Afaceri de la zero

Bayern valoreaza doua miliarde de marci

06.09.2000, 00:00 Autor: Aurelian Botezatu


Karl-Heinz Rummenigge, vicepresedintele lui Bayern Munchen, aprecia de curand ca gruparea bavareza face cam "cu un miliard de marci mai putin decat Manchester United, a carui valoare este estimata la trei miliarde".

Afirmatia a fost confirmata deunazi si de expertii revistei Sport Bild, care au prezentat in ultimul numar un raport detaliat asupra situatiei celui mai titrat club german al tuturor timpurilor.

Miliardele nu inseamna doar valoarea de piata a jucatorilor, apreciata la circa 800 milioane marci (vezi tabel), ci sunt luate in calcul inclusiv conducerea administrativa, stafful tehnic, imobilele si terenurile aflate in proprietatea clubului.

Conducerea, cu celebrii fosti internationali germani Franz Beckenbauer (presedinte), Karl-Heinz Rummenigge (vicepresedinte), Uli Hoeness (manager) si Wolfgang Dremmler (scouter) in functiile cheie, este apreciata la 540 milioane marci, constituind practic a patra parte din suma totala.

Nici banca tehnica nu este de neglijat, antrenorii Ottmar Hitzfeld si Michael Henke valorand circa 85 milioane de marci - de departe cea mai scumpa pereche de tehnicieni din Bundesliga.

Imobilele clubului fac impreuna 685 milioane marci. Baza sportiva, dotata cu sala de forta, sauna, piscina si terenuri gazonate, la care se adauga restaurantul, inseamna circa 105 milioane marci.

Bayern a pus pe picioare si un internat pentru tinere sperante, evaluat la 80 milioane marci, iar Olympiastadion, care pana la Mondialul din 2006 va fi modernizat inclusiv prin contributia gruparii bavareze, este estimat la 500 milioane.

Totusi, valoarea tuturor acestor imobile este mult diminuata deoarece terenurile pe care se situeaza sunt luate de club cu chirie, pana in 2025. De aceea, conducatorii pun cel mai mare pret pe echipa, ocupandu-se indeaproape de intinerirea lotului de jucatori.

Dar si aici exista un risc. "Totul s-ar duce de rapa daca Uniunea Europeana si-ar pune in aplicare planul - sustine vicepresedintele Fritz Scherer. Jucatorii ar avea dreptul sa-si rezilieze oricand contractele, marea lor majoritate ar pleca gratis sau pe o nimica toata, ceea ce ar insemna sfarsitul.

Efectiv nu vad cum am putea tine pasul, mai ales ca suntem singurul mare club din lume ce nu are in spate un concern".

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania