Lectii de business

ZF/FirstBank Lecţii de Business. Mesajul „moştenitoarei“ imperiului Transavia. Theodora Popa-Liteanu, vicepreşedintele grupului: Intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare. Este responsabilitatea mea să duc mai departe ce a făcut tatăl meu

17.05.2024, 00:07 Autor: Roxana Petrescu

Grupul Transavia, fondat în urmă cu peste 30 de ani de omul de afaceri Ioan Popa, pare a fi rezolvat una dintre problemele complexe cu care se confruntă acum prima generaţie de antreprenori locali, succesiunea ♦ Şi asta pentru că Theodora Popa-Liteanu, fiica lui Ioan Popa, este determinată să ducă afacerea mai departe şi speră că-i va putea lăsa moştenire copilului său un business şi mai prosper faţă de cel pe care se pregăteşte să îl preia ♦ Când putea alege orice altceva, de ce a rămas în companie, pornind de jos, şi ce valoare adăugată pot aduce tinereţea şi studiile ei unui business matur precum Transavia? ♦ Într-un nou episod al emisiunii Lecţii de Business, Theodora Popa-Liteanu vorbeşte despre responsabilitatea moştenirii, dar mai ales despre planurile de dezvoltare pentru Transavia, un business care în trei ani ţinteşte dublarea până la pragul de 2 miliarde de lei.

Transavia este liderul pieţei lo­cale de carne de pui şi are în portofoliu brandul de carne de pui Fragedo şi semipre­pa­rate pe bază de pui Papane. Compania este unul dintre cei mai mari an­gajatori români, având în prezent aproape 2.400 de angajaţi, care activează preponde­rent în cele 31 de ferme de creştere a păsă­rilor şi în cele patru ferme de producţie ve­getală, în fabrica de nutreţuri combinate, în cele trei abatoare şi în fabrica de proce­sare a cărnii. În fermele companiei, localizate în opt judeţe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. A­pro­ximativ 30% la sută din producţia anua­lă a companiei merge că­tre export, businessul Transavia fiind de circa 1 mld. lei, scrie revis­ta Business Magazin. Compania a fost fon­dată în urmă cu mai bine de 30 de ani de Ioan Popa, unul din­tre cei mai mari an­tre­prenori locali. Ală­turi de el, acum în func­ţia de vicepre­şe­dinte, este fiica lui, Theodora Popa-Liteanu.

„A fost o experienţă fas­ci­nantă şi o oportunitate pe care nu mulţi o au. Din perspectiva ex­pe­rienţei, am fost încurajată să-mi dezvolt abi­lităţile antreprenoriale de mică. Compania are vârsta mea, aşa că pot spune că am crescut odată cu compania“, spune Theodora Popa-Li­tea­nu, vicepreşedintele Transavia, într-un nou episod al emisiunii Lecţii de Busi­ness, pro­iect editorial ZF susţinut de First Bank.

Spune că a preluat de la tatăl său nu doar cunoş­tinţele de business, ci şi etica muncii şi cultul pentru perseverenţa în afaceri.

„Am învăţat că unul dintre cele mai importante lucruri este să-ţi respecţi colaboratorii, angajaţii, să pui accentul pe gândirea strategică, să abordezi provocările cu încredere.“

Dar de ce când putea alege orice, Theo­dora Popa-Liteanu a decis să-şi urmeze tatăl într-un business atât de complex, por­nind chiar cu un job de la începutul lanţului, în abator? „Eu, de când eram mică, îmi do­ream să lucrez alături de tatăl meu cred că şi pentru că petreceam puţin timp împre­ună. Erau zile întregi în care nu-l vedeam, aşa că mi-am dorit să lucrez alături de el. Nu mi s-a părut că am făcut sacrificii, din contră, mi se părea mereu că pot să fac mai mult.“

În perioada studiilor, Theodora Popa-Liteanu a accesat mai multe instituţii de învăţământ din străinătate, unde a luat parte şi la programe dedicate tinerilor care urmau să se implice în afaceri de familie.

Ea are cunoştinţe de management strategic, leadership, negociere, investiţii de capital, marketing şi sustenabilitate, dobândite atât prin educaţia executivă acumulată prin absolvirea de programe la universităţi de prestigiu din întreaga lume, precum IMD Business School din Lausanne, Elveţia, Harvard, Columbia Business School, Oxford şi Facultatea de ştiinţe economice şi administrarea aface­rilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cât şi prin practica în conducerea afacerilor, mai scrie revista Business Magazin.

„Am fost colegă cu mulţi copii din afaceri renumite din Arabia Saudită sau Brazilia. Partea de networking a fost foarte importantă. Am văzut că sunt mulţi alţii care au aceleaşi probleme ca mine. Iar una dintre probleme este că trebuie să te ridici la nivelul aşteptărilor şi să le depăşeşti.“

Spune că a trecut prin toate departamentele afacerii Transavia, care funcţionează după un model integrat, de la bob la furculiţă. „Am avut o perioadă de 3 sau 4 ani în care am lucrat cot la cot cu oamenii din companie. Apoi am lucrat pe partea de marketing şi cu departamentul de vânzări, iar în momentul actual sunt alături de tatăl meu, sunt vicepreşedinte al grupului şi lucrez alături de tatăl meu pe toate aspectele de business.“

Pasiunea ei sunt investiţiile şi spune că de aici ar putea veni valoarea adăugată pe care o poate aduce în companie. „Transavia a intrat într-o nouă etapă de creştere strategică. Ne-am propus ca până în 2026 să ne dublăm cifra de afaceri şi profitul, iar pentru anul acesta ne-am planificat un buget record de investiţii, de 70 de milioane de euro din fonduri proprii. Este momentul să capitalizăm avantajele competitive pe care le avem deja şi să valorificăm noi oportunităţi. Pe lângă digitalizare, creşterea capacităţii de producţie, avem în negocieri proiecte majore“, a mai spus Theodora Popa-Liteanu, fără a oferi detalii suplimentare. Spune însă că proiectele sunt mereu făcute alături de tatăl ei, care are ultimul cuvânt de spus.

„Ajungem la afaceri de 2 miliarde de lei în 2026. În acest buget este un proiect foarte mare şi principal, credem că va fi cea mai mare investiţie privată în acest domeniu în România. În ultimii 10 ani, am realizat investiţii de peste 200 de milioane de euro din fonduri proprii. Nu ne place să ştim că avem datorii la nimeni.“

Această diversificare de business prin investiţii este de fapt pasiunea Theodorei Popa-Liteanu şi elementul de valoare adăugată pe care îl poate aduce în compania adusă la maturitate de tatăl său.

„Este responsabilitatea mea să duc mai departe ce a făcut tata, aşa gândesc de când eram mică, vreau să lucrez alături de el şi să duc mai departe ce a construit. Şi sper să reuşesc acelaşi lucru şi cu copilul meu, să ducă şi el mai departe acest business.“

 

5 lecţii de business de la Theodora Popa-Liteanu

 Lecţia 1: Respectă-ţi colaboratorii şi angajaţii.

 Lecţia 2: Pune accentul pe gândirea strategică.

 Lecţia 3: Abordează provocările cu încredere.

 Lecţia 4: Perseverenţa şi etica în business sunt esenţiale.

 Lecţia 5: Trebuie să îţi placă ceea ce faci.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea First Bank