Aceasta nu este o poveste cu stelisti

Presedintele FIFA, Sepp Blatter, s-a rastit zilele trecute la cluburile bogate ale Europei, avertizandu-le ca nu se pot pune cu forul fotbalistic mondial in chestiunea dreptului jucatorilor de a evolua in meciurile internationale. "Marile cluburi ar trebui sa manifeste respect fata de autoritatile forbalului. Iar atata vreme cat grupul lor nu e oficial, nu-l recunoaste nimeni", a spus Blatter, referindu-se la G-14, adunarea celor mai puternice 18 cluburi de pe vechiul continent, intre care Manchester United, Real Madrid, AC Milan, Bayern Munchen sau Ajax.

Membrii G-14 s-au intalnit la jumatatea lui martie la Valencia, ca sa discute inca o data problema convocarii jucatorilor lor la competitiile organizate de FIFA si UEFA, dupa ce convenisera sa solicite o compensatie financiara pentru acceptarea convocarilor. Ideea era sa ajunga la un acord inainte de inceputul Euro 2004, in iunie, dar lupta cu bosii fotbalului international s-a dovedit mai grea si mai lunga decat se asteptasera.

In context, Blatter s-a luat si de formula campionatelor nationale cu 20 de echipe, argumentand ca mentinerea ei, in contextul suprapunerii cu celelalte competitii nationale si cu cele europene, duce la inmultirea excesiva a meciurilor la care trebuie sa participe un jucator pe parcursul unui sezon, ceea ce pericliteaza calendarul competitional al FIFA (in care, mai nou, acelasi Blatter vrea sa reintroduca si Campionatul Mondial al Cluburilor, idee careia G-14 i s-a opus cu inversunare, tocmai pe motiv ca incarca inutil programul jucatorilor). Blatter a spus ca va cere Congresului FIFA, din mai, sa aprobe o schimbare a statutului organizatiei, pentru a-i permite acesteia sa intervina in sensul reducerii numarului de echipe din campionatele nationale.

Cat priveste ideea de a plati cluburile ca sa-i lase pe jucatori la nationalele lor, Blatter a respins-o imediat, considerand-o absurda. Dat fiind ca e vorba de una din putinele ocazii cand se intampla ca eternul sau rival de la UEFA, Lennart Johansson, sa fie de acord cu el, Blatter mizeaza acum pe faptul ca poate trage de timp pana in iunie, pornind de la prezumtia corecta ca e imposibil ca jucatorii cluburilor europene sa nu vina la Campionatul European din Portugalia. Pentru FIFA si UEFA, problema care se pune este exclusiv de conservare a autoritatii, ceea ce e destul de greu in conditiile diferentelor de buget dintre federatii: daca natiuni fotbalistice bogate ca Germania, Anglia sau Spania ii pot permite sa plateasca sumele cerute de cluburi in schimbul trimiterii jucatorilor la meciurile nationalei, taxele respective ar ruina, in schimb, federatii ca acelea din Coasta de Fildes (unde ar trebui sa se duca Kolo Toure de la Arsenal), Tara Galilor (de unde vine Ryan Giggs de la Manchester United) sau Senegal (de unde vine El-Hadji Diouf de la Liverpool).

Vehementa cu care cluburile isi apara punctul de vedere e explicabila insa si ea tot prin ratiuni economice. Starea financiara a fotbalului de pe continent este atat de dificila, incat pentru multe cluburi, retrogradarea in alt esalon valoric ar fi o adevarata catastrofa. E nevoie de meciuri mai putine? Ziarele sportive englezesti au argumentat ca, in fond, nici macar pentru echipe abonate la mai multe competitii interne, ca Arsenal sau Manchester United, nu se pune problema sa joace mai mult de 50 de meciuri pe sezon si ca de fapt nici nu conteaza cate meciuri joaca, atata vreme cat e un lucru salutat de suporteri si profitabil pentru club. Mai directi si mai orgoliosi, ziaristii englezi spun ca de fapt Blatter ar avea ceva impotriva fotbalului intern de club, in general, si a celui european in particular, subminandu-l cu tot felul de turnee internationale fara sens, gen Cupa Confederatiilor sau Campionatul Mondial al Cluburilor, tinut deocamdata doar o singura editie, in 2000 (dar suficient, spun englezii, ca sa determine Manchester United sa se retraga din Cupa Angliei). Acelasi ar fi si rostul ciudatei initiative a lui Blatter de a organiza Cupa Mondiala o data la doi ani.

Un pic de istorie

In ochii unor astfel de ziaristi, ca si ai zecilor de mii de suporteri ai cluburilor, orice propunere facuta de Blatter e din capul locului suspecta de interese ascunse, iar reputatia sefului FIFA e iremediabil patata de acuzatiile de coruptie cu care a fost impresurat in ultimii ani. Forul fotbalistic mondial incearca si acum sa-si revina dupa scandalul creat in jurul campaniei de alegeri pentru sefia FIFA, din mai 2002, in care Sepp Blatter a fost acuzat de nereguli financiare. Pe atunci, Sepp Blatter a candidat la realegere pentru un al doilea termen ca presedinte al institutiei, concurat de Issa Hayatou, seful Confederatiei Africane de Fotbal, sustinut de seful UEFA si vicele FIFA, suedezul Lennart Johansson (cel ce mai candidase, fara succes, impotriva lui Blatter in 1998) si de vicepresedintele Asociatiei Coreene de Fotbal - tustrei decisi sa reformeze organizatia si sa puna capat secretomaniei si impreciziei contabile care domnisera in epoca Blatter.

Unii spun ca neregulile au inceput chiar de la campania electorala din 1998, cand sustinatori ai lui Blatter ar fi dat 100.000 de dolari ca mita unor delegati ca sa-l aleaga pe el si nu pe Johansson. Daca astfel de acuzatii n-au putut fi dovedite, secretosenia contabila a epocii Blatter a ramas celebra. Falimentul din 2001 al partenerului FIFA in materie de marketing, firma elvetiana ISL/ISMM, si un an mai tarziu falimentul grupului german de media Kirch, detinatorul drepturilor de televiziune pentru editiile Cupei Mondiale din 20002 si 2006, au zdruncinat finantele FIFA. Contracandidatii de la alegerile din 2002 i-au reprosat elvetianului ca nici macar salariul lui n-a acceptat sa-l dezvaluie vreodata, necum pierderile suferite de pe urma falimentului ISL (Blatter a sustinut ca acestea n-au depasit 30 de milioane de dolari, in timp ce adversarii lui le-au estimat la cel putin 300 de milioane). In plus, aceiasi adversari au acuzat FIFA ca a folosit in 2001 contracte de marketing pentru editiile din 2002 si 2006 ale Cupei Mondiale pentru a a emite obligatiuni in valoare de 420 de milioane de dolari - o premiera pentru o institutie care altfel se declara a fi nonprofit.

Inainte de alegerile din mai 2002, toate aceste acuzatii au parut sa-si faca efectul, iar consiliul executiv al FIFA a comandat un audit extern al finantelor FIFA. Ulterior, presa a descoperit ca unul din cei sase experti numiti sa efectueze auditul era Ricardo Teixeira, presedintele Confederatiei Braziliene de Fotbal, un vechi prieten al lui Blatter si un om acuzat oficial de coruptie in tara lui. Cu toate acestea, Blatter a reusit sa castige alegerile si sa ramana la carma FIFA pentru inca patru ani, indeosebi cu concursul delegatilor din micile natiuni fotbalistice din Asia sau Oceania, in timp ce pentru reformistul Hayatou au votat mai ales delegatii tarilor europene (pentru noi, episodul cu pricina a ramas cunoscut prin comentariile despre cat de mult ar fi daunat Romaniei faptul ca Mircea Sandu l-a votat atunci pe Blatter si nu pe candidatul sustinut de seful UEFA).

Cine are dreptate?

Ceea ce s-a intamplat in 2002 nu era decat un apogeu al luptei pentru putere din interiorul organizatiei care se declara reprezentantul a 204 de asociatii nationale de fotbal. In dosul frumosului slogan al FIFA, "For the good of the game", rivalitatea dintre Europa si America de Sud - puterile traditionale din fotbal si cele mai mari generatoare de bani de pe urma acestui sport - si noile natiuni fotbalistice, mult mai sarace, a inceput sa se manifeste din epoca lui Joao Havelange, brazilianul autocrat, pentru a-si atinge apogeul sub mandatul elvetianului Blatter. Acesta a profitat de conjunctura pentru a desavarsi concentrarea puterii la nivelul presedintiei FIFA: in dauna consiliului executiv de 24 de membri, un singur om si un cabinet de cativa consilieri au sfarsit prin a raspunde singuri si de veniturile din marketing si din drepturile de televizare a meciurilor, si de deciziile cele mai importante privind regulamentele, programarea competitiilor si, in ultima instanta, impartirea favorurilor intre natiunile membre FIFA. In asemenea conditii ar fi fost chiar ciudat sa nu apara macar suspiciuni de nereguli financiare.

Iar daca la aceasta se adauga si speculatiile despre interesele financiare ale sponsorilor Cupei Mondiale, in special ale producatorului de echipament sportiv Adidas (Blatter ar fi astfel, ca si fostul sef al Comitetului International Olimpic, Juan Antonio Samaranch, o creatie a familiei Dassler, fondatoarea Adidas), peisajul pare sa se completeze intr-un mod care nu-i poate lasa indiferenti nici pe microbistii fara apetit pentru teoriile conspiratiei, de vor fi existand cumva pe lume si asemenea microbisti. Luna trecuta, de pilda, dl. Blatter i-a pus pe fata bete in roate unuia din concurentii Adidas, Puma, cand a decretat ca echipamentul dintr-o singura piesa cu care Puma a dotat selectionata Camerunului contravine regulilor jocului. Puma a anuntat ca da in judecata FIFA, motivand ca nicaieri in regulamentul jocului de fotbal nu scrie ca e interzis ca articolele componente ale echipamentului sa fie asamblate. Indiferent insa de modul cum se va sfarsi bizarul conflict, faima lui Blatter de "pila" a celor de la Adidas are toate sansele sa ramana neatinsa.

La 20 februarie, FIFA a anuntat ca in 2003 a realizat un profit de 113 milioane de euro, la venituri de 712 milioane. Sunt primele rezultate financiare calculate in concordanta cu standardele internationale de contabilitate si tot primele supervizate de auditori externi - ceea ce, in opinia conducerii institutiei, inseamna redresarea deplina a credibilitatii sale financiare. Pacat insa ca microbistii citesc destul de rar comunicatele cu venituri si profituri, sau daca le citesc, le interpreteaza tot in sensul cel mai rau pentru FIFA: a, da, vor sa avem meciuri si echipe mai putine in campionat, ca sa se imbogateasca ei din aiurelile internationale! Pai n-au dreptate cluburile sa ceara bani pe jucatori de la federatii?
crenguta.nicolae@zf.ro