Companii

Antreprenori locali. Producătorul de ambalaje Electric din Focşani are o creştere de 58% în T1. „Pentru a doua fabrică, unde vom produce saci menajeri, proiectarea este aproape gata“

Cosmin Buzăianu, acţionar al companiei Electric Srl

Cosmin Buzăianu, acţionar al companiei Electric Srl

Autor: Mirabela Tiron

17.05.2024, 16:00 260

♦ Producătorul a demarat procedurile pentru luarea autorizaţiilor de construire. Investiţia totală în noua fabrică de saci menajeri se va ridica la 20 mil. euro.

Producătorul de ambalaje Electric din Focşani, deţinut de familia Buzăianu, a finalizat primele trei luni din acest an cu afaceri mai mari cu 58% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit oficialilor companiei.

„Am crescut datorită atragerii de noi clienţi şi prin diversificarea produ­selor. Avem flacoane PET cu barieră pentru industria vinurilor şi sucurilor naturale. Am început să producem saci menajeri private lebel. Am extins reţeaua de distribuitori, dar în continuare nu atingem zona de vest şi ne căutăm mai mulţi distribuitori, deci este loc de creştere“, a spus Cosmin Buzăianu, acţionar al companiei Electric Srl.

Producătorul deţine o fabrică în Focşani, în care 170 de angajaţi ope­rează peste 30 de linii de producţie, în care realizează sticle, flacoane, capace, folie termocontractibilă, sacoşe, pungi sau saci din materiale biodegradabile, dar şi matriţe în oţel sau aluminiu, prototipuri 3D la dimensiuni reale sau scanări 3D.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro