât cel terestru. „Suntem sceptici în ceea ce priveşte alternativa podurilor terestre, (un) coridor bi-occeanic", a spus el.

Canalul Panama va permite trecerea a 32 de nave începând cu 1 iunie. Precipitaţiile din bazinul hidrografic al canalului asigură apă potabilă pentru 58% din populaţia din Panama.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels