Bănci și Asigurări

Surpriză: Câţi români au depozite şi investiţii de peste 75.000-200.000 euro la Banca Transilvania? Numărul lor a crescut cu 25% în numai un an

Surpriză: Câţi români au depozite şi investiţii de...

Autor: Roxana Rosu

19.05.2024, 19:58 18701

♦ În prezent, 20% dintre clienţii BT Premium Banking sunt în Bucureşti, iar 12%, în Cluj-Napoca, unde banca va  deschide în a doua parte a anului o agenţie dedicată.

Banca Transilvania, liderul pieţei bancare din România, a ajuns la 100.000 de clienţi Premium Banking, un avans de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în acest segment intrând clienţii cu economii sau investiţii de 75.000 - 200.000 de euro ori cu venituri lunare de cel puţin 10.000 de lei, primite în cont BT. Premium Banking este un segment diferit de Private Banking, unde pragul este de 200.000 de euro - cumulat - în conturi, economii şi investiţii în Grupul BT.

„Creşterea numărului de clienţi Premium Banking a fost generată de parcursul financiar ascendent al clienţilor băncii şi de persoanele care au dorit să îşi diversifice economiile începând să lucreze cu BT, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Datorită acestor rezultate, lansăm Premium Club, un program pe măsura exigenţelor clienţilor, care vine cu servicii premium, produse personalizate, precum şi cu instrumente de economisire şi investiţii unice piaţă“, a declarat  Oana Ilaş, director general adjunct retail banking la Banca Transilvania.

Banca a anunţat în mai 2023 resegmentarea Premium Banking - Private Banking, în urma căreia clienţii Premium Banking din Bucureşti au acces la consultanţă personalizată oferită atât fizic, în patru sedii BT, cât şi la distanţă, prin Virtual Relationship Manager (VRM).

În prezent, 20% din clienţii BT Premium Banking sunt în Bucureşti, iar 12%, în Cluj-Napoca, unde banca va  deschide în a doua parte a anului o agenţie dedicată.

În primul trimestru din 2024, activele grupului financiar Banca Transilvania au ajuns la circa 176 mld. lei, iar nivelul creditelor nete, la 77,1 mld. lei. Profitul net consolidat al grupului s-a ridicat la 1,1 mld. lei, în creştere cu 35%, din care cel al băncii este de 913,2 mil. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels