Conferinţa de presă de miercuri de la Banca Naţională s-a structurat pe informaţiile din trei documente. Luni, după deciziile de politică monetară, banca centrală a publicat obişnuitul comunicat. Contrar aşteptărilor unor analişti, care au pariat pe reducerea dobânzii de politică monetară, consiliul de administraţie a menţinut rata-cheie… la nivelul de 7% stabilit în ianuarie 2023. Marţi, Statistica a comunicat cifrele creşterii preţurilor. Dezinflaţia, care după pauza de o lună, din ianuarie, îşi reluase cursa în februarie şi în martie, şi-a consolidat poziţia în aprilie. Miercuri, tot de la Statistică am primit rezultatul mişcării PIB-ului. O confirmare că anul 2023 s-a încheiat fără recesiune. Şi cu un PIB (faţă de aceeaşi perioadă din 2022) exprimând o creştere economică de 2,1 la sută. Nu e mare această creştere dacă o analizăm fără să privim în jur, dar e mare comparativ cu ce au obţinut multe alte ţări din UE. Remarcabil, mai cu seamă, este faptul că rata dobânzii băncii noastre centrale continuă să fie… acolo unde trebuie să fie, fără ca România să plătească acest rezultat bun cu o recesiune.
Aceste documente, ce adună laolaltă bilanţurile din trei sectoare de vârf ale vieţii economice strâns legate între ele - politica monetară, creşterea preţurilor şi creşterea economică -, fac proba exactităţii proiecţiilor băncii centrale privind dinamica creşterii preţurilor în acest an şi în anii trecuţi. Tot ce a prefigurat BNR că va fi în planul inflaţiei - în primele patru luni din 2024 - s-a adeverit fără nicio abatere „pe teren”. Tot aşa cum s-au adeverit proiecţiile făcute în primăvara lui 2022. Dovadă că banca centrală a anticipat corect evenimentele din fazele cele mai grele ale creşterii preţurilor, atât cea de galop inflaţionist din martie şi până în noiembrie 2022, cât şi cea de dezinflaţie ce a debutat în decembrie 2022.
Voi detalia. După izbucnirea războiului din Ucraina, în februarie 2022, riscului energetic - ce turnase deja mult gaz peste focul inflaţiei - i s-a adăugat riscul geopolitic. În numai patru luni, din martie până în iunie 2022, România a suferit cel mai puternic şoc din actualul ciclu de dezordine a preţurilor. Banca Naţională îl prevăzuse încă de la sfârşitul lui februarie. Şi prevăzuse în iunie că în iulie va fi prima încetinire a creşterii preţurilor din 2022, urmată de două impulsuri nesemnificative în august şi septembrie, după care în octombrie… va începe dezinflaţia. A greşit cu… o lună. Creşterea a încetinit într-adevăr în octombrie, dar inflaţia a mai avut puteri să revină în noiembrie, când a urcat pe cel mai înalt vârf. S-a oprit deci la 16%… în ciuda predicţiilor multor analişti că va depăşi 20%.
Analizele Băncii Naţionale au dat ca sigură încheierea galopului inflaţionist, ce avea să fie urmat de o nouă fază, de tranziţie, numită pe bună dreptate dezinflaţie. A greşit şi de data asta… tot numai cu o lună. Preţurile au crescut mai încet în decembrie 2022 şi în ianuarie 2023, dar în februarie anul trecut au urcat cu o jumătate de punct procentual faţă de ianuarie. Mai departe însă, din martie şi până în decembrie 2023, şi-au încetinit lună de lună creşterea, de la 14,53% la 6,61%. Ceea ce a favorizat o schimbare radicală în politica monetară. Practic, dobânda BNR - care staţionează de un an şi ceva la nivelul de 7% - a devenit din real negativă real pozitivă, situându-se deasupra ratei inflaţiei încă din noiembrie anul trecut.
Întrebat, la sfârşitul lui 2023, dacă a venit timpul să fie redusă dobânda de politică monetară, guvernatorul Isărescu a răspuns că „nu e nici măcar timpul să discutăm despre o astfel de decizie”!… Două motive justificau acest răspuns. Întâi şi întâi, vocile de la Fed, de la BCE şi de la alte mari bănci centrale au subliniat răspicat - în repetate rânduri - că dezordinea preţurilor nu e încă învinsă. Preşedintele Fed a revenit şi acum câteva zile, cu o declaraţie fermă, accentuând că va fi drum lung până la reducerea dobânzilor directoare. Merită să menţionez, totodată, că BNR tocmai îşi făcuse publică proiecţia că dezinflaţia îsi va întrerupe cursul în ianuarie 2024… pentru o singură lună.
Ce a fost în ianuarie? Un val trecător de dezordine a preţurilor, întârziat desigur, avea să intre în scenă ca efect al costurilor în creştere ale firmelor de la sfârşitul lui 2023. Şi ca efect al unor decizii legate de consolidarea bugetară. Am văzut aşadar în ianuarie rata anualizată a inflaţiei urcând peste 7,00%, fapt ce a făcut ca dobânda de politică monetară să redevină real negativă. Un episod ce nu a durat decât o lună. Pentru ca din februarie să vedem cum dinamica preţurilor îşi încetineşte creşterea, iar dobânda de politică monetară redevine real pozitivă.
Interesul jurnaliştilor, în dialogul de miercuri cu guvernatorul BNR, s-a axat pe întrebările ce frământă azi întreaga lume: cum se vor mişca preţurile în acest an şi în anul viitor şi care va fi dinamica ratei dobânzii de politică monetară. Răspunsurile guvernatorului, axate pe legăturile strânse între politica fiscală, politica monetară, politica salarială şi politica restructurărilor, au deschis un câmp de dezbatere, conexând şansele reale cu constrângerile determinate de riscuri, vulnerabilităţi şi incertitudini. Întrebat bunăoară dacă actuala curgere a creşterii preţurilor, semnificativ încetinită, va schimba poziţia CA al BNR cu privire la rata dobânzii de politică monetară, a răspuns cu prudenţa… omniprezentă în marile bănci centrale. Prin urmare, dacă actualul curs al dinamicii preţurilor se va menţine - şi nu sunt motive ca lucrurile să curgă altfel -, conducerea BNR va acţiona în consecinţă. Cu o condiţie: dacă şi alţi indicatori - între care cererea de consum susţinută în prezent de un nivel ridicat al creditării - vor contribui la optimizarea acestui proces. Acum, politica monetară funcţionează bine, iar acest cap de pod se impune să fie apărat de riscuri ce ar putea să apară în cazul scăderii dobânzii-cheie. Este cert, BNR nu se grăbeşte! Şi nici nu ia în calcul o relaxare forţată a politicii monetare.
Decizia BNR, când şi cum va fi luată, va fi rezultatul unei analize complexe, cu toate cărţile pe masă. Nu-i va ignora desigur pe cei în jur de două milioane de debitori ai băncilor. Dar va ţine seamă, cu prioritate, de interesele celor peste 11 milioane de creditori ai băncilor, care şi-au deschis 16 milioane de conturi de depozit. Pentru că o dobândă prea mult scăzută ar putea să descurajeze economisirea. Şi, cu deosebire, nu vor fi reduceri de dobândă mai jos de linia de echilibru dincoace de care ar fi pusă în pericol creşterea economică. O recesiune conjugată cu un deficit fiscal, cum este cel al României, ar fi un risc prea mare. Riscante sunt, de asemenea, şi salariile care cresc peste creşterea productivităţii şi împing preţurile în sus. Soluţia fiind, desigur, să crească salariile, dar să crească şi productivitatea. Şi să crească veniturile bugetare, unica şansă a unui buget robust, pentru a ieşi din iluzia că la o consolidare fiscală eficientă se poate ajunge doar ajustând cheltuielile.
