In Romania, reforma a adus la agonie peste 100 de orase

(acest articol va aparea in editia de maine, 21 martie)





Numeroase semnale aparute in ultima perioada in presa au adus in atentia opiniei publice o problema care poate fi considerata un adevarat sindrom al tranzitiei in Romania. Este vorba despre situatia critica in care se afla un mare numar de localitati urbane. La ora actuala, Centrul de Studii Politice si Analiza Comparativa dispune de o baza documentara suficienta pentru a putea face un "portret robot" al acestor orase in agonie. Inca de la inceput trebuie precizat ca distribuirea geografica a localitatilor din aceasta categorie nu corespunde cliseului instaurat in mentalitatea comuna in ultimii ani, dupa care, in Moldova saracia este mai mare decat in alte zone, in Transilvania ar exista un nivel de dezvoltare apropiat de cel occidental, in timp ce sudul tarii ar cunoaste un dinamism al sectorului privat. Dimpotriva, aceste orase, aflate in stare critica, sunt relativ uniform distribuite in toate regiunile tarii. In toate cazurile avem de-a face cu un oras de provincie, dependent de o unitate economica mare aflata in dificultate si fara viitor, cu o capacitate redusa de a atrage investitii straine sau de a fi inclus intr-o politica guvernamentala de asanare economica si de ralansare. O localitate din aceasta categorie are o populatie dependenta de lucrul in unitatea economica respectiva, populatie candva dislocata dintr-un mod traditional de viata - fie legat de agricultura fie de profilul economic traditional al zonei. Aceste orase sunt angajate pe o tendinta cu putine sanse de redresare pe termen mediu iar populatia lor se afla deja intr-o faza avansata de saracire. Majoritatea nucleelor urbane aflate in prezent in declin au aparut in anii '70 cand Ceausescu a lansat programul "Dezvoltarii multilaterale" - o doctrina comunista care a creat modificari profunde in structura economica, in infrastructura si in distributia populatiei. Exista atunci intentia de a dezvolta o mare varietate de ramuri economice care sa asigure tarii independenta economica si autonomie in cadrul fostului bloc sovietic. Pe plan intern, tinta lui Ceausescu era de a crea o mare dependenta a populatiei fata de stat, fata de sistemul socio-politic al acelor vremi. Proiectul a reusit, din pacate, iar el s-a bucurat si de o conjunctura regionala favorabila; piata fostului CAER absorbea produsele unei economii neperformante dar in plina expansiune - o expansiune care nu tinea seama de criterile pietei, ci de cele ale unei complementaritati regionale intre state socialiste. Ceausescu a mai profitat de o conjunctura politico-strategica in care Romania a fost sprijinita pana la un punct, atat financiar cat si tehnologic, de marile puteri occidentale. Pe de alta parte, pentru multi dintre romani, aceasta capcana a oraselor aflate acum in dificultate reprezenta, de fapt, si o forma de reala emancipare. Exista impresia ca, pentru multi tineri de la sat, orasele sunt un mod de acces catre civilizatie si, nu intamplator, o mare parte din populatie a aderat la acest proiect. Dupa prabusirea comunismului, Romania s-a trezit intr-o situatie radical schimbata. Piata CAER s-a autodesfiintat. Finantarea externa a acestor industrii neprofitabile a intrat intr-o cu totul alta logica - sa ne amintim ca numai negocierile cu FMI si-au schimbat complet prioritatile si modul de operare. Tehnologia, care de la inceput nu era foarte noua s-a invechit rapid iar investitiile in modernizare au fost practic sistate. Capacitatea bugetului de stat de a subventiona aceste industrii a intrat intr-un declin progresiv. Romania s-a trezit, deci, izolata din punct de vedere economico-financiar si cu o capacitate interna insuficienta de relansare economica. Prin liberalizarea pietei, asa cum a fost ea imaginata in Romania, unitatile economice au capatat o falsa autonomie, fiind aruncate in competitie complet nepregatite si incapabile sa-i faca fata, atat in plan intern cat si in plan international. Unitatile economice au pierdut orice sansa de supravietuire, in consecinta orasele respective s-au confruntat cu un declin masiv al veniturilor populatiei. Exista apoi factori suplimentari, legati de caracteristicile populatiei din Romania de a face fata schimbarilor rapide. Romanii sunt reticenti in a-si schimba profesiunea, traditionalisti in a-si schimba locul de resedinta. Aceasta rigiditate a fost incurajata de faptul ca in Romania nu a aparut o zona cu un dinamism economic nou, capabila sa absoarba forta de munca disponibilizata. Astfel, populatia a fost practic izolata in aceste orase. Trebuie spus insa ca acesta industrie s-ar fi prabusit oricum pentru ca prabusirea sistemului comunist s-a datorat in primul rand incapacitatii de a sustine competitivitatea economica. Iesirea din impas ar putea veni din dezvoltarea unui sector privat in domenii productive care sa atraga populatia industriala. Din pacate, nu sunt putine firmele private care au aparut dupa '90 si s-au dezvoltat pe simpla parazitare a agoniei fostei industrii socialiste (asa-zisele firme capusa) deci neavand o capacitate noua fixata de piata si competitie pentru relansarea economica. O alta oportunitate ar fi legata de investitiile straine. Numai ca, modul rigid in care Romania s-a prezentat in atragerea investitiilor straine a tinut, pentru mult timp departe posibilii investitori. Chiar si atunci cand acestia au venit, ei au gasit fie o situatie economica ce presupune costuri ridicate, fie o birocratie si o legislatie decurajante. Iata de ce, dupa zece ani, numarul acestor orase a crescut brusc, astfel incat, luate la un loc, ele constituie acum un adevarat balast in economia romaneasca si o sfidare pentru politicile economice. Este momentul ca aceasta problema de ordin strategic sa faca obiectul unei analize aprofundate care nu mai poate fi lasata numai pe seama unor institute de cercetare.