Mirosul de iarbă verde îmbinat cu cel de pâine la ţest, coaptă pe vatră, de gogoşi proaspete, acoperite cu dulceaţă cu lapte, de cârnaţi şi slănină din Bucovina, de telemea de vacă sau de oaie din diferite colţuri ale ţării, a fost „amestecul“ pentru care circa 10.000 de români şi străini au venit la a doua ediţie a festivalului Suflet de România, găzduit pe domeniul Regal de la Săvârşin din judeţul Arad în weekendul Floriilor.
Atmosfera a fost amplificată de mirosul oalelor de lut ce se uscau la soare, la o temperatură de 23 de grade, realizate de copii într-un mic atelier improvizat, în timp ce o parte din adulţi se aşezau în faţa unui ecran uriaş pe care rulau secvenţe din Pistruiatul şi alte filme vechi româneşti, iar alţii au încins o horă pe fundalul unei melodii populare cântate de interpreţi pe scena principală. Într-o imagine mai cuprinzătoare a întregului tablou, erau şi copiii care se jucau veseli pe baloţii de paie, în timp ce părinţii se relaxau şi savurau un suc de aronia, o cornată sau chiar o nucată.
„Am văzut că au venit foarte mulţi tineri. Anul acesta am adus peste 50 de producători, în creştere faţă de anul trecut, şi ne aşteptăm să vină peste 10.000 de oameni. În 2023 am avut aproape 8.000 de vizitatori“, a spus Gabriela Sîrbu, corporate sustainability director al Profi. Evenimentul a avut loc în 27-28 aprilie 2024, organizat de Profi în parteneriat cu Casa Regală a României.
Printre producători s-au numărat Cămara Moţului din Arieşeni, o mică afacere care realizează manual produse tradiţionale româneşti după reţete vechi adaptate cerinţelor actuale, Stupina Grama, ce face produse apicole de peste 20 de ani, precum mierea de Negruş, unul dintre cele mai distinctive tipuri de miere, Strămoşia, o băcănie ce pune pe piaţă bucate din „ograda“ Bucovinei, şi Aronia Hănţeşti, producător de suc de aronia.