Eveniment

Business MAGAZIN. Ce impact are criza locuintelor din UE asupra alegerilor europarlamentare din acest an şi ce arată modelul Olandei

Business MAGAZIN. Ce impact are criza locuintelor din UE...

Autor: Roxana Rosu

13.05.2024, 12:53 101

Criza locuinţelor la nivel european, declanşată de chiriile în creştere şi preţurile foarte mari ale proprietăţilor, a devenit un subiect sensibil în campania electorală din UE din acest an, partidele de extremă dreaptă folosindu-se de nemulţumirea tot mai mare a populaţiei pentru a creşte în sondaje, arată o analiză realizată de The Guardian.

Cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, în care se preconizează că partidele de extremă dreapta vor ajunge pe primul loc în nouă state membre ale UE şi pe locul al doilea sau al treilea în alte nouă state, locuinţele ar putea deveni un motor la fel de puternic ca şi imigraţia pentru susţinerea extremei drepte.

În ultimele luni, lipsa locuinţelor accesibile a dus la proteste în oraşe precum Lisabona, Amsterdam, Praga, Milano, dar şi la Londra, în condiţiile în care tinerii spun că preţurile actuale le ”mănâncă” jumătate din venituri, iar ipotecile sunt de 10 ori mai mari decât salariul mediu.

Potrivit Eurostat, în cele 27 de state membre UE, preţurile locuinţelor au crescut cu 47% între 2010 şi 2022, iar chiriile au crescut cu 18% în aceeaşi perioadă. În unele ţări, mai mult de o cincime din gospodării cheltuiesc 40% sau mai mult din venitul net pentru chirie.

Un exemplu al impactului pe care criza locuinţelor o poate avea în alegeri este situaţia din Olanda, unde partidul de extremă dreaptă condus de Geert Wilders a câştigat în 2023 mizând puternic pe mesajele împotriva emigrantilor, care ar fi de vină pentru criza din sectorul imobiliar. Potrivit lui Geert Wilders, de vină pentru criza din sectorul rezidential ar fi inclusiv studenţii străini, al căror număr a crescut puternic în ultimii ani.

Business MAGAZIN. Ce impact are criza locuintelor din UE asupra alegerilor europarlamentare din acest an şi ce arată modelul Olandei

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels