Educaţia reprezintă un factor cheie în dezvoltarea şi susţinerea unei societăţi europene coezive şi inclusive. Este vizibil tot mai mult că prin facilitarea cooperării şi a parteneriatelor între ţările europene, educaţia joacă un rol crucial în construirea unei Europe unite, capabile să îşi păstreze relevanţa internaţională şi să reziste în faţa provocărilor create de schimbările geopolitice, tehnologice, demografice.
În anii 1980, Europa a început să-şi consolideze cooperarea educaţională, punând bazele pentru programele europene de succes pe care le vedem astăzi, dintre care cel mai cunoscut este programul Erasmus. Aceste programe au un rol esenţial în promovarea mobilităţii, colaborării şi schimbului de cunoştinţe între ţările europene, contribuind la consolidarea identităţii europene şi la dezvoltarea competenţelor necesare pentru o societate globalizată şi tehnologizată.
Dacă ne referim la palierul identitar european, acesta a cunoscut un proces de evoluţie complex şi, în anumite momente, haotic. S-a confruntat cu provocări majore atunci când s-a încercat definirea unei identităţi europene comune. Să analizăm un exemplu concret. În 2004, liderii UE au semnat Tratatul care instituia o Constituţie pentru Europa. Această iniţiativă avea scopul de a oferi o bază legală mai solidă şi de a consolida integrarea europeană, reflectând o viziune unificată şi comună a valorilor şi principiilor europene. Totuşi, referendumul privind Constituţia Europeană din Franţa şi Olanda în 2005 a fost un eşec, cetăţenii respingând propunerea. Momentul 2005 a evidenţiat cât de divizată era opinia publică cu privire la integrarea europeană, cât de mare era distanţa dintre opinia elitelor politice şi opinia cetăţenilor obişnuiţi şi a subliniat diferenţele naţionale în ceea ce priveşte suveranitatea, identitatea şi autonomia decizională; fenomene care zguduie şi acum Uniunea, la aproape 20 de ani de la acel punct de cotitură.
Un proiect politic inovativ este acum portofoliul Comisarului European pentru Promovarea Modului de Viaţă European. Creat în 2019, în cadrul Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen, postul a fost atribuit lui Margaritis Schinas, care a devenit şi vicepreşedinte al Comisiei. Denumirea portofoliului a generat controverse şi discuţii în rândurile observatorilor politici şi societăţii civile. Idea de a veni cu o astfel de abordare a fost inclusă în programul politic al Ursulei von der Leyen pentru Comisia Europeană 2019-2024. Scopul general al acestui portofoliu era de a aborda teme legate de securitate, migraţie, educaţie, cultură şi incluziune socială, reflectând o viziune cuprinzătoare cu privire la valorile şi modul de viaţă european.
Trebuie subliniat că, în ultimii ani, conversaţia despre viitorul Uniunii Europene este tensionată şi adesea lipsită de claritate. Respectiva conversaţie este marcată de incertitudini, lipsa consensului şi, uneori, chiar de frică în abordarea problemelor majore. Liderii europeni ezită să-şi asume riscuri politice şi să propună soluţii radicale, optând, în schimb, pentru compromisuri pe termen scurt. Conferinţa privind Viitorul Europei a fost gândită ca un proiect ambiţios. Cu un obiectiv clar, a fost lansată de Uniunea Europeană în 2021 pentru a implica cetăţenii în discuţii şi consultări pe scară largă despre direcţia şi viitorul UE. În ciuda entuziasmului iniţial, au existat multe opinii critice potrivit cărora dezbaterea nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor, unele aspecte fiind considerate chiar un eşec. Rezultatele finale au fost neclare şi nu s-au tradus în măsuri concrete. Existau aşteptări mari ca această conferinţă să ducă la reforme semnificative în cadrul UE, dar rezultatele finale au fost percepute că fiind generale şi neînsoţite de acţiuni decisive.
În ultimii ani, proiectul european a fost atacat la "baionetă" de o serie de crize majore suprapuse, care intră în competiţie pentru resurse şi pentru atenţia decidenţilor şi a cetăţenilor deopotrivă. Fiecare dintre aceste crize a pus la încercare coeziunea, solidaritatea şi capacitatea de răspuns a UE, dar, în acelaşi timp, a oferit oportunităţi de învăţare şi de adaptare. O dată la cinci ani, formarea unei noi Comisii Europene şi lansarea unui nou mandat sunt momente importante în calendarul politic al societăţii europene. Fiecare comisie aduce noi priorităţi, viziuni şi echipe de comisari care îşi asumă responsabilitatea pentru implementarea agendei UE.
Puţini îşi mai amintesc, dar la nivel european a existat un experiment interesant de a aduce un nou unghi la nivelul conducerii Europei. Am avut un comisar european, chiar cu rangul de vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil de comunicarea europeană. Era suedeza Margot Wallström, care a făcut parte din echipa primului mandat al preşedintelui José Manuel Durão Barroso, cel din perioada 2004-2009.
Acum este nevoie de o nouă strategie pentru viitorul Europei, care ar trebui să fie centrată pe valori şi să reflecte diversitatea, complexitatea şi provocările la zi ale Uniunii. În acest context, propunem o nouă abordare, prin intermediul educaţiei şi al implicării cetăţeneşti. Propunem un Vicepreşedinte pentru Educaţia Europeană în structura viitoarei Comisii Europene. În perioada 2024-2029, Comisia Europeană ar trebui să-şi fixeze drept prioritatea strategică dezvoltarea educaţiei europene, să realizeze un nou salt în acest domeniu, precum cel realizat în anii 1980. Ideea unui vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil cu educaţia europeană poate da un semnal clar cu privire la acest obiectiv politic.
Pentru a acorda educaţiei europene importanţa care i se cuvine, este recomandabilă lansarea, în paralel, a unei Conferinţe Interguvernamentale în primăvara anului 2025, în cadrul căreia statele membre să ajungă la articularea unei viziuni integrate asupra perspectivei educaţionale pentru orizontul anului 2040. Fără un solid pilon educaţional, care să catalizeze eforturile şi energiile de la nivelul statelor membre, există riscul ca Uniunea să pice testul competitivităţii şi relevanţei globale, precum şi cel fundamental, al încrederii din partea propriilor săi cetăţeni.
