Business Hi-Tech

ZF ESG Summit 2024. Roxana Pintea, Vodafone Romania: Am început să ne pregătim pentru noile cerinţe de raportare privind sustenabilitatea. Dubla materialitate este o provocare

ZF ESG Summit 2024. Roxana Pintea, Vodafone Romania: Am...

Autor: Cristina Bellu

15.05.2024, 12:47 100

Dubla materialitate, prin care, pe de o parte, companiile ar trebui să evalueze impactul lor negativ şi pozitiv, precum şi impactul potenţial şi real asupra mediului şi societăţii, iar pe de altă parte ar trebui să ia în considerare efectele factorilor externi asupra profitabilităţii, reprezintă o mare provocare pentru businessuri, a spus Roxana Pintea, Head of Public Affairs, ESG and Communications Vodafone România în cadrul evenimentului ZF ESG Summit 2024. 

“Am început să ne pregătim pentru noile reglementări şi nu este uşor deloc. Raportarea non-financiară pe care o făceam până acum avea o structură mai simplă. Dubla materialitate este o provocare”.

Alte declaraţii:

♦ La nivelul grupului, ne uităm foarte mult la schimbările climatice. Pentru noi, ESG înseamnă – oamenii şi planeta. “S”-ul (Social ) din ESG este foarte important, poate chiar mai important decât Environment-ul (E), pentru că impactul asupra mediului nu este atât de mare ca în cazul altor industrii. La noi vorbim de emisii de carbon, de consum de energie electrică. Am luat măsuri semnificative pentru a minimiza impactul – am montat panouri fotovoltaice pe centrele de date, am adus tehnologii de răcire în centrele de date.

♦ La începutul anului am anunţat un parteneriat strategic cu Samsung şi Ericsson pentru modernizarea completă a reţelei noastre, iar unul dintre aspectele principale vizează reducerea consumului de energie.

♦ Prin Fundaţia Vodafone încercăm să avem un impact pozitiv asupra comunităţii. Impact social prin programele de sănătate, prin programele pentru educaţie digitală şi pentru seniori.

♦ ESG-ul a fost o parte din noi de la început. Noi ne-am transformat dintr-o companie de telecomunicaţii, în care ofeream voce şi date, într-un canal în care oferim produse IoT, de business, care încurajează clienţii să adopte soluţii de digitalizare care să reducă amprenta de carbon, iar acestă evoluţie de la servicii date-voce la servicii digitale s-a reflectat şi în ESG.

♦ Raportăm pe partea de flotă, pe partea de consum de energie, pe partea de amprentă de carbon. Începând de anul acesta o să raportăm şi impactul pe care SIM-urile noastre, soluţiile noastre digitale, îl au asupra clienţilor, cum ajutăm clienţii să îşi reducă amprenta de carbon.

♦ Chiar dacă nu transferăm toate investiţiile noastre asupra consumatorului, trebuie să realizăm că un serviciu de calitate vine cu un anumit preţ. Noi încercăm să ne educăm consumatorii. Clienţii noştri pot recicla aparatele, încercăm să comunicăm că suntem o reţea care se alimentează preponderent din surse verzi, dar în momentul acesta, din nefericire încă ne aflăm în paradigma preţurilor mici. Cred că ar trebui să intrăm într-o paradigmă a echilibrului dintre calitate şi preţ.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24