Afaceri de la zero

Cum sa faci dintr-o rabla o bijuterie care sa mai si porneasca

27.04.2005, 18:59 Autor: Dana Ciriperu
Pasiune, specializare, afacere, in stil retro. Cam asa arata drumul creat pentru autoturisme vechi, de cativa zeci de ani, de catre un colectionar din Bucuresti care si-a dorit dintotdeauna ca "masinutele" sale sa arate ca in prima zi. Si a facut o firma. Pornita din pasiune, firma s-a specializat exclusiv in restaurari si in mentenanta vehiculelor istorice. Pentru restaurarea unei masini de epoca se platesc intre 6.000 si 22.000 de euro, in functie de starea "pacientului".

Dupa mai multe vizite la firme de profil din strainatate, dupa ce a participat la o serie de show-uri cu masini vechi, Ovidiu Ionescu a ajuns la concluzia ca numai printr-un atelier specializat, cu personal competent, va putea ajunge la rezultatele dorite.

"Am avut, ca multi alti pasionati, cateva tentative de restaurare a unor automobile, in diverse service-uri, cu diferiti colaboratori. Cu tot efortul, vehiculele nu au iesit cum trebuia, raspunderea era foarte disipata, iar garantia nu exista", isi aminteste Ovidiu Ionescu, unic asociat al firmei Oldtimer Studio, infiintata in anul 2002.



Tratamentul, in functie de starea pacientului

Restaurarea unui automobil de colectie implica o serie de faze cheie, total diferite de un service obisnuit.

Este vorba despre constatare, documentare, demontare completa, sablare componente si caroserie, reconstructie caroserie, vopsire, refacere crom si mecanica si reasamblare. "In toate aceste operatii conteaza foarte mult starea initiala a ''pacientului'' si mai putin valoarea acestuia, aspect care conteaza numai la achizitia initiala a autoturismului si a pieselor de schimb", explica proprietarul Retromobil.

O restaurare costa in medie intre 6.000 si 22.000 de euro, valoarea componentelor determinand in principal diferentele de pret. "O data ce a fost restaurata, o masina istorica are costuri de mentenanta similare cu ale uneia moderne, de aceeasi clasa, doar ca necesita conditii de conservare mai speciale, minim garaj ventilat", afirma Ionescu.

El mai spune ca piesele de schimb se gasesc relativ usor, cu exceptia celor de caroserie din crom. "Investitia a fost substantiala, echipa ajungand astazi la 22 de persoane, care lucreaza intr-un spatiu special amenajat, in stil retro", spune Ovidiu Ionescu.

Cifra de afaceri de aproape 100.000 de euro, inregistrata la sfarsitul anului trecut se datoreaza in special importului de automobile valoroase. Potrivit estimarilor proprietarului Oldtimer, in acest an, afacerile vor creste cu cel putin 10% fata de 2004.



Operatiunea Rolls Royce

"Scoala" au facut-o pe masinile proprii, un camion Ford din 1936 si un Mercedes 461. Urmatorii clienti au fost colegi din cadrul clubului Retromobil, iar ceilalti "beneficiari" au aparut treptat. Chiar si pentru ei, restaurarea masinii avea legaturi clare cu un hobby, pentru ca e greu de justificat altfel "investitia intr-o rabla".

Pe lista de "obiecte de muzeu" reparate de catre Oldtimer Studio se afla peste 20 de autoturisme, dintre care un Land Rover din 1972, cateva modele Ford din 1932, 1934 si 1973, dar si autoturisme Mercedes, BMW, Jaguar sau Rolls Royce, fabricate inainte de 1970.

Nici marcile autohtone nu au lipsit din atelierul firmei bucurestene, care s-a indeletnicit luni bune cu trei modele de ARO, fabricate prin 1960.

"Pentru fiecare proiect este nevoie de sase, zece luni de munca, acesta fiind principalul motiv pentru care aproape orice restaurare starneste pasiuni", spune Ionescu. El marturiseste ca cel mai tare a ramas legat de un Ford B pickup, "care la data achizitionarii era un cos de gunoi".

"Fiecare proiect si fiecare marca are specificul si secretele sale", afirma proprietarul Oldtimer Studio. Deosebit de complexe sunt restaurarile la modele Mercedes sau BMW, fabricate inaintea celui de-al doilea razboi mondial, autoturisme cu o structura a caroseriei din lemn, care necesita o foarte buna conlucrare intre echipa de tinichigii si cea de tamplari.

"La fel de provocatoare este si operatia la Rolls Royce, o masina socanta. Nu

m-am asteptat, nici eu si nici echipa, sa descoperim asa un amalgam de sisteme noi si vechi, in interiorul acestui vehicul. Masina, un monument de fiabilitate, are componente de ultima ora, pentru acea perioada (cutie de viteze automata cu kick down), dar si sisteme din anii ''40, ultraconservatoare, la montajul tapiteriei din piele Conolly si al lemnariei interioare. Autoturismul solicita la maximum echipa (mecanici, tinichigii, tapiteri, slefuitori metale, vopsitori sau electricieni), fiecare operatie fiind deosebit de laborioasa", povesteste Ionescu.



Show-room de colectie

Majoritatea masinilor restaurate participa in mod activ la intalnirile Retromobil Club Romania (care numara in prezent peste 200 de membri) si la Raliul Carpati Retro. "Dintre masinile exportate, Jeep Willy''s si Aro M461 participa, in Italia si Germania, la raidurile off road, iar un Jaguar E type merge la toate raliurile locale", explica Ovidiu Ionescu.

Clientii sunt fie adevarati colectionari, fie doar pasionati, care lucreaza in diverse domenii si pentru care conducerea unei masini de colectie restaurate este o placere, fara a implica vaste cunostinte de mecanica. Cea mai mare parte a celor care au beneficiat de serviciile Oldtimer Studio au venit din strainatate, in special din Germania si Italia.

Inceputa ca un hobby, repararea "rablelor" se transforma in afacerea restaurarii masinilor vechi, istorice chiar. Si titulaturile suna mai bine, chiar daca pentru proprietar, pasiunea de a repara "masinutele" nu s-a schimbat deloc in acesti ani. Dimpotriva, cele cateva mii de euro castigate dintr-o restaurare il determina sa spuna ca hobby-ul a devenit afacere, chiar daca un pic prea incet.

Pe de alta parte, ca orice afacere pornita dintr-un hobby, are un potential imens de crestere, pentru ca din ce in ce mai multi romani simt nevoia sa isi dezgroape pasiunile. "Sper ca, in cativa ani, majoritatea masinilor care vor trece pragul Oldtimer sa ramana in tara", spune Ovidiu Ionescu. Pentru el, atat pozitia tarii noastre, cat si legatura ei vamala cu Europa, vor fi factori cheie in dezvoltarea afacerilor pe acest segment, pana in 2007.

Ideea de a deschide un show-room dedicat exclusiv autoturismelor de colectie dateaza de cativa ani, insa nu a fost pusa in aplicare datorita ofertelor de achizitie pe care proprietarul le primea in timpul restaurarii masinii. "Din acest motiv, in prezent show-room-ul este chiar atelierul, de 1.250 mp si hala de stocare, de 1.000 mp, in care am investit pana in prezent peste 160.000 de euro", a completat Ovidiu Ionescu.



Moda occidentala a masinilor de colectie

"Resto-mods", adica masinile care au fost refacute si modificate, mobilizeaza aceleasi fonduri pe care numai masinile retro cu piesele originale le-au mobilizat, in urma cu cativa ani.

General Motors, alaturi de alti producatori din Detroit, au marit productia de piese retro pentru a satisface cererea in crestere. Aceasta strategie ilustreaza noile tendinte, consumatorii indepartandu-se de marcile cunoscute, fiind atrasi de marci exclusiviste si de unicate. Pana acum, cel mai mare pret care a fost platit la o licitatie a fost de 432.000 de dolari (328.440 de euro) pentru un Lincoln Zephyr din 1938, construit tot la Tim''s Hot Rods. Marii producatori cresc valoarea unei masini cu ajutorul mecanicilor, dar evaluarea modelelor unicate sau retro este extrem de dificila. Pentru automobilele care sunt bine construite se pot obtine sume cu sase cifre, dar cele obisnuite nu au o valoare deosebita. Printre masinile refacute, o alegere remarcabila este Chevrolet Belair "Chezoom", din 1957, care a fost reconstruit de legendarul Boyd Coddington. Masina, care a aparut in numeroase reviste de specialitate din lume, este cea mai modificata masina din ''57, avand atat de multe piese incat devine imposibil sa le enumeri. Se preconizeaza ca autoturismul se poate vinde cu 250.000 de dolari (190.000 de euro) la licitatia anuala organizata de Barrett-Jackson Cristina Marina. dana.ciriperu@zf.ro
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania