Asa au disparut oligarhii din Iakutia

Dupa ce a fost in Romania si Polonia la inceputul saptamanii, ministrul israelian al industriei si comertului, Ehud Olmert, a ajuns ieri in Rusia, impreuna cu un grup numeros de oameni de afaceri. Turneul ministrului, care cauta urgent in aceasta parte a lumii oportunitati noi de afaceri de natura sa relanseze economia israeliana, are ca punct culminant vizita la Moscova, unde spera sa determine autoritatile rusesti sa accepte ca firma Alrosa, monopolul de stat in domeniul extractiei diamantelor, sa livreze direct o cantitate mai mare de diamante brute slefuitorilor israelieni. In ceea ce ii priveste pe sefii Alrosa insa, ei nu se vor intalni cu Olmert, fiindca sunt plecati tocmai in aceste zile in Africa de Sud, unde se intretin cu partenerii lor de la De Beers, cel mai important cumparator al diamantelor furnizate de Alrosa.

Daca informatiile de mai sus va sugereaza cumva ideea unei rivalitati surde, nu va inselati deloc. Din 1959 incoace, cu unele pauze, compania De Beers, cel mai mare producator si comerciant de diamante din lume, s-a ingrijit in permanenta sa incheie contracte preferentiale cu statul sovietic, apoi cu cel rus, pentru a-si asigura o sursa constanta de diamante brute, respectiv o cota cat mai consistenta din productia ruseasca. In ultimul deceniu, reinnoirea acestor contracte, incheiate de obicei pe perioade de cativa ani, a devenit insa o problema din ce in ce mai delicata, atat pentru De Beers, cat si pentru partea rusa.

Cel mai recent contract, incheiat in decembrie 2001 si valabil pe cinci ani, prevede livrari totale de diamante brute in valoare de 4 miliarde de dolari, adica 800 de milioane pe an - ceea ce, raportat la productia Alrosa, inseamna cam jumatate din aceasta, cealalta jumatate fiind destinata pietei interne. Sub motivul oficial al recesiunii pe piata bunurilor de lux, consecutiv evenimentelor din 11 septembrie 2001, plafonul de livrari fixat prin noul contract a fost mai mic decat cel aferent contractului precedent, in virtutea caruia Alrosa vanduse in numai trei ani catre De Beers diamante in valoare de 3,5 miliarde de dolari. Cu toate acestea, Uniunea Europeana a anuntat imediat ca este posibil sa nu aprobe acordul, considerand ca De Beers incalca legislatia europeana antitrust si se constituie intr-un concurent neloial fata de Alrosa, care este impiedicata astfel sa-si valorifice liber productia, la preturi mai bune decat cele oferite de catre De Beers. UE a recomandat Rusiei sa micsoreze plafonul de livrari, de la 800 la 600 de milioane de dolari pe an, iar partea rusa pana acum s-a conformat; nici pana in ziua de azi insa UE nu a aprobat acordul.

Zece drumuri pe an la Londra

Pentru a intelege implicatiile relatiei De Beers cu Alrosa trebuie amintita situatia speciala pe piata a companiei detinute de familia de miliardari Oppenheimer. Desi principala piata de desfacere a De Beers sunt Statele Unite, compania sud-africana nu a facut niciodata afaceri, tehnic vorbind, in SUA. Problemele De Beers cu legile americane antitrust dateaza de peste 50 de ani, de cand autoritatile americane au suspectat-o ca ar face tranzactii secrete cu Germania nazista; cea mai recenta acuzatie dateaza din 1994 si se refera la o colaborare secreta intre De Beers si General Electric cu scopul cresterii artificiale a pretului diamantelor industriale. Astfel incat diamantele De Beers sosesc in America printr-un labirint de intermediari, ca sa nu trezeasca atentia Departamentului Justitiei. Pietrele brute, scoase din mina, sunt procesate, slefuite si apoi livrate la Londra, de unde brokerii le cumpara de la De Beers, le transporta in SUA si le vand fabricantilor de bijuterii, care le monteaza si le furnizeaza comerciantilor.

Acesti brokeri se deplaseaza de vreo zece ori pe an la birourile De Beers din Londra ca sa cumpere o cantitate de diamante pe care o vor vinde la randul lor; cutuma neschimbata a companiei este sa ofere acestor brokeri, cunoscuti cu termenul de "sightholders", casete cu selectii de diamante, diferite ca dimensiuni si mod de prelucrare, care pot fi cumparate numai integral, la un pret fix, nefiind permisa alegerea unei anumite pietre in detrimentul alteia. Atunci cand un anumit tip de diamant se vinde mai bine decat altele, De Beers reduce oferta, ceea ce permite companiei sa controleze preturile fara a actiona pe teritoriul american. La fel se explica si faptul ca De Beers a suportat ani in sir costurile legate de pastrarea unor stocuri enorme de diamante brute. Aceasta a fost parghia prin care a putut controla piata, determinand scaderea sau cresterea preturilor mondiale prin decizia de a mai arunca sau nu pe piata o anumita cantitate de diamante din stoc.

In ultimii ani insa, dupa ce Uniunea Europeana si Marea Britanie au inceput sa aplice reglementari antitrust similare cu cele americane, De Beers a anuntat ca renunta la sistemul de control artificial al preturilor si a redus progresiv in ultimii trei ani valoarea stocurilor sale de diamante, cam cu un miliard de dolari pe an, fata de nivelul de 4 miliarde de dolari atins in 2000. Compania spera ca prin astfel de concesii sa-si pastreze accesul pe piata europeana, dar si sa intre in mod oficial pe cea americana, avand chiar sperante ca in cursul anului 2004 sa-si extinda pe teritoriul american reteaua de magazine de bijuterii infiintata impreuna cu grupul Moet Hennessy Louis Vuitton.

De ce tine De Beers la pietrele rusesti

In ceea ce priveste politica de preturi, multa vreme s-a spus despre contractele cu Alrosa, care furnizau cam 20-25% din diamantele comercializate de catre De Beers, ca au asigurat stabilitatea pietei mondiale de diamante brute, controlata de catre De Beers in proportie de circa 65%. In acelasi timp insa, integrarea Alrosa in "cartelul" sud-africanilor a sustinut nivelul preturilor in sensul dorit de ei, astfel incat eventuala iesire a rusilor din combinatie ar sparge piata; chiar daca Alrosa vinde destul de scump din cauza costurilor de productie ridicate (minele de diamante detinute de firma rusa se afla in cea mai mare parte in Siberia de est, iar pentru a-i convinge pe mineri sa lucreze la -70 de grade a fost nevoie mereu de salarii mari si de investitii considerabile in proiecte sociale), intrarea pe piata a unei mari cantitati de diamante in plus ar cobori preturile in cele din urma, ceea ce ar afecta clar profitabilitatea De Beers.

In al doilea rand, diamantele Alrosa sunt importante pentru De Beers pentru un motiv care a capatat din ce in ce mai multa greutate in ultimii ani - anume ca ele nu fac parte din categoria asa-numitelor "conflict diamonds", adica a pietrelor provenite din zonele de razboi civil din Africa, unde contrabanda cu diamante alimenteaza traficul cu armament; desi De Beers a introdus diverse moduri de marcare a pietrelor extrase din Botswana sau Namibia, spre a dovedi provenienta lor licita, e mai comod sa-si procure diamantele din Rusia, unde n-a fost vorba niciodata de astfel de suspiciuni.

Noi de fapt ii asteptam pe cei de la BHP

Deocamdata, in lipsa aprobarii de la UE pentru noul contract cu Alrosa, De Beers incearca sa se mentina pe piata ruseasca pe alte cai, respectiv prin investitii in explorare si productie. Este drept ca, pe langa relatia comerciala, De Beers a incercat mereu sa fie pentru Alrosa si un furnizor de tehnologie si know-how, intentionand ca in cele din urma sa cumpere o mina sau alta, stiut fiind ca partea rusa, ca si in domeniul petrolier, depinde de banii si de tehnologia straina pentru a-si scoate din pamant bogatiile naturale. Pana acum insa, De Beers n-a prea avut succes: din cauza incurcaturilor juridice cu autoritatile locale, n-a reusit sa-si pastreze controlul asupra Severalmaz, firma care detine licenta de explorare pentru perimetrul Lomonosov din regiunea Arhanghelsk, unde se gaseste unul din zacamintele de diamante cu cel mai mare potential din Rusia, in valoare estimata la 12 miliarde de dolari.

In 2000, De Beers a vandut pachetul majoritar de actiuni al Severalmaz catre Alrosa, care s-a tot laudat ca va incepe sa exploateze perimetrul pana la finele anului 2003, dar n-a reusit, din cauza costurilor mari: sefii Alrosa estimeaza ca ar fi nevoie de aproape 400 de milioane de dolari pentru ca Lomonosov sa produca. Acum cateva zile, presedintele Alrosa, Vladimir Kalitin, a anuntat ca firma va avea nevoie de un partener strain impreuna cu care sa exploateze zacamantul, iar presa de la Moscova a dezvaluit ca deja au inceput negocieri, dar nu cu De Beers, ci cu unul din marii rivali ai sud-africanilor, grupul australian BHP Billiton. Acesta a luat-o inaintea De Beers si la capitolul investitii in Rusia, semnand inca din prima parte a lui 2003 cu autoritatile regionale din Krasnoiarsk un contract privind explorari miniere pentru diamante si metale pretioase. O zi mai tarziu, fabrica de prelucrare a diamantelor Zviozdocika ("Steluta") din Severodvinsk, deschisa in 2000 tocmai pentru a prelua productia de brute de la Lomonosov, in calitate de slefuitor pentru Alrosa, a anuntat ca a inceput sa vanda diamante pe cont propriu si ca spera sa faca acelasi lucru, incepand din 2005, si cu diamantele care vor proveni de la Lomonosov.

Cum functioneaza centrifuga de diamante

Faptul ca Alrosa nu a invitat la negocieri De Beers, ca si perspectivele de independenta a "Stelutei" sunt extrem de relevante pentru momentul actual al pietei rusesti de diamante. De la sistemul intepenit de acum cativa ani, cand in afara de marele castigator De Beers nu mai existau decat cativa mici producatori interni, multi lucrand exclusiv in contul Alrosa, si cateva firme straine care izbuteau sa importe o cantitate destul de redusa de diamante direct de la Alrosa, lucrurile au evoluat incredibil, intr-unul din putinele domenii unde influenta Kremlinului sub regimul Putin s-a dovedit net in favoarea economiei de piata.

Presedintele Putin a semnat anul trecut decretul privind liberalizarea pietei diamantelor, ceea ce inseamna pierderea statutului lor echivalent cu cel al valutei si, intr-o faza ulterioara, posibilitatea abolirii sistemului cotelor, in cadrul caruia statul fixa in fiecare an o anumita cota de diamante pe care Alrosa avea voie s-o vanda pe cont propriu. Perspectiva de liberalizare s-a dovedit benefica si pentru Alrosa, libera acum sa-si vanda productia cui doreste, dar si pentru restul producatorilor interni de diamante - nu numai cei privati, ci si acele unitati de stat care prelucrau in mod traditional diamantele Alrosa.

Tendinta tot mai accentuat centrifuga a pietei s-a accentuat evident din momentul cand UE a pus sub semnul intrebarii ultimul acord cu De Beers. Primii au reactionat au fost producatorii privati de diamante din Rusia, care au salutat ideea reducerii plafonului de livrari catre De Beers. Unul din cei mai infocati sustinatori ai ideii este Valeri Morozov, seful Ruis Diamonds, firma detinuta de principalul concurent pe plan mondial al De Beers - miliardarul israelian Lev Leviev, proprietarul a numeroase mine si fabrici de diamante in Africa, Europa si Asia (actionar, intre altele, si al companiei petroliere Alon, inscrisa anul trecut in cursa pentru privatizarea Petrom).

Intr-adevar, presa internationala a comentat de nenumarate ori ca orice esec al acordului dintre Alrosa si De Beers l-ar favoriza in primul rand pe Lev Leviev, care ar profita de ocazie ca sa cumpere diamante direct de la Alrosa. Leviev, nascut in Uzbekistanul sovietic si emigrat in Israel prin anii '70, si-a cladit cu grija terenul in Rusia, unde si-a impus un prieten ca sef-rabin si unde e bine primit intotdeauna in cercurile de afaceri, iar cu Vladimir Putin s-a imprietenit inca de pe vremea cand acesta lucra la primaria din Sankt-Petersburg si cand, impresionat de zelul de filantrop al miliardarului, Putin a fost cel ce i-a acordat lui Leviev autorizatia de construire a primei scoli evreiesti din oras.

Atat de buna e relatia dintre Leviev si Kremlin, incat ziarele cu pofta mai mare de speculatii sustin chiar ca de dragul lui a liberalizat Putin comertul cu diamante, mai cu seama ca rivalitatea lui Leviev cu De Beers e dublata de o mare ostilitate personala, Leviev fiind pe vremuri un "sightholder" al companiei sud-africane, postura pe care a parasit-o din dezgust fata de politica rigida de preturi a aceleia. Realitatea e insa mult mai complexa: sirul de acorduri intre statul rus si De Beers, mostenit inca de pe vremea regimului comunist si prelungit sub regimul Eltan, a stat la baza statutului special al puterii locale din Republica Saha (fosta Iakutia), unde se afla minele Alrosa. Ca sa-si asigure sprijinul autoritatilor de aici, Eltan i-a lasat sa se bucure cum au vrut de roadele relatiei cu De Beers, administratia locala din Saha si conducerea Alrosa devenind impreuna un stat in stat care isi insusea procente, beneficii si chiar venituri din contrabanda cu diamante, toate dezvoltate aproape inevitabil in jurul si in pofida afacerii cu sud-africanii.

Cand a venit Putin, dorinta lui de a subordona fata de Kremlin toate puterile regionale si republicane s-a lovit de o rezistenta teribila in Saha. Cu greu, la alegerile republicane din 2002, Putin l-a convins pe presedintele Mihail Nikolaev, fostul om al lui Eltan, sa nu mai candideze pentru un al treilea mandat; concesia lui Nikolaev a fost atunci sa-l desemneze in locul sau pe Viaceslav Starov, la acea vreme seful Alrosa. Acesta, cel mai mare potentat local dupa Nikolaev si milionar in dolari, a devenit presedinte, in urma unor alegeri unde electoratul a fost atras la urne printr-un sistem de tombole si premii asemanator cu cel de la referendumul nostru pentru Constitutie, iar la conducerea Alrosa a fost pus un inginer nu prea stralucit ca manager, dar care reprezenta un compromis intre propunerile lui Starov si cele ale Kremlinului pentru sefia Alrosa. Putin si-a dat seama atunci ca nu prin parghii politice se poate rezolva problema din Saha, astfel incat a adoptat treptat masuri in directia liberalizarii pietei diamantelor - singurul mod de a submina puterea nucleului dur de acolo.

Lucrurile se misca lent - suficient de lent pentru a nu strica echilibrul de forte dintr-o data - si destul de greu de inteles pentru observatorii straini, majoritatea manifestand pana acum doar o mare nerabdare de a vedea cat mai multe firme straine, fie ele israeliene, chinezesti sau australiene, intrand in jocul diamantelor rusesti. Dar inceputul a fost facut. Cei care cauta oligarhi nu prea mai au ce face in Iakutia. crenguta.nicolae@zf.ro